Fără cale de întoarcere!

Capitolul 17

M-am întors imediat acasă plină de nervi.
Nu se poate.M-am transformat în ceva ce nu sunt.
Aceste cuvinte mă amuză,dar în același timp mă fac să-mi dau seama cu adevărat cine sunt și cât de mult pot fi influențată.
Sunt oare marioneta din casa de păpuși a destinului?
Chiar atât de mult rău am ajuns să-mi fac încât nu mai știu ce este important pentru mine.
Dar ceea ce știu sigur este că trebuie să fac ceva cu viața mea și să iau o hotărâre .
Nu este ușor,dar prioritatea mea este să învăț,să ajung la facultate și să-mi creez o carieră.Totul într-o familie fericită.
Ce tot spun?
Îl iubesc pe Sebastian şi vreau ca el să afle ce face iubițica lui când nu este cu el.

Sebastian povestește

-Bună dimineața iubire!îi spun Katyei şi o sărut scurt
-Bună dimineața!îmi răspunde somnoroasă
-Ți-am pregătit micul dejun!
-Aww!Ce drăguț!Mersi.
Pur și simplu o iubesc.
O am tot timpul în mintea mea și nu am cum să o scot.De fapt nici nu vreau.
Dar,totuși,ceva mă reține.Oh,da,Sofia.
Este ceva care mă face să iubesc.

Sofia povestește

Merg furioasă.Katya trebuie să o plătească.
Merg până în fața casei ei și îl văd pe Sebastian.
Opresc în dreptul lui tăindu-i calea.
-Bună Sebastian!zic eu având o privire sfâșietoare...
-Bună...Sofia!
Mhm...cam sadic
-Am venit să vorbim!
-Despre?
-Despre Katya și cum te-a făcut să intri în patul ei.
-Ascultă,ea mă iubește cu adevărat și nu mă înșeală pe la spate!Așa că șterge-o!
Cât timp el a vorbit ,Katya nu s-a dezlipit de geam,uitându-se în ochii mei zâmbind sarcastic!
-Ascultă! Ea nu este de încredere.Orice ar fi între voi,fiți fericiți,dar când va vrea să scape de tine te va răni fix în punctele slabe.
Am dat drumul la motor și am plecat dezamăgită.
Nu m-am uitat înapoi,nu avea rost.
Am pierdut lupta asta și razboiul dintre mine și Katya.
Furia îmi întunecă gândurile bune și amintirile frumoase,singurele lucruri care m-ar fi putut face să rămân eu.
Am ajuns acasă plângând.
Din nefericire mama mi-a văzut chipul și m-a strigat,dar nu am răspuns.
M-a urmat pe scări și a intrat în camera mea.
Eu eram întinsă pe pat cu perna la piept.
-Ce ai pățit?mă întreabă îngrijorată...
-Nimic.Nu-ți face griji!O să mă schimb și o să mă apuc de învățat.
-Nu,nu o să te apuci de nimic până nu-mi spui!îmi spune autoritară...
Mama îmi arată adevărata ei față.Eu nu pot să o arăt pe a mea.Nu pot fi slabă.Nu pot simți nimic sau cel puțin nu vreau să arăt asta.
O fi ea mama,dar eu nu sunt pregătită să vorbesc,iar ea să asculte.
-Ei?Nu spui nimic?
-Nu.
-De ce?
-Pentru că sunt prea multe.
-Ce zici de asta:fac floricele,iar tu între timp alegi un film la care să ne uităm?
-Okey!spun eu scoțând capul din pernă.Dar să fie cu caramel.
-În regulă,dar să nu fie un film de dragoste.
-Nicio șansă!spun râzând printre suspine...
Mama s-a dus să facă floricele cu caramel,iar eu am deschis laptopul
și am intrat pe net.
Am ales filmul Miss Peregrine.Ne-am uitat împreună,iar la finalul filmului nu mai plângeam.
Se pare că ea mă cunoaște până la urmă.
-Știu că ai probleme,dar vreau să știi că poți să-mi spui oricând ai nevoie să te eliberezi.Poți conta pe mine.
-Mersi mult.Știu că pot conta pe tine la cum și tu poți conta pe mine.
Asta m-a durut mult,dar trebuia să o spun.Ea nu are încredere în mine.
Momentul acesta mi-a confirmat că îmi ascunde ceva.
Și-a șters zâmbetul înlocuindu-l cu o linie dreaptă.
Apoi am mers să facem cina.La fel ca de obicei.Doar un mic detaliu s-a schimbat.Amândouă ne-am străduit să părem fericite mai mult ca de obicei.