Diavolul inimii mele

Rasturnare de situatie

Cu foarte mare greutate ajung in fata apartamentului, unde eu și Chris locuim. Trec pragul și îl zăresc pe Chris la masa din living cum își arunca ochii pe unul dintre cursurile lui, el fiind la Facultatea de Medicina își ocupa majoritatea timpului invatand. Când, intr-un sfârșit îmi observa prezenta, ochii ii scânteie de o combinație ciudata de furie și îngrijorare pe care nu am mai văzut-o pana acum.

- Katia, ce naiba ai pățit? De ce plângi? ( Îl observ cum se ridica cu repeziciune de pe scaun și îmi cuprinde fata cu ambele mâini. )

Ce ciudat,nici nu am realizat cum șuvoaie de lacrimi mi-au invadat fata pe tot parcursul drumului. Imi dau silință sa formulez o propoziție coerenta, dar eșuez lamentabil. Tot ceea ce pot sa fac este sa ma așez pe cel mai apropiat scaun și sa continui sa ma uit in gol, așa cum am făcut tot drumul, încercând sa uit experiența îngrozitoare, dar este in zadar.
- Ajunge! Îl sun pe tatăl tău ! ( Tonul vocii lui și faptul ca l-a menționat pe tata ma face sa revin cu picioarele pe pământ. )
- Nici sa nu te gândești !
- Atunci, spune-mi odată ce naiba s-a întâmplat ! Ma sperii de moarte !
Încerc sa ma hotărăsc, dacă sa ii spun sau nu despre cele întâmplate, dar realizez ca este cea mai proasta idee. Dacă ar afla, l-ar suna pe tata, iar el ar trimite o armata de mafioți de ai lui sa ma protejeze, iar asta este ultimul lucru pe care mi-l doresc. Am plecat din Rusia pentru a avea o viata normala și de asta voi avea parte !
- Sunt bine, doar obosita. ( Spun și nici eu nu ma cred. )
- Ai de gând sa îmi spui de ce plângeai ? Singurul motiv pentru care ai plâns in viața ta a fost Nikolas, nenorocitul ți-a făcut cea mai mai favoare când a decis sa plece din viața ta, oricum nu aveai niciun viitor cu el, știi asta. El e făcut pentru a fi parte din mafie, și ai fi proasta dacă ai crede ca ar renunța la ea pentru tine!
La auzul acestor vorbe plec furtunos din living și ma încui in camera. Chris ma cunoaște destul încât sa știe sa nu mai insiste in seara asta și sa ma lase singura. Ma îndrept spre noptiera și scot din ea o cutiuța ce conține ultima mea amintire legată de Nikolas, un lănțișor cu o jumătate de inima cu inițiala N, el având cealaltă jumătate cu inițială K. Țin lănțișorul strâns in mâna, sperând sa alinte durerea ce o simt in piept la gândul ca nu am fost de-ajuns de importantă pentru el. Niciodată nu am înțeles de ce a ales sa ma părăsească, fără a-și lua rămas bun și oricând de mult l-as iubi, nu-l voi ierta in veci. Ma întind in pat, încercând sa îmi alin durerea, când fragmente din aceasta seara imi revin in minte și ma înfioară. Cine m-a atacat? Cine e cel care m-a salvat? Atâtea întrebări fără răspuns. O parte din mine, cea pesimista, e terifiată ca viața din Rusia ma urmărește pana aici, in NY, iar cealaltă parte, mai optimista crede cu putere ca o sa reușesc sa îmi fac o viața simpla și, mai ales, liniștita. Cu acest gând, adorm, sperând ca ziua de mâine sa îmi aducă liniștea dorita.

- Katiaaaaa, ai 10 minute sa te pregatesti, dacă nu vrei sa plec fără tine ! ( Țipatul lui Chris ma trezește in visare. )
Înjur im gândul meu când realizez ca am uitat aseară sa îmi setez alarma și ii spun lui Chris sa plece fără mine, pentru ca nu îmi ajung 10 minute sa fiu gata și de fel nu-mi place sa ma grăbesc. Decid sa îmi iau liber de la primul curs și îmi fac o cafea pentru a ma trezi in totalitate, in timp ce mănânc liniștita cereale, bineînțeles direct din cutie. După ce termin, ma îmbrac, îmi iau geanta și ies in graba pentru a prinde autobuzul. Cobor liniștita scările, dar când ies din bloc, o mâna puternica ma cuprinde si ma trezesc intr-o mașina necunoscuta si un tip masiv lângă mine, iar un altul la volan.
-Frumusico, nu mai fi așa speriata,ca nu-ți facem nimic, încă.