Raccoon se ridică de pe jos, neluându-și privirea de la Jeff, care îi urmărea fiecare mișcare cu pistolul ațintit spre inima ei. Smile Dog mârâi de fiecare dată mai tare când Raccoon făcea vreo mișcare. Scena se întâmpla parcă în reluare, într-o liniște deplină. Raccoon își îndreptă spatele și continuă să rânjească.
- Te sfătuiesc să îți lași pistolul jos, spuse Raccoon plină de mândrie.
- Ești proastă, atunci.
- Ultima strigare.
Liu se ridică și el între timp, depărtându-se discret de Smile. Eu încă stăteam pe scaun, așteptând următoarea mișcare a salvatorului meu. Even vorbea ceva în șoaptă cu Raven, în timp ce Masky și Hoodie se pregăteau să se evacueze din camera pe lângă perete.
- Mâinile sus și nu trag, spuse Jeff ferm.
Raccoon izbucni într-un hohot de râs.
- Oh, ce naiba?! Nu sunt polițist! Mori!
Jeff trase. Am închis ochii când a avut loc impactul, iar apoi i-am deschis curioasă. Raccoon era încă în picioare... și râdea în hohote.
- Poftim?!
Mirarea mea fu exprimată și de fețele celorlalți. Raccoon dispăru brusc într-un nor alb de praf. Toată lumea așteptă să se risipească praful, după care observă cu mirare că în locul unei femei înalte alb cu negru, zăcea, mirosind prin jur, un raton.
- Ce ești tu? întrebă Raven.
Animalul doar scoase niște zgomote specifice. Profită de faptul că Jeff era încă uimit și îi înhăță pistolul din mână, fugind pe ușă. Smile Dog alergă după ea de parcă fugărea o pisică. Se auzeau lătrături în depărtare.
Când se văzu singur în cameră, fără Raccoon, Liu încercă să se ridice subtil, atunci când toți se uitau spre ușă, locul unde au văzut-o ultima oară pe Raccoon.
- Nici să nu îndrăznești!
Liu se opri brusc când auzi vocea tunătoare a fratelui său mai mic.
- Ai de dat niște explicații.
Liu rânji, făcând pe prostul.
- Mi se pare că de atâta vreme de când faci pe prostul, ai cam devenit unul.
De data aceasta vocea îi aparținea lui Kate.
- Nu avem timp de discuții, continuă ea, FBI-ul îi caută pe Even și Raven. Și apropo, te-ai vopsit?
Even își aplecă capul rușinat.
- Lasă că îți stă bine! i-o reteză Raven. Chiar voiai să rămâi brunet, ca majoritatea oamenilor de pe Pământ? Nu prea cred.
Fiind cu ochii în patru, am ieșit cu toții afară, lăsându-l pe Liu acolo, cu toate că nu era tocmai ceva ce cu toții erau de acord. Cel puțin scrâșnetele din dinți ale lui Jeff confirmau asta. Deocamdată ne mișcam prin pădure, urmând drumul înapoi la Conac unde am căzut de acord să discutăm următorii pași. Bine, nu ne mișcam oricum. Eu, Even și Raven am fost așezați în mijloc, înconjurați de creepypastas care erau imuni la gloanțele obișnuite. Raccoon putea fi oriunde prin pădure, așa că era mai sigur în felul acesta, chiar dacă mă simțeam un pic stânjenită de faptul că nu puteam face aproape nimic în această privință.
Călătoria nu dură mult. În curând am ajuns în curtea largă a Conacului, care recent a fost năpădită de ierburi din nou, printre care mișunau de zor mici creaturi ale pădurii. Acolo ne-am oprit. În fața noastră nu se mai înălța semeț Conacul Creepypasta. În fața noastră se prăbușeau niște pereți vechi de secole, dezvăluind interiorul întunecat al clădirii în care cândva creepypastas locuiau, se antrenau și se distrau. Și acum nu era vina lui Jeff sau a lui Liu.
- Nu îmi amintesc că arăta chiar așa, nu? zise Raven. Adică, înțeleg că tot vechi era, dar-
- Nu. Nu așa era, spuse Kate privind înmărmurită locul în care trăise cea mai mare parte din viața ei.
Nu e de parcă am locuit foarte mult în acest Conac, dar totuși am putut să simt starea de spirit a celor care au stat aici. Era ca și cum ți-ai pierde tu locuința, cu tot ce era înăuntru - mobila, pozele, obiectele moștenite din generație în generație, vafele - , locul în care ai locuit atâta timp, locul pe care îl numeai casă.
- Urât a mai ajuns să fie, nu-i așa? se auzi o voce din spatele nostru.
