#2# Oare știi totul despre Familia Creepypasta?

12

   Elicopterul se indrepta cu viteza catre oras. Insa nu ne-am oprit acolo, am trecut mai departe, indreptandu-ne spre Washington D.C.
   Eu stateam tacuta, cand deodata a inceput sa ma furnice spatele. La inceput nu m-a deranjat. Pana s-a intesificat. Am incercat sa nu ii dau atentie, si nici sa ii las pe ceilalti sa observe. Dar nu trecu mult si incepu sa se simta ca niste tepi care se infigeau in mine neincetat.
   Mi se parea chiar foarte ciudat, chiar si cu ultimele evenimente. Am incercat sa ating locul unde ma durea cel mai tare. Apoi am simtit ceva lichid si cald. Incepusem sa miros metalic. Mi-am retras imediat mana. Era plina de sange. Am incercat sa ma sterg de canapeaua rosie a elicopterului. Inca mai eram rosie. Asa ca mi-am indesat mana in buzunarul gecii, presupunand ca imi e frig la maini.
   Tot drumul am incercat sa nu bag in seama durerile de spate, foindu-ma si incercand toate pozitiile posibile pentru a nu se vedea ca ma zvarcolesc de durere.
   - Melanya, esti bine, scumpo? ma intreba doamna Craft.
   - D-da, sunt bine. Doar m-mi-au amortit picioarele...
   Ce scuza nereusita.
   - Ti-a amortit si spatele? Te doare ceva? Iti e frig? Spune-mi, continua ingrijorata mama lui Even.
    - V-am spus, nu aveti de ce sa va ingrijorati, o linistesc eu.

   Restul drumului am stat nemiscata, ca un bat. Nu scoteam niciun zgomot, eram cu totul incordata.
   - Melanya, draga, esti cam palida! Nu iti e rau?
   - Hmnu.
   Ce zgomot tocmai am scos??!!!
   - Nu arati deloc bine!!
   - Pf. S-sunt bhine...
   Trebuia sa recunosc, pastrarea vocii mele normale combinata cu durerea si incordarea este imposibila.
   - Nu, nu, nu! Nu ma mai convingi asa! Spune-mi ce te doare!
    - Mmhmmm.... Aphroape am ajuns... Ar threbui sa ne preghat-tim...
    Vorbeam cu oftaturi, neputand sa respir asa usor. Durerea din spate era insuportabila.... Exact ca si cum mi-ai fi infipt.... Un cutit in spate....
   - E timpul sa coboram, spune Even din coltul lui, vorbind printre dinti, probabil pentru faptul ca treceam pe langa sediul FBI, ceea ce ii amintea de tatal lui.... Trebuie sa recunosc, s-a intamplat atat de repede.... Ca un fulger. Si stupid. Stupid ca si E. Jack.
   Elicopterul a aterizat lin pe spatiul special amenajat, mai exact pe acoperis. Pe geam, i-am zarit pe Jeff si pe Kate care sareau pe sol, alergand la o distanta considerabila de uriasul elicopter caruia elicea inca i se mai rotea, batuta de vantul puternic de afara.
   Am coborat ultima, astfel incat sa nu fie nimeni in spatele meu, care sa imi vada spatele. Sange. Spatele meu era plin de sange.
    - Hey! spune Jeff cand ne mai apropiem.
   - Cum Doamne ati ajuns aici??!!  intreba Even.
    - Cred ca va e frig,  nu-i asa?  intreaba grijulie doamna Craft. Melanya, vrei si tu o jacheta?  intreaba doamna Craft in timp ce ii obliga pe Jeff si Kate sa se imbrace cu niste pulovere groase.
    - Mmmm...  Nu, multumesc, ii spun eu.
    Apoi mi-am amintit de pata de sange.
    - De fapt,  cred ca ati putea sa imi dati una.
   - Poftim, de sigur! imi spune mama lui Even, scotand de Dumnezeu stie unde o bluza de trening.
    Eu ma acopar imediat cu ea, de teama sa nu fi observat cineva rana....
    - Dar mama, sunt niste criminali!!!  striga revoltat Even.  Nu le poate fi frig!!!
    Eu ma uit la chipurile celor doi creepypasta. Amandoi isi doreau din tot sufletul sa iasa din bluzele acelea groase de lana.
   - Nu conteaza! Sunt si ei niste tineri ca si Melanya!
   - Dar m-
   - Niciun dar! Treceti cu totii in taxiul din fata sediului. Sa nu va aud!
   Even se apropie de mine si imi sopti la ureche: "Nu vrei sa o incurci cu mama." Eu am incercat sa stau pe cat posibil cu fata la el,  acoperindu-mi spatele.  Si avea dreptate. Cred ca nimeni nu ar avea curaj sa nu respecte cuvantul doamnei Craft.

