Fără cale de întoarcere!

Capitolul 23

Sofia povestește
Această zi a apus.Nu,pe bune.Mi-am petrecut timpul prin oraș cu Seb și cu Sabrina.Acum apune soarele.
-Trebuie să plec!spune Sabrina...Am niște treburi de rezolvat.La mulți ani încă odată!
-Mulțumesc mult.Sper să poți termina repede.Vreau și eu pozele de azi.
-În regulă.Pa Sofia.Pa Sebastian.
-Pa!spunem noi în acelasi timp...
Sabrina pornește motorul și pleacă în viteză.
Ea pleacă ,iar Sebastian mă ia în brațe și mă sărută cu pasiune.Buzele noastre erau prinse în valsul dragostei dintre noi.
Totul este superb.Nici nu contează unde sunt atâta timp cât sunt cu el.Îl iubesc.
Primesc un mesaj.Este de la mama.
Scrie:"Nu veni acasă devreme.Stai cu Sebastian.Distrează-te!"
-Ce este?
-Oh,doar un alt mesaj din partea prietenilor.
-Luna este atât de frumoasă.Hai să facem o plimbare în parc.spune el...
-În regulă,dar întâi trebuie să trec pe acasă.Mi-am uitat ceva.
-Okey!
Ajungem la mine.Nu mi-am uitat nimic,dar mesajul era prea dubios.Mama nu scrie așa.Ea nu vorbește așa.Ea nici nu scrie mesaje.Ea sună.
Cum am ajuns,m-am grăbit spre ușă.Se aud zgomote stranii din casă.
Intru și o văd pe mama certându-se cu tata.El avea un pistol în mână.L-a îndreptat spre mama.
-Ce se întâmplă?
-Uite-o și pe asta!spune tata...Ți-am spus eu.O fricoasă care intră sub fusta măsii.
-Cum îti permiți?spun eu agasată...
Ce faci cu pistolul ăla?
-Îi arăt curvei ăsteia care cică ți-e mamă că nu poate să facă nimic.Nici facturile nu poate să le plătească dacă nu sunt eu ăla cu bani.
-Ba nu! Ea muncește.
-Du-te dracu!
Brusc vine și Sebastian până la ușă.
Fiind mai rapidă m-am grăbit și am închis ușa.
-Văd că ai curaj puştoaică!Dar tot o flecuşteață proastă ai rămas.
Nu mai văd nimic în fața mea de furie.
-Tu nu ești tata.Tu ești un bețiv nenorocit!
M-am îndreptat spre el,dar nu am făcut decât să-l sperii.
Aud un sunet de glonț tocmai lansat dintr-o armă.
A împușcat-o pe mama.
M-am dus la ea,dar deja nu mai avea puls.
Mă uit la el cu furie și spune.
-Ce? Credeai că semeni cu asta?Cu mine semeni,ești fata mea.De unde crezi că ai plăcerea de a avea arme în mână.De unde crezi că ai toate viciile astea?Ești fata mea.
Și se împușcă în cap.
Atunci vine și Sebastian.Mă vede stând între cele două cadavre și mă ia de acolo.Cheamă poliția!
Eu am luat pitolul lui tata și am plecat.
El mă urmărește până în parc.
Acoloa mă opresc și mă uit la lună.
-Ce frumos strălucește.
-Într-adevăr!răspunde o voce din umbră...
-Cine este?
-Mă mai cunoști?
-Mihai.
În spatele lui se mai aflau încă două siluete.Erau Katya și Alexandru.
-Ce vreți?
-Am venit să te ajutăm până nu e prea târziu.Mori acum și totul va fi bine.
-Lumea nu are nevoie de o nebună ca tine.spune Katya zâmbind...
-Dar eu am nevoie de ea.intervine Sebastian venind spre mine...
-Ori tu ori el!zice Alexandru îndreptând un pistol spre Sebastian...
-Lasă pistolul ăla Alexandru!Nu încerca să te faci de râs.îi răspund zeflemist,dar cu lacrimile năvălind ca un şiroi din ce în ce mai lung pe obraji mei roșii...
-Mori!spune el și îndreaptă pistolul spre mine...
-E pe dracu!Mori tu!
Și îl împușc.Ceilalți doi au bătut în retragere văzând enervarea din ochii mei.
Atunci Sebastian mă ia în brațe.
-Nu mai pot!spun eu...
Mă las în genunchi și îndrept pistolul asupra capului.
-Nu mai suport asta.Viața asta e un scenariu de prost gust.
-Nu face asta,Sofia!Eu te iubesc și te voi iubi mereu.
Mă sărută ușor pe gură.Mă opresc.Simt un fior puternic pe șira spinării.
-Te iubesc!
În acel moment mă împușc.Nu am simțit niciodată o ușurare mai mare decât asta.
-Ce ai făcut?mă întreabă el surprins de gest...
-Te iubesc Sebastian!

Totul pare greu de acceptat.Nu m-ar mira să nu credeți că este adevărat.
De ceea ce mi-a fost frică nu am scăpat.
Rana psihică a fost ceva mult mai adâncă decât cea din plămânul stâng(acolo m-am împușcat).Rana din sufletul meu a lăsat urme adânci pe care nu le pot vindeca.
Știu un lucru doar.
Voi rămâne cu cei pe care îi iubesc mereu.

Din păcate drumul vieții nu are cale de întoarcere!