Diavolul inimii mele

Dă-mi si mie un pistol!

Incerc sa realizez ca ceea ce se intampla nu e un vis. In fata mea se afla un Nikolas obosit, cu parul ciufulit, imbracat sport, asa cum obisnuia sa se imbrace cand l-am cunoscut acum un an, dar care a parut o vesnicie. Expresia lui mereu incruntata pe care o afisa ziua, acum este inocenta, iar ochii lui imi topesc sufletul. Oricat de mult ai incerca sa te ascunzi ziua, mereu noaptea sentimentele ies la iveala, mai puternice ca niciodata si te acapareaza total. Tot ce mai poti face este sa te lasi prada lor si sincer? Asta ar trebui sa faci. Fa mereu ceea ce simti, pana nu e prea tarziu. Mereu o sa regreti daca nu ti-ai exteriorizat sentimentele la timp, mereu vei ramane cu regrete. Dar totusi, niciodata nu e prea tarziu sa te deschizi. Ascultati inima.

-Nikolas? spun usor ametita.

Nikolas pur si simplu nu spune nimic, doar ma ia in brate si ma strange strans. Atat de strans , incat tot sufletul meu rupt in bucati, usor se vindeca. Numai el are puterea asta asupra mea.

-Of, Doamne..cat de dor mi-a fost de tine! Imi pare asa de rau pentru ce ti-am spus azi. Vina mă macina, asa ca nu am putut sa dorm si a trebuit sa vin la tine. Fiecare secunda fara tine a fost si este o lupta pe care nu stiu daca pot sa o mai duc, spune si o lacrima ii aluneca pe obraz.

Este incredibil de paradoxal omul acesta din fata mea, pe care il iubesc pana la Dumnezeu si inapoi. Ziua este o stana de piatra iar noaptea este o cascada de sentimente.

-Asculta-ma foarte atent! Vreau sa te ierti odata pentru ce ai facut!

-Nu e asa usor. Pana nu scap de Diz, nu am liniste. O sa faca orice pentru a ma tortura, pentru a ma teroriza ca am ajuns seful mafiei in locul lui. Asta a fost visul lui de o viata. Asta a fost si visul meu, pana sa te cunosc pe tine. Acum nu mai am ce face, nu pot da inapoi. Odata ce am depus un juramant, nu ma mai pot retrage acum din functia asta, de asta vreau ca tu in cateva zile sa pleci. Vreau sa pleci inapoi in America. O sa vin si eu, dar ceva mai tarziu, pana cand reusesc sa linistesc apele pe aici si apoi vom putea fi fericiti.

-De ce nu mi-ai spus asta pana acum?

-Pentru ca nu era in plan. E foarte riscant acest plan dar sunt in stare sa risc pentru tine.

-Ce riscuri sunt?

Nikolas ezita si se uita îndurerat in alta directie.

-Nu! Nu pot sa faci asta! Nu te las sa mori! spun nervoasa.

-Nu exista alta solutie! Sa stii, ca nu e totul lapte si miere. Nu tot ceea ce-ti propui se realizeaza perfect! ridica si el tonul.

-Eu nu plec de aici si nu ma poti obliga.

Pe fata lui se intinde un zambet strengaresc. Este incredibil omul asta, in mijlocul certei el se trezeste sa se hlizeasca la mine si ma scoate din sarite pentru ca nu ma pot abtine sa nu-i zambesc inapoi, Doamne, cât il iubesc. Cum poate omul asta se schimbe asa atmosfera unei discutii, practic de viata si de moarte nu pricep, mereu a fost asa si mereu asta mi-a placut cel mai mult la el, desi in aceeasi masura ma si enerva la culme, de-mi venea sa-l iau la palme si asta am de gand sa fac si acum. De ce sa nu respect traditia?

Ma năpustesc asupra lui si il iau la palme, cel mai probabil nici nu le simte. Incep sa iau perna si ii dau o perna in cap de sar toti fulgii din ea si la fel actioneaza si el. Primesc o perna in cap de imi sare si elasticul din par, iar eu cad din pat. La aceasta imagine, el pur si simplu lesina de ras si se lasa pe spate.

-Nu pot sa cred, pana aici ti-a fost! spun râzând.

Ma urc inapoi in pat si incep sa-l gâdil, asta fiind slabiciunea lui. Il gâdil pana cand vad ca abia mai respira, apoi il arunc din pat si ii arunc si perna dupa el, aterizandu-i pe fata.