   Ne-am urcat cu totii in taxi. Durerea era mai domoala acum,  avand in vedere ca am acoperit rana si stateam intr-un loc mai cald.  Dar totusi, nu am reusit sa imi opresc niste lacrimi. Mi le-am sters repede, de teama sa nu observe cineva.

   Curand ajungem la vila. Am intrat ultima, dupa Jeff si Kate. Mama lui Even ne-a platit drumul, iar acum ne gazduia in casa ei.
    Stiam casa asta ca in palma. Bucataria imi era bine cunoscuta. Stiam chiar si de unde sa iau cerealele. Din hol, am urcat scarile in spirala pana la etaj, unde am pornit pe coridor,  direct spre camera mea. Cel putin asta credeam eu. Habar nu am de unde stiam toate aceste locuri si lucruri. Insa ma simteam de parca la un moment dat, as fi trait aici.

    - Vad ca deja ti-ai regasit camera!  il aud pe Even din spatele meu.
   - Cum adica sa "regasesc"?  Asta este prima oara cand calc in casa asta.
   - Asta sa o crezi tu. Apropo,  daca e murdar pe jos, stii tu, niste pete sau chestii, sa ma chemi. Probabil ca menajera nu a curatat cum trebuie.
   - Pete de ce?  intreb eu.
  - Noroi.
   - Nu imi amintesc ca noroiul sa fi avut vreodata culoarea rosie-inchis, observ eu in timp ce intru in camera cu usa rosiatica. Sigur e altceva.
   - Nu stiu...
   Even se intoarce cu spatele la mine, si pleaca spre scari. Momentul perfect. Intru in camera, inchid usa cu cheia si ma duc direct in baie. Acum urma sa fac un dus, sa ma curat de sange si sa ma schimb in haine noi.
   Intru in cabina de dus cu peretii semi-transparenti si dau drumul la apa calda.
    In timp ce incercam sa ma spal pe spate, se aude un zgomot langa mine, de parca ceva din metal ar fi cazut pe jos. Ma uit intr-acolo. Si cand vad ce e pe jos, inlemnesc. O lama de cutit insangerata, zacea pe gresia alba a dusului. Pe lama era un scris facut cu o stampila probabil,  cand metalul era inca fierbinte: "CC". 
  
    Era absolut evident ca aceea era lama din spatele meu. Dar cum? Era foarte bine infipta. Ce se intamplase si cum? Imi pun un prosop portocaliu cu auriu in jurul meu si ies din baie. Speram ca sangerarea se oprise. Dar ma indoisem. Acum era si mai tare.

   Ma schimb intr-o bluza alba cu visiniu si niste blugi scurti bleu, dupa care trag o bluza de trening rosu-sangeriu pe mine si imi prin parul intr-o coada lejera la spate,  sa fie.

   Ma asez pe pat, cautand in noptiera bandaje, carpe, sau orice altceva asemanator. Nu gasesc nimic. Singura chestie pe care am gasit-o, era un toc de foi albe. Hotarasc sa iau o bluza sau ceva din dulap si sa mi-o pun in jurul taliei,  ca sa imi acopar rana.

    Incercand sa imi pun tricoul deasupra bluzei-bandaj, simt cum ma apuca o ameteala. In fata mea apareau pete care imi acopereau vederea. Stele verzi mi se infatisau, facandu-ma sa imi pierd cunostinta. Ma straduiam din rasputeri sa raman constienta, insa ma cuprinse o durere de cap insuportabila si cad pe patul gigantic din camera mea. Privirea mi se intuneca cu totul. Nu am reusit decat sa imi pun mana pe spate. Cum aveau sa reactioneze Even si ceilalti daca ma gaseau asa? Nu mai puteam sa ma mai misc, iar ochii... Cred ca erau de acum inchisi. Incet-incet simt cum cad intr-un somn adanc....