Diavolul inimii mele

Nu te iert!

Dacă până acum șocul a luat locul rațiunii, acum că încep să mă calmez, realitatea mă izbește cu brutalitate. Cum de a ajuns viața mea în punctul asta? Cu ce am greșit? Tot ce mi-am dorit a fost o viață liniștită, departe de tot dezastrul care era la ordinea zilei acasă. Toată lumea îmi spunea că nu sunt făcută pentru acea lume și așa este. Cât mi-aș fi dorit să nu fi ieșit din casă în această dimineață și deodată îmi aduc aminte de salvatorul meu din noaptea trecută, care mă sfătuise să nu ies din casă pentru că sunt în pericol. Observ că Nikolas se foiește pe scaun, vrând să se întoarcă spre mine, așa că mă apropii ușor de el.

-Scumpo, îmi pare atât de rău. N-am vrut că tu să fii implicată. Am vrut să-ți fie bine. Te rog, iartă-mă. Nu te-am meritat, trebuie să te fi lăsat să ai viață ta liniștită, nu trebuie să fiu prezent în ea de la bun început, dar n-am putut, am fost egoist și m-am gândit numai la mine și la fericirea mea, punându-te în pericol. (spune el cu vocea stinsă).

-Te rog, încetează. De ce mi spui toate acestea acum? De ce acum?(spun plângând)

-Vreau să știu că mă ierți, că să te pot lasă să pleci, de dată asta cu inima împăcată.

-Nu te iert!

Pot vedea în ochii lui șocul, durerea, confuzia. Se apleacă asupra mea și mă sărută, un sărut apăsat, plin de dor, plin de resentimente, care mă face să vărs mai multe lacrimii pentru tot timpul în care am fost despărțiți.

-De ce îmi faci asta?

Suntem întrerupți de Seh care ne spune să coboram și să ne grăbim pentru că rana lui Nikolas trebuie curățată și bandajată. Când coboram din mășină, observ că ne aflăm în mijlocul pustietății, dar pot să jur că mi se pare al naibii de cunoscut.Intrăm într-o clădire mare unde cei doi merg în fața mea și se opresc în față unui lift. Urcăm si ajungem la etajul 3. Acea încăpere era ticsită de oameni de toate felurile și toți se uitau la noi. Se apropie o fată de aproximativ aceeași vârstă cu mine, dar machiată foarte strident, îmbrăcată toată în negru, cu părul blond răvășit.

-Ea ce caută aici? Din cauza ei se întâmplă toate câcaturile astea!

-Dacă mai scoți un cuvânt la adresa ei, zbori pe geam!( se răstește Nikolas)

-Îi mai iei și apărarea, după ce aproape te-a omorât! Doamne ferește, ești bătut în cap!

Nikolas nu o mai ia in seama, mă ia de mâna și mă trage deoparte.

-Uite, vreau să nu te încăpățânezi, așa cum obișnuieșți tu să faci, să îl lași pe Seh să te ducă într-o camera în siguranță până îmi îngrijesc rana și după, promit pe ce am eu mai de preț că o să vin la tine.

-Nu eu sunt ce ai tu mai de preț?

Rânjește ușor, în ciuda durerii, mă sărută pe frunte și îmi șoptește la ureche:

-Ce mă fac eu cu tine?

Știe că nu are cum să o scoată la capăt cu mine, așa că mă prinde de mâna și mă ghidează într-o camera unde un medic stă liniștit, îi face semn să se așeze pe scaun.

-Presupun că tu ești Katia..

-De ce toată lumea de aici mă cunoaște iar eu nu cunosc pe mine?

-Pentru că toată lumea cunoaște persoană pe care încearcă să o protejeze de ani de zile..

Nikolas își drege vocea nervos, semn că doctorul ar trebui să tacă naibii din gură. Pe față mea se citește confuzia iar pe a lui Nikolas, vinovăția.

Când ieșim din camera, pur și simplu răbdarea mea atinge cota maximă și tip.

-Vreau să știu în acest moment tot, în cel mai mic detaliu!

-Mă vei urî, pentru ce îți voi zice.

-Nu-mi pasă! Nu mai pot trăi așa!

Mă prinde de mâna, iar eu vreau să o trag din strânsoarea lui prea puternică, dar esuez. Mă conduce într-un birou unde îmi face semn să mă așez pe scaun și pot să jur, că ceea ce urmează nu e de bine.