Au trecut două săptămâni de la așa zisa..."surpriză". Două săptămâni în care am muncit și mi-am perfecționat mișcările în caz de alte "incidente".
Theo mă sună zilnic să vadă dacă sunt bine sau să mă informeze de cursuri.
S-a dovedit că avem multe în comun, iar cel mai mult e timpul pe care-l pierd cu el.
Defapt nu l-aş numi chiar o pierdere de timp, dar..na'
E destul de drăguț cu mine, mai ales când am ieșit (de câteva ori) mă făcea să râd și să uit de orice amenințare a familiei.
Megan și Alex au plecat în vizită la părinții mei. Da, da.. Alex a hotărât să le facă cunoștință cu iubita lui și să viziteze Madrid-ul pentru trei săptămâni. Iar eu, desigur, am vrut să rămân acasă.
Nu că nu mi-ar plăcea ideea să văd ceva frumos, să-mi revăd părinții, pe care apropo, este ceva timp de când nu i-am îmbrăţişat măcar... Dar simt că scumpele rude, inclusiv și părinții o să mă istovească cu întrebări despre viitorul mire, care defapt nici nu există încă.
Lucas a fost și şi-a cerut mii de scuze pentru ziua aia. Și, deși, nu vroiam să-l iert așa ușor, am făcut-o pentru că...na' e unul din cei mai buni prieteni. Și cum o să mă distrez mai bine, decât să mă răzbun pe el?
-Eva, fii aten..
Târziu, sunt deja jos și simt cum capul mi se învârteşte ici'colo.
-Ar fi trebuit să fii atentă.
Se încruntă la mine, apoi mă privește îngrijorat. Se apleacă și verifică dacă nu am vre-o rană și îmi oferă mâna să mă ridic.
-Va fi doar un cucui frumușel. O nimica toată, zice el și zâmbește fericit.
O nimica toată? O nimica toată?! Un cucui? Oh, Doamne.. mult m-am gândit până am venit aici? Defapt nu, mult s-a gândit dobitocul de frate-meu când m-a trimis aici?
Îmi dau ochii peste cap la gandurile mele și încerc să mă "revanşez" pentru căzătura mea.
-Asta e pentru.... nu continui să zic, pentru că sper că și-a dat seama.
Mă pornesc rapid spre el și întind un picior spre el ( cu intenţia de-al lovi) mai ceva ca un ninja.
Proastă idee.
-Pentru....ce ? Râde el, când îmi prinde piciorul, îl răsucește și eu iarăși ajung jos. Rânjetu lui' e de milioane, dar nu în favoarea mea. Mneah.. îmi dau iarăși ochii peste cap.
-Pentru nimic, murmur eu și mă ridic singură, iar el mă privește amuzat.
-Hai Theo, am aproape trei săptămâni de când practic asta, flutur eu din mâini plângându-mă. De ce încă nu sunt rezultatele?
-Doar pentru că încă nu m-ai lăsat pe mine jos, nu înseamnă că nu sunt rezultate, nu? Se apropie de mine și-mi dă un fir de păr după urechi. Acum, hai să continuăm bine?
După încă o oră de antrenament, am făcut un duș și m-am pornit spre ieşire, dar am fost întreruptă de corpul solid ce-mi acoperă calea..
-Ce dra...Îmi ridic privirea și întâlnesc doi ochi albaştrii privindu-mă amuzat..
-Ne, ne, neee, ridică degetul arătător spre mine și zâmbeşte.. Sper că nu vrei să continui, pentru că eu doar am vrut să merg să te las acasă.
-Scuze, nu știam cine e. Da, desigur...ar fi o mare plăcere.
Defapt de când stau singură (mai am o săptămână de odihnă) nu a mai venit nimeni pe la mine, asta fiind exlus Lucas, care locuia acolo.
Nu întrebați....Alex.
"Eva, nu poți să rămâi singură pentru că bla bla bla și Lucas va bla bla bla"
Ajungem lângă casă și-l invit pe Theo la un ceai, până a ajunge în pragul ușii era de acord, chiar fericit..
Dar când am ajuns faţă-n faţă îi auzeam inima bătând mai mult de cât e normal.
