Fără cale de întoarcere!

Capitolul 19

Sofia povestește

-Ah,ce emoții am!îi zic eu Sabrinei...
-Tu ai emoții?Tocmai tu cea care nu a mai ieșit din casă fără să-și fi învățat lecțiile?îmi raspunde cu sarcasm...
Eu zâmbesc și încep să râd cu poftă.Chiar și acum,în pragul examenelor,ea este acea ființă care împinge de la spate și te susține din adâncul sufletului.
O apreciez și o respect pe această persoană.
Deși nu am amintit de ea mai deloc,a fost prezentă.A fost prezentă acolo unde a trebuit și când a trebuit.
După întâmplările mai neobișnuite pe care le-am pățit,am zis să renunț o perioadă la acest stil de viață și să mă concentrez mai mult pe ceea ce este cu adevărat important,eu.
Poate că sunt mai ciudată sau o tocilară,dar asta mă caracterizează.
Asta sunt eu,o tocilară.
Am învățat pentru examene și m-am implicat în ceea ce făceam.Eram eu.
Îmi asiguram viitorul.Eu m-am simțit bine.
Sebastian s-a pus și el pe învățat.
Desigur,nu puteam să nu-mi țin promisiunea față de el și l-am ajutat.
Chiar mi-a plăcut să-l ajut.Mi-a creat o stare de bine ,care,pe tot parcursul maratonului meu de învățat m-a ajutat.
Faptul în sine m-a ajutat.
Am mers la școală,mi-am luat notițele.
Eu și Sebastian am stat în aceeași bancă,unul lângă altul.Tot timpul căuta să mă protejeze și ,într-un fel am apreciat asta.
Cu ocazia asta,puteam să-i dau palme peste ceafă ca să se scoale din plictiseala de la ore.
Aaa,eram să uit un detaliu micuț.
Katya stă acum în spatele clasei,vorbind și bârfind  ca de obicei.
Totuși,a făcut un gest surprinzător.
Și-a cerut scuze pentru tot și a promis că nu ne va mai crea probleme.
Alexandru a dispărut din peisaj de tot,sper.
Iar Mihai,el a ales să se întoarcă pe calea cea bună.S-a apucat omul de învățat!
În fine.Am ajuns aici.Eu cu foaia de examen la română în fața mea.
Până să văd subiectele,am avut o emoție de m-au luat toate apele.
În momentul în care am văzut subiectele și textul,m-am pus pe scris de parcă eram băgată în priză.
Am scris,am tăiat,am desenat pe ciornă.În ultima jumătate de oră am reînceput să citesc ceea ce am scris.
Cu cât citeam mai mult,cu atât îmi veneau mai multe idei și forme de a scrie.Mă simțeam ca un critic literar ce scria un articol pentru a-l publica.
Sau mai degrabă o scriitoare.
Este un sentiment foarte frumos.
Sentimentul acesta a fost stimulat de un moment unic în viața mea.
Când am ieșit din sala de examen,mi-am întâlnit cei mai buni prieteni la un loc.Când m-a văzut ieșind din sală,Sebastian a venit și m-a luat în brațe,practic m-a ridicat de la sol și m-a rotit de parcă eram un fulg.
-Hey!mi-a spus după ce m-a pus jos...
-Bună?!i-am răspuns confuză
-Am știut!
-Ce anume?
-La examen!
-Da?
-Da.
-Sper să iei.
-O să îl iau.Îți promit.Mersi mult pentru ajutor.Ești super.
-Mersi!?
Lângă Sebastian o văd pe Sabrina.
-Hey!Ce ai făcut până la urmă?
-Cred că îl voi lua.Oricum,știu că am făcut ceva.
-Wow!Ce n-aș da să fiu și eu așa de relaxată!
-Of!Iar ești stresată? Proba la mate este de-abia miercuri!
-Da,dar eu aștept rezultatele!?
-Pe bune?
Și toți încep să râdă zgomotos.
-Ce?întreb eu mirată...
-Nici măcar nu ai terminat cu probele și aștepți rezultatul.În fine,spune ea serioasă,orice o fi,o fi.Nu are rost să ne stresăm atât.Eu plec să învăț.Ne vedem miercuri.
Sabrina a plecat lăsându-ne pe mine și pe Sebastian singuri.
-Trebuie să plec și eu!Trebuie să învăț!
-În regulă,dar te însoțesc.
-Nu este nevoie.Ești foarte obosit.Mergi acasă,liniștit.Voi merge singură,pe motocicletă.
-Facem o înțelegere?
-Ce fel de înțelegere?
-Eu te însoțesc și după merg liniștit acasă.
-Dar nu este nevoie.
-Ba da este.
-De ce?
-Te-am lăsat singură atunci când ai avut nevoie cel mai mult de mine.Te-am dezamăgit din nou.Nici măcar nu știu cum de m-ai iertat.
-Suntem oameni!Facem greșeli.Okey.Te las să mă însoțești,dar apoi te duci,te odihnești și înveți,da?
-În regulă șefa.
Am zâmbit larg,iar apoi am mers în parcare.
Tot restul zilei s-a desfășurat normal.
Pe scurt,am învățat și am citit.