M-am întors imediat. Ceilalți întârziaseră un minut, dar cu toate acestea, s-au întors și ei cu spatele, ca să vadă cui îi aparținea vocea. Toby, sprijinit de toporul său, privea trist la fostul Conac. Dar nu era singur. În spatele lui se întindeau, sprijiniți de copaci sau pur și simplu pe propriile picioare, toți ceilalți creepypastas, arătând parcă mai... sălbatici de cât de obicei. Era vizibil faptul că nu mai aveau unde să stea, hainele lor fiind murdare de pământ, iar părul lor ciufulit.
- Când o găsesc iar pe fantoma aia bicoloră, o să o fac să plătească pentru ce a făcut! strigă Kate furioasă. A distrus singurul loc în care puteam să mă simt ca un criminal adevărat, singurul loc unde puteam să locuiesc fericită alături de prietenii- Nu. Familia mea. A distrus ce aveam mai prețios! Conacul care de sute de ani nu a căzut, nu s-a prăbușit nici la ploi, nici la ninsori, nici la trăsnete, nici la incendii!
Puteam să jur că i-am văzut ochii sclipind ceva mai mult decât normal, sau din cauza soarelui. Să fi fost acelea lacrimi?...
- Declar război împotriva spiritelor naturii, împotriva acestor monștrii!
- Dar ei nu mor cu arme normale. De fapt, nu cred că niște spirite pot să moară, spuse Even.
Kate își întoarse privirea spre el. Părea foarte hotărâtă. Atât de hotărâtă, încât probabil că nu puteai să o faci să se răzgândească, nici măcar dacă o aruncai într-o groapă cu vipere.
- Nu îmi pasă! Voi face orice pentru a-i pune să plătească prețul acestui conac! Vor plăti cu vârf și îndesat. Cine e cu mine?
În curând, o întreagă armată de creepypastas stătea într-un cerc, plănuind un mod de a omorî spirite. Adică totuși, sunt spirite! Trec chestii prin ele! Doar dacă... se transformă în animale deci, nu? Păi atunci nu putem să îi ucidem când sunt în forma lor animală?...
Propunerea mea fu binevenită de ceilalți, astfel încât, pe baza a ceea ce am spus eu, am construit un întreg plan de atac asupra lor, după ce îi ademenim aici, în curtea Conacului.
Eu și Raven am fost echipate cu veste antiglonț și pistoale cu gloanțe veninoase. Dacă vă întrebați de unde avem aceste lucruri, ei bine... Conacul ascunde multe secrete. Even s-a ascuns printre rămășițele dărăpănate ale acestuia, cu laptopul și telefonul în mână. Tot printre ruine, creepypastas, și ei bine înarmați, se ascundeau așteptând să atace. Semnalul era lătratul lui Smile. El urma să o fugărească pe ratonul-Raccoon, cea care deținea acum pistolul lui Jeff, până aici. Atunci prima jumătate urma să vină din spatele rămășițelor, înconjurând-o pe Raccoon. Atunci probabil că va striga după semenii ei să îi vină în ajutor. Atunci urma să iasă cealaltă jumătatede după ziduri și să îi apere pe cei care formau cerc în jurul lui Raccoon. După ce reușim să o încolțim, fără să fie protejată de altcineva, Kate va veni în centru alături de Raccoon și îi va pune capăt zilelor sale netrăite. Kate își dorea neapărat să facă asta cu mâna ei, chiar dacă mulți alții se oferiseră să facă asta în locul ei.
Slenderman reușise să ne organizeze pe toți și să ne reducă la tăcere atunci când cineva avea de vorbit. Mulțumită lui, am reușit să punem la punct acest plan, în detaliu, într-un timp foarte scurt. Tot ce speram era să meargă, deoarece nu aveam timp să face și un plan B. Dacă eșua, am căzut de acord să improvizăm.
Even s-a ascuns, creepypastas s-au așezat în spatele zidurilor, iar eu cu Raven ne-am luat după ei. Slenderman s-a ascuns în spatele unui copac înalt, iar Smile Dog a pornit în căutarea lui Raccoon.
Tocmai când Smile dispăru în desișul pădurii, se auziră niște zgomote de sirene, însoțite de lumini albastre și roșii.
CITEȘTI
#2# Oare știi totul despre Familia Creepypasta?
Fanfiction*FINALIZATA* Salut! Eu sunt Electronic Knife. Ce sunt? Un creepypasta. Tot ce imi amintesc este ca m-am trezit ca dintr-un somn adanc, cu dorinta de razbunare pe cei care m-au tradat. Am tot curajul sa ucid pe oricine imi iese in cale. La Conac mai...