Și asta la un metru distanța.
-Eva, tu locuiești aici? Face ochii mari și mă privea.. trist.
-Da, zic nesigură, e vre-o problemă ?
-Da, defapt nu, nu e. Chiar ar trebui să plec, uite, mă.. .. am ceva treabă....ăăă...
-Ce s-a întâmplat?
-Mai bine plec, se bâlbâie și pleacă fără măcar să mă cuprindă. Asta nu e în firea lui..
Îl privesc cum se îndepărtează cu pașii rapizi fără măcar să privească în urmă. Nu înteleg ce s-ar fi întâmplat? Nu i-ar fi plăcut casa sau..nici n-am idee.
Întru în casă și imediat găsesc un Lucas plictisit pe canapea.
-Ce faci mă' n-ai de gând să progresezi și să-ți schimbi măcar poziția?
Ridică o sprânceană și se uită la mine chiorâş.
-Dacă mai spuii ceva, rămâi fără cină, care apropo, eu am pregătit-o.
-Nu cred, n-are cum să-ți învingi lenea și să faci doi pași, nu ca să pregătești și cina.
-Daa? Zici tu? Mă întreabă evident afectat. Acum, mergi cu mine, acum.
Mă apucă de mână și mă trage după el spre bucătărie. Avea dreptate, a pregătit cina ( nu că n-ar fi știut, dar mă rog) una, evident, foarte bună pentru că mirosul mă atrăgea destul de mult.
-Acum ce mai zici tu, ha? Mă privește victorios cu mâinele încrucişate la piept.
-Da, da...ai avut dreptate, gătești bine. Hai, pui masa asta azi sau rămân flamandă?
După câteva înjurături și alte cuvinte nu chiar frumoase, a pus masa şi am mâcat amândoi.
Apoi...După scuze și mulțumiri, m-am ridicat în camera mea și m-am pus în pat, cu scopul să adorm.
Deși parcă nu s-ar întâmplat nimic cine știe ce, nu sunt împăcată cu gândul că Theo a plecat supărat, fără să-i dau vre-un motiv, de aceea am zis să-i scriu un mesaj.
"Hey, Theo, ești bine? Ai plecat așa...pursimplu, fără vre-o explicaţie și mă gândeam că s-a întâmplat ceva. Eva"
Nici un răspuns.
"Uite, Theo, dacă am greșit cu ceva, doar zi, nu o să te mai deranjez"
Nici un răspuns.
Bine, deși nu sunt vinovată cu ceva, o să merg mâine la sală, dacă nu-l găsesc acolo, probabil nu-l voi mai găsi niciodată.
A două zi...
Mă ridic din pat grăbită, e 11:20. Nu știu cum am dormit azi așa strâns, dar cert este că întârzii. Antrenamentele încep la 12:00'. Fac un duș rapid, mă îmbrac într-o pereche de şorţi asortaţi cu un maiou negru și o cămașă de asupra. Îmi iau ghetele albe și ies ca fulgerul pe ușa.
Peste ceva timp, când am ajuns la destinație, am înaintat mândră pe ușile sălii.
Grozav, măcar un lucru bun. N-am întârziat.
Îl aștept nerăbdătoare pe Theo, ca să-i cer niște explicații, desigur. Dar, ciudat. Pe uși întră un alt băiat, nu cel pe care-l aşteptam.
-Bună, domnișoară Dobre?
Afirm ușor din cap.
-Minunat, mă numesc Sebastian și voi fi instructorul dumneavoastră.
-Unde e Theo? Întreb nepoliticoasă.
-Theo e plecat și restul cursului îl ve-ți avea cu mine.
-Nici gând, întrerup iarăși nu chiar frumos, nu fac nici măcar un minut ceva dacă nu vine Theo.
-Dar domnișoară..
-Nu, îl opresc. Eu plec de aici.
Laşul ăla nu a avut o explicaţie prea bună și a decis nici să nu mă privească? Minunat, nici să nu-l mai văd.
Trântesc ușa sălii, ca să mă memorizeze toți mai bine.
Asta da ieşire, Eva, îmi zic în sinea mea și plec îngânfată spre casă.
