Diavolul inimii mele

Timpul trecut..

Nikolas imi strange puternic mana, cu cealalta indepartând-o pe bruneta care se apropiase amenintator de mine. Furia mi se urca la cap, dar cand vreau sa spun ceva, Nikolas incepe:

-Sofia, nu e cazul sa faci vreo scena. Totul este sub control.

-Din cauza fetitei asteia, ne-am semnat sentinta in iad! spune ea si ma impinge.

Gata, asta a fost ultima picatura. Imi infing mainile in parul ei lung si o trag puternic, mai apoi împingând-o, căzând astfel pe podea. Se ridica intr-o fractiune de secunda si mă trânteste.

-Târfo, te omor!

Vrea sa ma loveasca, dar sunt mai rapida, lovind-o cu piciorul. Se prabuseste, iar cand vrea sa se ridice, Faiz o ia si o baga in una dintre camere, încuind usa.

Chipui lui Nikolas este, cel putin socat. Dezamagirea i se citeste in ochi, iar eu nu inteleg motivul.

-Ce naiba a fost asta? Nu te-am mai vad niciodata asa. Jur, ca nu te mai recunosc!

-Ce crezi? Ca am nevoie de protectia ta? Ca nu pot sa ma apar singura? 

-Poti sa incetezi cu acest orgoliu prostesc, care nu te va duce nicaieri? Normal ca stiu ca te poti apara singura, te cunosc, intotdeauna ai dorit independenta.

-Tu nu mi-o poti oferi. Tu mereu vrei sa fii la conducere, sa ai frâiele situatiei. Nu cred ca stii, in Rusia totul era exact dupa bunul tau plac iar eu trebuia sa ma supun, faceam asta pentru ca te iubeam si nu realizam realitatea.

-Ma iubeai..?

-Da...

-Timpul trecut...

Tacerea se asterne. Inca il iubesc pe omul din fata mea, dar nu pot sa neg schimbarea care are loc in mine si care, inevitabil imi schimba toata temelia vietii, pe care mi-am construit-o pana acum. E acel moment de renastere prin care toti trecem la un moment dat, si de cele mai multe ori este neplacut, dar fara el, viata noastra ar lua-o pe făgasul gresit, acest moment este un rau necesar care trebuie acceptat.

-Parca nu ma mai recunosc...spun eu soptit.

-Nici eu nu te mai recunosc si doare sa stiu ca iubirea vietii mele este atat de aproape si totusi atat de departe. Nu vreau sa cred ca este vina mea.

-Despre ce vorbesti?

-Suferinta care ti-am produs-o, părăsindu-te fara absolut niciun avertisment. Nu o sa mi-o iert niciodata, am facut alegerea gresita si o sa regret toata viata...

-Ai ales mafia, in locul meu..

Tace, uitându-se in jos, rusinat fiind de adevar.

-Roata se intoarce!

Ii intorc spatele si plec. Nici macar nu stiu unde ma indrept, nu stiu unde este camera mea, asa ca merg ca o nebuna, sperând sa gasesc pe cineva cunoscut.

-Tot n-am scapat de tine, se aude vocea lui Seh in spatele meu.

-Niciodata! spun râzând.

-Ne-ai cam creat probleme. Stiu ce ai incercat sa faci, dar totusi..Ai noroc ca Nikolas a rezolvat.

-Cum adica a rezolvat?

-Adica le-a dat o suma imensa de bani pentru a nu ne trezi cu ei pe cap. Avem altele acum, oricum.

-Adica?

-Nu are legatura cu tine, dar Nikolas o sa fie plecat o perioada in UK. Mai multe n-ai voie sa afli, pana la urma nu e treaba ta. Acum hai sa te duc in camera, ca poate te rătăcesti pe aici si dai iar de Sofia, spune râzând.

-Ai auzit de incident? râd si eu impreuna cu el.

-Toata lumea a auzit. Esti o vedeta acum. Nimeni n-are tupeu sa scoata un cuvant in fata ei, fiind membra conducerii. Nu inteleg ce a fost in capul lui Nikolas, cand si-a facut de cap cu ea, spune râzând, dar apoi tot zambetul ii dispare cand si-a dat seama ce a zis.

-Ppoftim?

-Pff, mi-am dat foc la valiza. Am plecat!

Socul din acel moment ma paralizeaza si nu reusesc sa il opresc sa ii cer explicatii. Dupa ce ca m-a parasit pentru a avea viata asta, el isi face de cap cu fiinta aia? Probabil de asta nu ma suporta, stie ca ma iubeste pe mine si ea a fost doar o aventura, dar totusi, este a doua oara cand imi calca strâmb. Oare de cate ori il pot ierta? Intrebare mai buna e: oare merita sa-l iert? O mica vocea din capul meu imi aduce aminte ca mi-a salvat viata, dar nu pot ramane cu el doar pentru asta. O alta voce imi spune ca il iubesc, si da, il iubesc, doar cu exceptia momentelor cand ma face sa ma simt mica si vulnerabila, atunci il urasc. Realizez ca toata viata mea m-a facut sa ma simt asa, dar nu-mi dadusem eu seama, fiind orbita de sentimentele pe care le aveam. Acum ca realitatea este in fata mea, realizez ca oricat de mult il iubesc, iubesc mai mult puterea, pericolul, adrenalina acestei vieti pe care o am acum si nu as putea niciodata sa renunt la ea.

Nu realizasem ca ma asezasem pe podea si ca aveam companie. Faiz se asezase langa mine, iar cand ma uit înspre el, acesta isi pune una dintre maini pe dupa umarul meu.

-Orice decizie ai lua, sa fii singura ca poti trai cu ea toata viata, fara regrete si sa mai stii, ca eu voi fi langa tine, indiferent de ce vei alege.

Se ridica si pleaca, lăsându-ma iarasi plina de incertitudini. Daca pe moment am simtit care este decizia pe care doresc sa o iau, interventia lui m-a bulversat acum. Oare o sa regret? Oare as putea sa traiesc asa toata viata? Si Nikolas a avut impresia ca iubeste aceasta viata, ca acum sa o urasca, sa nu mai suporte nicio zi din viata lui. Nu vreau sa ajung in situatia asta.

Se aud pasi pe hol, iar dupa colt apare el, iarasi ca o stana de piatra. Ma priveste, iar privirea asta presimt ca o sa imi bantuie noptile.

-Haide sa te duc in camera ta, este tarziu.

Ma ridic si din instinct vreau sa il iau de mana. Ii ating mana si pentru cateva secunde ma strange si el usor, parca o parte din expresie înmuindu-se, dar mai apoi se retrage.

Ajungem in fata camerei si vad ca nu ma poate privi in ochi, se uita intr-o parte, parca încercând să-si scoata un gand din minte.

-De ce nu mă poti privi in ochi? il intreb usor ranita.

-Pentru ca stiu ca nu o sa mă pot abtine. 

Si pleaca, lăsând conversatia in aer.