Dimineţile. Urăsc dimineţile. Sunt acel tip de om, care ar putea dormi şi o viaţă dacă l-ar lăsa în pace.
Exagerez ? Neaah.
Mă ridic leneşă de pe pat şi-mi privesc dezorientată telefonul. Ora 10:19.
Azi e sâmbătă și eu m-am trezit așa devreme? Foarte ciudat.
Un ciocănit scurt se face auzit la ușa mea, după unul mai tare ....şi mai tare.
-Eva, ai murit cumva ?
Oooo...perfect. Dobitocul de frate-meu trânteşte uşa şi sare pe patul meu .
-Ce ai mă ? Îl privesc enervată.
-Am o veste perfectă, ţipă la urechea mea şi începe iar a sări.
-Ce veste ? Că ai probleme cu capul? Păi eu știam asta !
-Ha-ha. Foarte amuzat. Nu, nu asta era. Face pe supăratul, deşi râdea "sub mustăți".
-Părinții noştrii se mută în Spania pentru un an, lasă faţa de supărat și mă trage într-o îmbrăţişare strânsă.
-Ştii ce înseamnă asta, continuie el, petreceri, petreceri și iar petreceri. Băieții vor fi fericiți.
-S-o crezi tu, n-am degând să am grijă de voi, pufnesc eu.
-Tu? Tu de noi? N-ai uitat că tu ești sora mai mică și nu eu?
-Da, din câte ştiu eu, tu ești băiat, deci evident nu poți fi "sora mai mică".
-Sarcastică ca întotdeauna. Își dă ochii peste cap și se ridică de pe pat.
-Hai jos, te asteaptă părinții, pleacă mâine la 10 dimineață, adaugă tot el.
-Aleex...
-Hmm ?Ce e?
-Când vin jos, vreau ca cafeaua mea să fie gata, râd şi-i fac semn să iasă.
-Ştii.. chiar îmi pare rău pentru viitorul cumnat, cu așa soție, poți să mori a două zi.
-Oh mai taci, crezi că cumnata mea o să fie mai fericită? Rânjesc şi arunc o pernă în el.
Alex iese din cameră, iar eu mă îndrept direct spre baie. Îmi fac rutina zilnică și cobor la etaj să văd dacă nu e o farsă cu plecatul ăsta a părinților.
-Bună dimineața scumpo.
-Neaţa mamă, tată.
-Cred că te-a anunţat deja Alex în privinţa plecării noastre.
-Ce s-a întâmplat de plecați așa curând? Îmi întreb părinții care erau grăbiți cu strângerea lucrurilor.
-Păi, draga noastră, ne-a sunat mătușa voastră, Amanda, care are nevoie de ajutorul nostru cu compania ei. Voi sunteți mari și o să puteți sta și singuri, nu credem că va fi o problemă.
-Nu, doar că... m-a surprins vestea, zic sinceră.
-Va fi totul bine, mâine plecăm, deci ve-ţi rămâne stăpâni în casă.
-Stăpân, o corectează Alex, iar eu pufnesc în râs.
-Tu? Ahh..ai mai vrea tu, adaug eu.
-Dar cine ? Tu? Scuteşte-mă.
După iar câteva ciondăneli cu "Cine rămâne stăpân în casă" am ajuns la concluzia că cel mai bine e -nimeni.
°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°
Duminică, m-am trezit iarăși de dimineață că să le urez părinților un "Drum bun" .
Câteva îmbrățișari și au plecat, lăsându-ne singuri.
După o oră decând am rămas singuri, s-a auzit soneria.
-E pentru mine, strigă Alex și deschide ușa.
Cei 4 băieți, înalţi, bine făcuți şi în acelaşi timp tâmpiţii( nu credeţi ceva rău, chiar îi iubesc) de prieteni a lui Alex, își fac apariția.
Am uitat să menționez că înafară casei, fratele meu e considerat bad-boy ? E și logic, are 23 ani, arată bine, are ochii căprui înghişi, păr brunet și zâmbet drăguț. Deşi are o grămadă de admiratoare, fratele meu nu cedează la niciuna. Adică...cum nu cedează, iese la întâlniri, mai petrece câte o noapte cu vre-o fată, dar atâta tot. Nici vorbă nu a adus de vre-o iubită.
Unde am rămas? Aa da.. băieții !
Deci.. Dylan, Marcus, Lucas și Darius întră în living.
-Bună Eva, se salută baieţi și se așează pe canapea.
-Dacă voi azi stați aici, eu plec în oraș cu fetele, îi zic fratelui care nu ştiu ce îl întreba pe Darius.
-De ce nu le inviţi aici ? Nu o să vă mușcăm, adaugă Dylan neîntrebat.
-Da Eva, ne uităm la un film și sărbătorim independență noastră, zice Alex fericit.
-Bine atunci, le sun imediat.
Las băieții singuri și mă ridic în camera mea. I-au telefonul de pe noptieră și formez numărul Biancăi.
-Hey, ascultă atent și nu mă întrerupe. Ia-o pe Maya şi Lisa şi veniţi la mine. Azi petrecem, ai mei au plecat în Spania. Sunt și băieții aici. Vă aștept în maxim 30 minute.
Un scurt "Suntem pe drum" și am închis telefonul. Simt că azi va fi o zi memorabilă.
