Diavolul inimii mele

Fericirea mea e aici cu tine!

- Nu-mi mai intoarce spatele si ai putina decenta sa continui o discutie, daca tot ai inceput! Daca aveai de gand sa o lasi in aer, mai bine taceai! Din ce anume sa te abtii? Din a ma tortura? tip eu catre el pe coridor, fara sa-mi pese ca ne-ar putea auzi cineva, sau ca am putea trezi pe cineva, avand in vedere ca probabil este miezul noptii.

Il observ cum se opreste, dar nu se intoarce cu fata spre mine.

-Sa te torturez? spune el, intorcându-se intr-un sfarsit. Tu ai idee macar ce e in sufletul meu? Nu pot nici macar sa te privesc in ochi, simt ca imi sta inima in loc de amaraciune pentru ca stiu ca nu te pot avea. Nu stiu care dintre noi este cel torturat!

-Atunci de ce faci asta? De ce nu accepti ca eu n-am de gand sa plec nicaieri. Spre deosebire de tine, eu n-am de gand sa te parasesc pentru o viata mai buna!

-De ce iti faci asta, eu nu inteleg. O sa ajungi sa te urasti si pe tine si pe mine mai tarziu si toate astea se vor duce naibii. De ce vrei sa iti nenorocesti viata?

-Pentru ca te iubesc! tip incât probabil m-a auzi probabil toata cladirea.

In urmatoarele secunde imi simt buzele presate de buzele lui. Una dintre mainile sale imi strange mâna puternic, ca si cum n-ar mai vrea sa o lase niciodata, iar cealalta este asezata in dreptul capului meu. Ma loveste usor de usa din spatele meu si buzele sale isi continua drumul de-a lungul gatului meu, mai apoi se intoarce in dreptul fetei mele. Lacrimile curg suvoaie pe obrazul meu iar eu nici nu am realizat.

-Nu pot face asta..imi sopteste la ureche, deschizându-și ochii, furia incepe sa puna stapanire pe el cand imi vede ochii înlacrimati.

-La naiba! tipa el si loveste puternic cu pumnul in usa de lemn a camerei mele,chiar deasupra capului meu, făcând o gaura si blocându-si bratul acolo.

Eu alunec de-a lungul usii pe podeaua rece ca gheata si simt ca am o cadere nervoasa, caci nu ma pot opri din plans. Probabil ultimele evenimente din viata mea si-au pus amprenta mai mult decat am crezut eu.

-Ce naiba se intampla aici? Ati luat-o razna, oameni buni? tipa Seh de la capatul holului. Frate, tu chiar nu esti sanatos la cap, jur. Si tu de ce plangi? Nu ai niciun motiv concret sa plangi! A murit cineva si nu stiu eu? Hai gata, revino-ti! spune el in timp ce il ajuta pe Nikolas sa-si scoata bratul din usa, iar pe mine mă salta de pe podea. Trebuie sa rezolvati neaparat cacatul asta in care sunteti, ca nu o mai puteti tine asa! spune el plecând inapoi in camera lui si trantind usa. Macar acum stiu unde este camera lui.

Ne privim pret de cateva secunde iar Nikolas deschide usa camerei mele, făcându-mi semn se intru, apoi intra si el si inchide usor usa. Sunt suprinsa, ma asteptam sa o tranteasca, asa cum mai are el prostul obicei. Imi face semn sa ma asez pe pat, iar eu dau din cap in semn negativ, el dându-si ochii peste cap.

-Treaba sta in felul urmator. Am vorbit cu tatal meu si mi-a zis ca nu am nicio sansa de plec din iadul asta. Daca as pleca, sunt sanse de 0,001% sa fiu mort in cateva ore. Asa ca sunt blocat in aceasta viata, pentru totdeauna. Nu mai adaug ca daca am plecat impreuna, ar fi mai rau si probabil familia ta ar provoca un adevarat razboi. Asa ca, tu o sa te duci sa iti traiesti viata, asa cum meriti si o sa ma lasi pe mine un urma...

