Cânt iubire

Cap.16 Daemon

Furie.

O furie crâncenă, clocotitoare, era tot ce simțeam. Nici măcar pumnii zdreliți nu mă opreau din a lovi cu brutalitate trupul căzut la pământ.

Era s-o pierd pe Emma.

Domnul Hepburn nu înțelege ce vede în fața ochilor, cum nici eu nu înțeleg ce s-a întâmplat. Ce mi s-a întâmplat. Nu am avut o asemenea reacție niciodată, dar nu asta mă nedumirește cel mai mult. Niciodată nu am simțit teama atât de adânc ca atunci când derbedeul se repezea spre ea. Nici măcar când mama a murit de leucemie sau când Cristiana, fosta soție a lui Jeff, a împușcat-o pe Lola, acum câteva luni.

Vreau ca nenorocitul ăsta să moară.

Primul reacționează tatăl Emmei. Se repede spre trupul care zace la picioarele mele, îi verifică pulsul, apoi scoate telefonul din buzunarul paltonului și cheamă o ambulanță. În tot acest timp o simt pe Emma împietrită în spatele meu. Abia după ce tatăl ei termină convorbirea telefonică își revine cât de cât și mă apucă de cot, trăgându-mă spre ea.

Fac un pas, dar atunci doi ochi verzi mă ațintesc furioși. John e încordat și pare gata de atac. Înțeleg târziu de ce.

― Stai departe de fata mea, rostește printre dinți.

Respirația Emmei se întrerupe cu un icnet, iar mâna i se strânge pe brațul meu, refuzând să-mi dea drumul.

Domnul Hepburn are dreptate să-i fie teamă de mine, dar un lucru nu știe. Nu i-aș face rău Emmei absolut niciodată. Însă acum nu-și dă seama de asta, așa că-i desprind blondei mâna de pe mine, cu blândețe și fără să mă uit la ea, și plec la mine-n apartament, ocolindu-l pe bărbatul încordat și stăpânindu-mi impulsul de a o alina pe ea.

Așa e cel mai bine.

Ambulanța apare destul de repede, însoțită de poliție. Ies în întâmpinarea lor, la fel ca Emma și tatăl ei, iar după ce paramedicii pleacă, polițiștii ne iau pe mine și pe blondă la secție. John reacționează agresiv când află că fata lui e implicată și luată împreună cu „derbedeul", dar nu are ce face. Vine și el fiindcă e în continuare tutorele ei legal, însă doar până luni, când ea va împlini optsprezece ani și va fi majoră.

La secție suntem duși cu mașini diferite și, inițial, ni se iau declarații separate, apoi suntem aduși împreună în aceeași cameră de interogatoriu. Aceasta e cam de doi metri pe doi, mucegăită într-un colț și are o masă jegoasă, pătrată, în mijlocul ei. Sunt doar două scaune, unul lângă altul, și presupun că sunt pentru noi. Cei doi polițiști, unul mai înalt și celălalt mai gras, par destul de binevoitori, dar nu-mi pasă de ei.

Emma e speriată și e evident faptul că a plâns. Când mă zărește nu se mai abține și se aruncă direct în brațele mele deschise, sub privirile ca de vultur ale celor doi polițiști. Cu mâinile bandajate de asistenta grăsuță de la infirmerie, îi dau părul la o parte și o sărut pe gât.

Micuța mea e din nou unde trebuie, adică în brațele mele.

Ne desprindem din îmbrățișare când unul din polițiști tușește pentru a ne atrage atenția, dar rămânem cu mâinile împletite.

― Luați loc, ne îndeamnă cel slab.

Ne așezăm pe scaune și polițistul gras începe să citească detaliile cazului.

― Mda, tot ce ați zis voi doi se potrivește, încheie celălalt. Am luat o declarație și de la doamna Gregory și urmează să luăm și de la George, după ce-l vor scoate de la reanimare. Oricum, starea lui e stabilă și va rămâne fără sechele. Asta și faptul că a intrat pe o proprietate privată fără permisiune nu-i permite să depună plângere pentru ce s-a întâmplat. Sunteți liberi, dar ai grijă, mi se adresează. Data viitoare nu se știe ce se va întâmpla.

Aprob, apoi salutăm și un gardian deschide ușa camerei, poftindu-ne politicos să ieșim. Trecem pe lângă biroul de la intrare, de unde ne luăm lucrurile, apoi ajungem afară și respirăm aerul înăbușit de noxe al orașului Chicago.

Tatăl Emmei e rezemat de mașina lui. Se îndreaptă de spate și răsuflă ușurat când o zărește pe Emma, apoi se încruntă la felul în care ne ținem de mână.

― Emma. Mergem acasă, rostește serios spre ea, în timp ce mă omoară din priviri.

Însă, exact cum mă așteptam, Emma nu pleacă de lângă mine. Fără să-și desprindă mâna dintr-a mea, face un pas în față, înfruntându-și tatăl cu curaj. În soarele de la apus ce reușește să pătrundă printre zgârie-nori, seamănă destul de mult cu o zeiță conștientă de puterea ei.

E superbă.

― Nu vin. Merg la Daemon în seara asta, completează pe un ton sfidător.

― Emma, nu sunt de acord să... încercă să obiecteze, dar ea atacă din nou.

― Te rog.

Și face fața de cățel plouat. Și chiar arată ca unul.

El cedează, trecându-și mâinile prin părul blond.

― Ai grijă de ea, s-a înțeles?

Nu așteaptă să răspund, doar se suie în mașină și demarează, încă nervos de sfidarea Emmei.

Ne uităm cum pleacă, apoi încep să o trag pe Emma spre mașină.

Mașină...?

― Daemon, dă glas nedumeririi mele, noi cum ajungem acasă? Ne-au adus polițiștii, mai ții minte?

Poate era mai bine să nu-l fi enervat pe domnul Hepburn.

― Luăm un taxi? încerc.

― Ăăă, ai bani?

― Nu.

― Nici eu.

Ne uităm unul la altul și, în ciuda tuturor celor întâmplate, izbucnim în râs.

***

Intrăm pe ușă obosiți după o astfel de zi. Până la urmă am început să ne sunăm prietenii și, cum Gemma a fost singura care a răspuns, ea ne-a adus acasă, nu fără să bombăne, evident.

Aprind luminile și le setez la o intensitate mică, în timp ce Emma se duce la toaletă. Știu că îi este foame, dar sunt prea obosit ca să gătesc ceva, așa că-i pregătesc un iaurt cu pâine prăjită și struguri. Zâmbește când intră în bucătărie, plăcut surprinsă, dar refuză mâncarea.

― Sunt prea încordată ca să mănânc ceva.

Zâmbetul i se șterge și văd că încă e frământată de probleme. Mă apropii de ea și-o ating pe bărbie blând, ridicându-i fața spre mine.

― Știi că-mi poți...

― ... spune orice, mă completează. Știu și... vreau să o fac.

Îi citesc frica în privire, dar și hotărârea. Mă mai apropii un pas de ea, și-mi cobor gura pe buzele ei uscate. Gustul ei, împreună cu mirosul ei de fructe și slabul iz de transpirație sunt ca drogurile pentru simțurile mele. Îi mângâi obrazul, adâncind sărutul și lipind-o de mine.

Nu vreau să o pierd acum. Vreau să o am și să fie cu mine pentru totdeauna, fiindcă știu.

Știu că-mi iubesc pisicuța.