Cândva, o iubeam pe mama.
Când eram micuță, familia noastră era fericită. Părinții mei se iubeau, eram cu toții sănătoși, și nu ne lipsea nimic. Mama era genul acela de mămică devotată, care făcea fursecuri, îmi pansa rănile și îmi răspundea întotdeauna la întrebări. Prima schimbare sesizabilă în atitudinea ei am observat-o când aveam vreo paisprezece ani. Nu mai era atât de zâmbitoare, începuse să fie rece cu noi, dar, mai ales, începuse să plece de acasă fără să anunțe unde. Doi ani și jumătate a mers așa, până în ziua când secretul i s-a spulberat. Tata s-a dus la o întâlnire de afaceri la același restaurant la care mama își dăduse întâlnire cu amantul ei.
Tata a iertat-o, deși a mai prins-o după aceea și cu alții. De fiecare dată suferea îngrozitor și se dădea și mai tare peste cap ca s-o facă mulțumită. Dar, când a prins-o chiar la noi în casă cu altul, totul s-a sfârșit. Nu cum îmi doream eu, bineînțeles. Tata era dispus să o ierte și atunci, dar ea a fost cea care a intentat divorț. Procedurile s-au finalizat repede pentru că i-a acordat tatei custodia mea deplină, apoi dusă a fost. Am mai auzit de ea după o lună și jumătate, când a apărut în toate ziarele mondene ca proaspăta doamnă Gregory. Într-un final, își atinsese scopul. Pusese mâna pe un bărbat cu cincisprezece ani mai tânăr, miliardar, și ajunsese o mare doamnă.
Tata, în schimb, a fost și încă este distrus. Elisa avea să rămână adevărata lui dragoste pentru totdeauna.
***
Nu sunt genul care doarme mult în week-end, dar azi abia am putut să mă ridic din pat din cauza oboselii pe care încă o simțeam. Nici nu am dormit prea bine, dacă stau să mă gândesc, mai ales după discuția avută cu Daemon, aseară.
Nu am putut să-i spun tot. Am văzut că ține la Eva chiar mai mult decât crede el și tocmai de aceea nu am zis tot ce cred despre ea. Seamănă foarte mult cu mama cea de dinainte de furtună, când încă era drăguță și iubitoare. Prefăcută.
Nu știu dacă Eva va face ceva de genul, dar nu pot să fiu sigură. Eu știu cel mai bine că orice om devine altul într-o singură clipă.
După aproape două săptămâni de când sunt aici, s-au schimbat atât de multe lucruri încât mi se pare c-au trecut câteva luni. L-am cunoscut pe Daemon, mi-am făcut prieteni noi, casa arată foarte bine, iar eu sunt alt om. Unul mai bun, sper.
Aruncând o privire spre ceas și asigurându-mă că mai e timp până la ora trei, când urmează să mă întâlnesc cu Daemon, intru în bucătărie căscând, gata să-mi pregătesc un bol cu cereale uriaș.
Țipătul care răsună în apartament mă înfioară până în măduva oaselor, dar o secundă mai târziu realizez că eu l-am scos.
Un străin e în casă, rezemat de blatul din bucătărie. Mă privește fix.
Nu e cu mult mai înalt decât mine și sigur nu are peste treizeci de ani. Hainele de firmă îi îmbracă trupul suplu, în timp ce părul castaniu îi este aranjat la perfecție deasupra ochilor căprui ce mă privesc arogant.
În mod straniu, mi se pare teribil de cunoscut.
― Cine ești și ce cauți aici? Cum ai intrat?
Mă străduiesc să-mi păstrez calmul, dar în mintea mea caut posibilități de evadare, de răspunsuri. Nici eu nu mai știu.
Se desprinde din locul în care stătea și înaintează câțiva pași, determinându-mă să mă încordez și să mă dau înapoi. Faptul că sunt în pijamale nu-mi ajută psihicul prea mult, dar nu-i pot arăta cât îmi e de frică.
― Nu prea semeni cu mama ta... așa-i?
Vocea îi e atent modulată, dar nu asta îmi atrage atenția. O cunoaște pe mama?
― Repet întrebarea: ci-
― Nu mă cunoști, nu? întreabă ironic, întrerupându-mă. Uite, îți dau un indiciu: mama ta m-a trimis aici.
Abia acum se produce declicul. Apărându-mi dinaintea ochilor de parcă aș avea-o acum, văd clar poza cu mama și noul ei soț, poză găsită într-o revistă de la supermarket.
― George Gregory la dispoziția ta, decide să se prezinte când deja știu cine e.
Păcat că nu știu de ce e aici.
― Ce vrei? scuip printre dinți, sătulă de tot acest spectacol pe care încearcă să-l pună în scenă.
― Ce voia și mama ta, desigur. Cerceii cu diamante.
― Se presupune că ești multimiliardar. De ce nu îi iei tu alții?
Poate că nu e bine că-l sfidez, dar nu mă pot abține. Ce au acei cerceii de îi vor atât de mult? Secretul omenirii?
― Nu mă provoca, fetițo. Vreau cerceii, acum, mârâie la rândul lui, pe un ton amenințător.
Se apropie tot mai mult și încerc să blufez, cum am făcut cu mama.
― Sunt într-o cutie de valori, la bancă.
Nu știu dacă tonul e de vină sau expresia mea, dar nu mă crede. Zâmbetul pe care îl afișează e mai mult decât crud. Parcurge ultimii pași până la mine și mă încordez, pregătită să țip, să fug. Să lovesc dacă e cazul.
― Ești o curvă mică, exact ca maică-ta! mai mârâie înainte să atace.
Țip, iar pumnul lui vine spre mine, dar cel lovit e tot el. Din cealaltă direcție.
Un uragan negru îl dărâmă pe George la propriu. Daemon se apleacă și îl prinde de guler, ridicându-l înapoi pentru a-i da un pumn bine plasat. Nenorocitul urlă și parează lovitura, dar Daemon se ferește, izbindu-l în coaste. Gregory ajunge pe jos, categoric înfrânt, dar Daemon nu pare să se mai oprească. Îi aplică un alt picior, apoi urmează un pumn, după care alt pumn. Loviturile curg, una după alta, deși e vizibil că celălalt e înfrânt.
― Daemon, oprește-te! Haide! încep să țip la el, speriată de ce ar putea să se întâmple dacă nu încetează acum.
Nu pare să mă audă, însă se oprește, dar nu spune nimic. Nu apucă, pentru că atunci intră tata în bucătărie și rămâne șocat de scena din fața lui.
CITEȘTI
Cânt iubire
Romance(Finalizată) Toți știm poveștile cu fete bune și băieți răi, dar cum rămâne cu poveștile cu suflete îndurerate și inimi negre...? Emma Hepburn se considera o adolescentă normală până acum câteva luni. Născută și crescută la Londra, Emma primește o l...