-Nu! tip eu.

- Fi si tu egoista macar pentru o secunda in viata ta si gandeste-te la fericire ta!

-Fericirea mea e aici cu tine!

- Aceasta viata asta face, te ademeneste cu adrenalina ei pana ajungi sa ii vezi adevarata fata. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa ma urasti. Prefer sa raman altfel in amintirea ta..

-Nu ai nicio sansa sa ma convingi sa plec! E viata mea, eu decid asta!

-Crezi ca daca ai tinut de doua ori un pistol in mana esti puternica? Ce vrei face cand va fi nevoie de omori un om? Ce vei simti atunci? se răsteste el.

-Nenorocit arogant ce esti! 

-Poate sunt, dar asta este adevarul. Incerc ca te feresc de nenorocita asta de viata si tu tot faci pasi spre ea..

-Nu fac pasi inspre el, fac inspre tine. Chiar nu vrei sa intelegi ca nu-mi pasa daca voi trai iadul, atat timp cat sunt langa tine?

-Of, cat de iubesc eu pe tine.. spune zâmbind.

Socul mi se citeste pe fata si el rade usor. Doamne, cat mă enerveaza schimbarile astea ale lui de atitudine. De nervi, imi vine sa arunc cu ce apuc in el, si fara sa realizez arunc perna, gest care il face sa izbucneasca intr-un hohot de râs.

-Te urasc! spun râzând.

Pentru un moment, zambetul ii dispare, ca mai apoi sa ma trezesc trântina in pat. Incep sa il gadil si bineinteles, ca il fac sa cadă din pat. Se ridica de pe podea cu o figura serioasa. Se așază inapoi in pat si imi da una dintre suvitele din parul meu ravasit dupa ureche..

-De ar fi totul asa de usor..

Si pleaca, lăsându-mă plina de intrebari si parca secata de energie. Ma asez in pat si somnul ma ia in cateva secunde. Cand ma trezesc si privesc pe geam, observ ca este in continuare intuneric, probabil am adormit doar cateva ore. Mi-am dat peste cap programul de somn, având in vedere ca in ultimele zile am dormit cat dormeam inainte intr-o noapte. Un ciocanit se aude la usa mea, ceea ce ma face sa tresar putin. Ma ridic din pat, iar cand deschid usa il vad pe Faiz.

-Intra.

-Scuze daca te-am trezit. Voiam sa vad ce faci. Am auzit de circul cu Nikolas, imi spune el privind spre gaura din usa. La naiba, cum de si-a pierdut cumpatul asa? Obisnuia sa fie asa de calculat...

-Pana sa ajung eu aici, nu?

-Cam asa ceva..spune zâmbind. Te iubeste mult si de asta reactioneaza asa impulsiv. Cand esti in preajma, se lasa mânat de sentimente...

-Am o rugăminte, vreau sa ma ajuti sa ajung si eu la nivelul vostru.

Nedumerirea i se citeste pe fata.

-Am ales sa raman aici, ii spun eu.

-Stiam ca vei alege asta. Puteam sa jur, imi spune el zâmbind. Dar sa stii ca nu va fi usor. El nu stie nu?

- Nu, si nici n-am de gand sa ii spun. Nu e treaba lui.

-Ce încapatana poti fi, semeni cu el in privinta asta, spune el râzând.

-Stiu, râd si eu impreuna cu el.

-Ok, te las sa dormi acum. Maine avem treaba, imi face cu ochiul si ma pupă pe frunte, gest care ma uimeste dar ii zambesc. Chiar am inceput sa tin la el. Am simtit ca avem o legatura de cand l-am intalnit.

Raman singura cu gandurile mele, o intrebare plimbându-se neîncetat prin mintea mea. Oare chiar o sa reusesc?