Stiu, oricine ne-ar fi vazut ar fi sunat la spitalul de nebuni. Nu pot sa cred ca acum cateva minute vorbeam despre posibila lui moarte, iar acum ne jucam ca si cum nu am avea nicio grija in lume. Numai langa el as putea avea parte de asa ceva.

-Trebuie sa plecati in secunda asta de aici! Oamenii lui Diz vin!

Amandoi ramanem socati. Nikolas in secunda urmatoare ma trage de mana cu putere, iar eu ma trag din stransoarea lui si ii intind mana iar el se uita la mine nedumerit.

-Da-mi si mie un pistol!

-Poftim?

-Nu stam la discutii acum. Doar da-mi, am vazut ca ti-a dat Faiz doua!

Isi da ochii peste cap si imi intinde unul dintre pistoale.

-Of, ca un junghi in coaste esti! imi spune enervat, dar ma saruta pe frunte dupa aceea.

Cand iesim din camera, usa de la intrare este darmata iar sute de impuscaturi rasuna prin aer.

-Porumbeilor, unde va ascundeti? Hai frumoaso, unde esti? Mi s-a facut dor de tine. Baieti, puteti iesi, ma ocup eu de porumbei, nu cred ca vor si probleme.

Cele doua matahale, care erau cu el, ies pe usa.

Pur si simplu furia curge prin mine si nu-mi pasa daca o sa fac cea mai mare prostie din viata mea. Ma ridic usor si trag. Il nimeresc in umar si bineinteles ca haosul se asterne. Nikolas si Faiz ies afara sa se ocupe de ceilalti doi care iesisera. Doamne- Dumnezeule, daca erau mai multi? Ce prostie am putut sa fac? Nelinistea mea este in razboi cu furia care o port omului care se afla acum pe podea, tinandu-si umarul insangerat.

-Frumoaso, dar ai tinta buna. Semeni cu taica-tu, este leit el. Pana si expresia dezgustata pe care o ai acum pe fata este a lui. Of, si eu care incepeam sa am sentimente pentru tine, m-ai ranit profund, spune el ironic.

-Taci, daca nu vrei sa primesti unul si in cap!

-Ai prea multe pretentii de la tine, spune râzând.

In aceasta clipa Faiz si Nikolas intra in casa iar inima parca imi revine la loc, stiind ca sunt in siguranta, dar pe buna dreptate ca sunt in culmea furiei.

-Tu, sarpe. Puteam sa jur ca esti de partea lor. De asta te-am si lasat in pace si nu te-am mai trimis in nicio misiune, sa te supun unui test!

-Cine ar dori sa fie de partea diavolului? spune Faiz cu dezgust.

-Cine e destept si vrea sa castige!

Nikolas vine furtunos inspre mine si ma trage intr-o camera.

-Cum ai putut ma sa faci asta? Ce a fost in capul tau? Puteam sa murim toti! Voiai tu cred ca sa fii puternica si stapana pe situatie. Asta ne-ar fi costat viata, tu realizezi?

-M-am saturat sa fiu mereu aia slaba, ok? M-am saturat sa fiu mereu aia care are nevoie de aparare. N-am nevoie de nimeni sa ma apere, m-ai auzit? De nimeni! M-am saturat de acest joc al vietii si al mortii, al carui prizonier esti tu. Desi m-am saturat, nu pot sa renunt. Nu pot sa renunt la tine. Si stii ce? Oricat de prostesc a fost ceea ce am facut, mi-a placut. Mi-a placut sa stiu ca in mainile mele sunt frâiele si mi-a placut al naibii de tare. M-am facut inteleasa?

-Parca nu te mai recunosc. Nu mai esti cea pe care am cunoscut-o. Cea care ura aceasta viata. Ce sunt cu vorbele astea?

-A trecut un an. Oamenii se mai schimba si stii ce? Uneori schimbarea e buna. Uneori schimbarea e totul.

Ies nervoasa din camera si dau peste Faiz.

-N-ai procedat bine, stii nu?

-Nu incepe si tu, te rog. Mi-a ajuns. Diz unde e?

-Am chemat pe cineva sa-l ia.

-Cum adica sa-l ia? Ala trebuie sa moara aici, acum. Nu vreau sa-l mai stiu in viata. El ar trebui sa putrezeasca in iad. Eu nu va inteleg! Omul ala ne ameninta cu moartea si voi il lasati sa va scape? spun exasperata.

-E mai complicat. Daca era asa simplu, lucrurile erau de mult timp rezolvate.

-Imi explica si mie cineva ce se intampla aici?

-Diz este fratele meu! rasuna vocea lui Nikolas din spatele meu.