Fără cale de întoarcere!

Capitolul 16

Sofia povestește

M-am trezit din nou pe la ora opt.De fapt a încercat mama,dar nu a putut.Așa că mi-a pus alarma peste 15 minute și când a sunat am căzut din pat.
Mă pregătesc de micul dejun.Ajung la bucătărie și îi văd pe ai mei fericiți și zâmbitori.M-am săturat să se prefacă în fața mea.M-am săturat să mă prefac că totul este bine în fața lor,dar nu puteam să le spun nimic.
I-am salutat politicos și m-am așezat la masă împreună cu ei.Le-am zâmbit fals ,ca de obicei.Am ajutat-o pe mama cu treburile casei,iar apoi m-am dus în camera mea.Am învățat toată ziua,iar mama m-a chemat când trebuia să luăm masa cu toți.
Asta este viața mea.
Cel puțin,așa ne prefacem cu toți că este,perfectă!
Dar viața noastră nu este așa!Eu nu vreau să-mi exprim ofurile față de ai mei pentru așa aș strica ceea ce este acum familia noastră,sau cel puțin ceea ce pare a fi.
Au un suflet de sticlă.
Cred că sunt prea speriată ca să pot spune tot ceea ce mi s-a întâmplat,prea speriată că nu mă mai vor vedea așa cum sunt defapt.
Oamenii judecă,chiar dacă nu o fac intenționat.
Mhm...nici nu vreau să mă gândesc la tot ce s-a întâmplat.
De fiecare dată când mă gândesc descopăr slăbiciunea mea,naivitatea cu care abordez totul,prostia.
Asta gândesc de fiecare dată când îmi văd părinții.
Este oare greșit ceea ce fac?Ce ar trebui să fac?
De ce sunt o persoană atât de naivă,atât de proastă,de credulă?
Dar tot zâmbesc.Cred că m-am perfecționat în chestia asta cu prefăcutul.
Am de la cine învăța.
Îmi termin cina,care apropo,a fost super bună.
O ajut pe mama cu treburile de seară și urc de parcă m-ar alerga o mulțime de câini direct în camera mea.
Mă arunc în pat și nu mă las până nu-mi termin cartea.
Această carte a fost pur și simplu superbă.S-a contopit cu sufletul meu pe care l-am simțit mereu trepidând în interior.

Acum mă concentrez pe ceva care în acest moment are o importanță extrem de mare,Sebastian.

Intru pe facebook și văd o mulțime de mesaje noi și notificări.

După accident am vrut să mă axez pe relațiile față în față și pe meditația continuă.Gândurile mele sunt vraiște.Nici măcar nu mă pot concentra când vreau.Mă simt de parcă cineva îmi controlează mișcările,simțurile,ideile,gândurile,plăcerile...totul.

În mare parte și este.Tot ce s-a întâmplat în ultima vreme și nu numai m-a sensibilizat.Adică cum frate să fiu tratată ca o cârpă,ca un nimic,ca o tocilară.Toată generala și liceul am fost și sunt considerată o tocilară.Bună doar la făcut teme.

Totuși,eu sunt deșteaptă și îndemânatică.Aș putea să mă apuc din nou să trag cu pistolul.Da,asta am să fac.Asta îmi dă încredere deplină în mine.

Este miezul nopții.Mă schimb într-o pereche de jeanși negri,îmi iau un sutien negru,un maieu negru simplu,îmi pun geaca scurtă neagră și mă încalț cu o pereche de converși negri.

Apoi deschid dulapul și deschid un compartiment secret.În el se află o cutie neagră ce ascunde un trecut negru,plin de vicii,de care Sebastian m-a salvat.

Se pare că trecutul meu negru o să mă ajute să trec peste sau să-l recuceresc pe Sebastian.Îl iubesc.

Deschid cutia și găsesc un pistol și permisul de port-armă lângă.

O să redeschid un capitol pe care-l credeam încheiat.Asta va fi dureros!

Iau cheile de la motocicletă și telefonul.Plec în grabă ca să am cât mai mult timp.

După o jumătate de oră de stat în traficul infernal ,pot spune cu certitudine că urăsc aglomerația.

Ajung în poligon,unde dau drumul la două gloanțe ce-și ating precis ținta.

Ochesc și cea de-a treia țintă ,dar înainte să apuc să trag,aceasta începe să se miște.

Se apropie de mine din ce în ce mai repede.Încerc să fug,dar ceva mă prinde.

Era Alexandru.

De unde dracu a știut,Dumnezeu cu mila!

-Bună dulceață!Ți-am lipsit?

Duhnea a băutură și tutun.

-Ce vrei?spun încercând zadarnic să mă eliberez...

-Pe tine scumpo!Să știi că m-ai supărat data trecută.Mi-a luat ceva până am realizat că tu ai plecat!Am așteptat iubire în umbră ca să prind ocazia perfectă.

-Se pare că ai găsit-o!Ce o să-mi faci de data asta?O să mă droghezi ca să poți face ce vrei din mine?Mhm?Nu-mi răspunzi sau nu merit măcar asta?

-Hey!Nu mai dramatiza atâta!Aiaa fost ideea Katyei,care m-a prins beat și drogat.Pe scurt,aproape inconștient.După mine,te-aș fi drogat și aruncat într-un loc pustiu.

-Aaa...deci să înțeleg că totul,dar absolut totul a fost un joc de-al tău și al Katyei.

-Da.Până când am fost împreună la mine.De atunci simt că te iubesc.

 -Blufezi!

-Aaa,da?Așa crezi?

-Da.Și am tot dreptul să cred asta.

-Și crezi că Sebastian te mai iubește?

-Ce avem noi nu se uită așa ușor.

-Atunci de ce Katya este cu el?Îmi explici și mie?

-Pentru că a crezut că l-am trădat.

-Exact.Uite-te la această poză!

Îmi arată o poză cu Sebastian și cu Katya împreună.

-Tot mai crezi că te iubește?Spune.

Nici nu mai pot gândi din cauza furiei din mine.

Îmi duc mâinile în jurul gâtului lui Alexandru și-l sărut mânioasă.

Îl îndepatez repede,îl dau la o parte și trag ultimele gloanțe.
M-am săturat de toți!
Într-un final plec cu Alexandru într-un colț întunecat ,iar el încearcă să mă facă să-mi doresc din ce în ce mai mult trupul lui,dar inima este prea înghețată ca să mai poată să o topească.Eu nu-l las să vadă asta.Trebuie să aflu adevărul și știu cum să-l scot la iveală.
Îl alint și-l sărut mai disperată ca niciodată.Dar la cât de beat este nici nu-și dă seama.
Printre mulțimea de săruturi și atingeri îl întreb dacă tot ce a zis este adevărat.
El îmi spune că este totul adevărat.Katya s-a tot lăudat că ți-a furat iubitul.
Asta îmi dă o stare cumplită de neliniște.
Presimt că se va întâmpla ceva rău.