Măștile sufletului(volumul 1)

Capitolul 22

Harold

               Mestec supa cu lingura și mă încrunt din ce în ce mai tare făcându-mi sprâncenele aproape să se unească. Nu e corect ce mi se întâmplă, apare când totul între mine și Ana mergea foarte bine. Împing bolul simțiind brusc o greață și dau cu pumnul în masă făcând-o pe slujnica de lângă mine să tresară. Întotdeauna a avut o slăbiciune pentru mine și am observat asta din felul cum mă privea chiar și atunci când lucra pentru conte. E o fată tare bună și muncitoare. Își pune mâna peste a mea și mă mângâie cu cealaltă pe braț liniștindu-mă.

—Ai să vezi că totul va fi bine, are nevoie de timp și se va întoarce la tine.

—Timp? Cred că glumești cu mine, Alice.

—Nu o fac, știi bine că nu am să te rănesc vreodată, vreau doar să spun că e derutată și are nevoie de timp să își dea seama pe cine iubește.

—Au trecut trei zile de când tot are grijă de idiotul ăla și pe mine mă ignoră. Nu e corect deloc când eu i-am fost mereu alături și i-am purtat de grijă, iar ea îi sare în brațe de cum îl vede.

— Îl iubește, e normal să se comporte așa.Te-aș putea ajuta să uiți de ea dacă m-ai lăsa să o fac. șoptește și îmi ridic privirea spre ochii ei mari și frumoși.

—Zic pas, Alice. mă ridic în picioare și o privesc urât.

—Dar de ce? se ridică și ea apoi îmi i-a fața în palme.

—O iubesc pe Ana foarte mult, tu pentru mine nu însemni nimic....chiar nimic Alice și nu pot da uitării totul atât de ușor. pun accent pe cuvântul "nimic" și observ cum ochii i se umezesc, iar lacrimile se preling pe fața ei palidă. O împing ușor și trec pe lângă ea lăsând-o să se prăbușească pe scaun dând frâu liber lacrimilor. Nu o găsesc atrăgătoare în nici un fel și plus că inima mea aparține unei femei, nu unei puștoaice de nouăsprezece ani. Ana e mai mare decât mine, dar asta nu a contat nici o secundă și fetița de pe scaun nu-mi poate oferi ce mi-ar oferi Ana. Traversez holul până la camera Anei și când ajung, nu intru ci îmi lipesc urechea de ușă ascultând conversația ei cu Edward.

—Ești atât de frumoasă, iubita mea.

—Termină, Edward, mă faci să roșesc. Mă simt flatată că tot mă complimentezi atât.

—Păi atunci când văd o femeie frumoasă îi spun că e așa, mai ales că tu ești iubita mea și îmi doresc atât de mult să fiu lângă tine cât de mult pot.

—Chiar mă bucur că ți-a revenit vederea. Ești pe calea cea bună în recuperare.

—Dar tot paralizat.

Vede? Cum naiba s-a întâmplat asta? Parcă era gata să moară și acum se distrează de minune cu iubita mea. O să vadă el distracție! E un nenorocit care și-a bătut joc de ea, iar eu am fost nevoit să repar rănile pe care el le-a provocat. Acum i-a totul de-a gata și îmi calcă în picioare munca.

                    Împing ușa cu putere și intru repede în cameră găsind-o pe iubita mea sărutându-se pasional cu Edward. Inima mi se sfâșie și simt că nu mai pompează sânge în vene. Mă încrunt și îmi strâng pumnii, iar în mintea mea am deja multe feluri cum l-aș putea ucide, dar încerc să mă liniștesc de dragul celei care poartă un copil. Dezavantajul meu a fost că e al lui și că în orice moment din viața ei și-a adus aminte de el din cauza pramatiei mici care mi-a furat orice șansă de a fi a mea în totalitate.

—Ce se întâmplă aici? ridic tonul și încerc din răsputeri să nu le dau cu ceva în cap celor doi amorezi.

—Harold! Se ridică brusc în picioare și vine spre mine. Eu...doar...