Diavolul inimii mele

Nu te las sa fugi din nou!

-Ok, totul a inceput acum 1 an. Dupa cum stii, familiile noastre sunt apropiate. Tatal tau voia sa isi incheie socotelile cu mafia si sa caute un mostenitor, nu putea sa te lase pe tine singura, evident, asa ca parintii nostri s-au vorbit sa ne unim familiile. M-a placut din prima clipa cum m-a cunoscut. Eu pe tine nu te-am vazut decat ca pe un pion, voiam sa ajung la conducere si tu erai singura solutie pentru a-mi atinge telul. M-am apropiat de tine numai cu acest gand. Nu-mi păsa de tine nici cat negru sub unghie. Mereu am vrut doar putere si nimic altceva. Nu ma cunosti si nici nu cred ca vrei sa ma cunosti. Nu sunt ceea ce par.

Stau si analizez situatia. M-a mintit in tot acest timp, relatia noastra a fost o minciuna, un teatru pana sa devina realitate. Oare pot trai cu asa ceva? Oare ma pot uita in oglinda cu aceeasi demnitate? Dar omul asta mi-a salvat viata, si-a riscat propria viata pentru mine.
-Te iert.
Ma priveste pur si simplu socat. Nu se astepta. Cel mai probabil se astepta la vreo palma zdravana, asa cum orice fata ar fi reactionat atunci cand afla ca prima sa dragoste a fost bazata pe o minciuna. Stiu ca sunt destul de puternica pentru a ierta omul care m-a mintit, pentru ca faptul ca si-a riscat propria viata pentru mine compenseaza o mie de minciuni.
-Poftim?
-Am spus ca te iert. Si mai pot sa adaug ca nu te urasc, n-as putea niciodata sa o fac.
-Nu poti sa ma ierti.
-Ba pot, si asta fac. (Ridic deja tonul pentru ca sunt surprinsa de reactia lui. Nu de asta si-a marturisit greseala? )
-Nu vreau sa ma ierti! ( Se intoarce cu spatele si iese din birou.)
Ce mama naibii? Mi-a scapat mie ceva? Ce este in neregula cu el? Dupa cateva secunde, lucrurile se leaga si fug dupa el pe hol.
-Nu te las sa ma parasesti! Nu te las sa fugi din nou! De ce ti-e frica, mai exact?
-De tine! (Intra intr-o camera si tranteste usa)
Ma rezem de un perete si aluneg usor pe podea. De ce viata mea trebuie sa fie atat de complicata? De ce sunt târâtă in mijlocul mizeriei asteia? Incerc sa-mi imaginez viata mea daca nu l-as fi intalnit pe Nikolas si realizez, desi nu-mi place, ca viata mea ar fi fost fara culoare, totul ar fi fost pictat in alb si negru, asa cum sunt si eu. Prezenta lui mi-a adus culoare si desi nu vreau sa recunoasc nu mi-as vedea viata fara el. In tot timpul in care el a fost absent, anostitatea a fost la ordinea zilei, desi imi place simplitatea vietii pe care am avut-o putin timp, cand sunt in mijlocul acestui uragan, ma simt mai vie ca intotdeauna. Mi-e greu sa recunosc, dar am urat fiecare zi in absenta lui, iar acum nu stiu daca urasc haosul in care ma aflu, sau daca il iubesc. Sunt un paradox in adevaratul sens la cuvântului.
Din cauza faptului ca sunt pierduta adanc in gandurile mele si n-am observat ca cineva sta in dreptul meu de cateva minute. Nu zice nimic, doar ma priveste. Ridic ochii si intalnesc ochii celui care m-a salvat pe mine si pe Nikolas din mainile lui Diz. Se apleacă asupra mea si ma priveste cu aceeasi caldura in ochi, ca atunci.
-Totul o sa fie bine, o sa ma asigur eu. Tu si Nikolas o sa puteti trai fericiti, fi sigura de asta. Desi nu pare, toata lumea de aici se lupta pentru asta. De cand a plecat de langa tine, e secat de viata, dar macar te stia in siguranta. Acum e mai rau ca oricand.
-Vreau sa se termine odata..
-In curand, draga mea..Ai cuvantul meu.
Se apleacă sa ma sarute pe frunte si pleaca. Nu pot sa nu observ efectul calmat pe care acest om il are asupra mea. Este incredibil, si inca tot nu i-am aflat numele.
Dupa cateva minute, eu raman nemiscata langa acelasi perete. Il vad pe Seh ca se apropie. Fara sa-mi spuna nimic, imi intinde mana si merg in dreptul lui pana la o usa.
-Asta o sa fie camera ta un timp pana gasim o ascunzatoare. Daca ai nevoie de ceva, eu sunt in camera de alaturi. Stiu ca o sa te cam plictisesti, dar avand in vedere situatia sunt ocupat non stop. Mai incolo o sa-ti fac cunostiinta cu cineva cu care sunt sigur ca o sa te intelegi.( Imi surade si pleaca)
Observ ca uita se inchida usa iar cand ajung in dreptul ei sa o inchid, aud vocile soptite a lui Nikolas si Seh pe hol
-Cum este?
-Pare ok, cred ca nu realizeaza gravitatea situatiei..
-La naiba, normal ca nu realizeaza si nici nu vreau sa realizeze. M-am dat de ceasul mortii ca sa nu se intample asta si degeaba. Simt ca innebunesc.
-Frate, calmeaza-te ca nu rezolvi nimic.
Ca sa le atrag atentia, inchid usa cu zgomot si aud din partea lui Nikolas un "Fir-ar" si pe urma un pumn in perete. Stiu ca sunt culmea, dar nu ma pot abtine.