-Ești gata? Mă trage de mână, iar eu oftez zgomotos.
-Da, să mergem, zâmbesc destul de forțat.
Theo a tot insistat să facă cunoștință cu Alex, atâta timp cât părinții erau plecați, și după mai multe zile de chin, am acceptat.
-Heeey, e cineva acasă? Strig imediat ce pășesc în bucătărie cu Theo pe urmele mele.
-Surioară.. Îmi sare Alex în brațe fericit, cât de dor mi-a fost de tine.
-Și mie, zic sinceră și-l cuprind.
-Unde ai...cine-i ăsta? Își aruncă brusc privirea spre Theo.
-El e Theo...
-Sunt iubitul Evei, mă întrerupe și.. intinde mâna, dar Alex îl privește urât, în timp ce eu am rămas şocată la vorba lui.
-Cine, cine...? Repetă Alex îngustându-şi ochii.
-Eva, draga mea.
Megan se apropie de mine și mă sărută ușor pe obraz. Cine-i frumosu? Zâmbește când îl observă pe Theo.
-Theo, iubitul Evei, spune tare și mândru.
-Vaai, ce drăguț, chicoteşte Megan.
-Serios? Îi aruncă Alex o privire urâtă.
-Terminaţi, nu vreau să-l speriați, intervin și eu.
-Ai dreptate haideţi să mâncăm ceva.
Îl iau pe Theo de mână și-l conduc spre living.
-Sunt drăguți, îmi șoptește el.
-Sunt nebuni, îi reproșez.
Două ore de discuție în care și frate-meu l-a plăcut. Megan deja îmi căuta rochie de mireasă deși nu-i i-am dat nici un motiv s-o facă.
Iar acum a venit timpul să-i spunem și despre.."cei cu surprizele"
-Alex, trebuie să vorbim, spun pe un ton serios, iar el își întoarce privirea spre mine.
-S-a întâmplat ceva?
Îmi reglez vocea și-l apuc pe Theo de mână.
-Știi...am aflat ce s-a întâmplat când ...eram urmăriți.
Două pahare au făcut contact cu podeaua, când a aflat că era și el implicat în toată situaţia asta.
S-a aruncat spre Theo, dar l-am oprit.
-Stai acolo, am ţipat.
-Eva, ai fi putut muri, dacă..
-Dar n-am făcut-o, ţip, el m-a salvat Alex, el.
Câteva momente de liniște în care ţinta principală a ochilor lui, eram eu.
A oftat și s-a liniștit puțin.
-Când și cum vor avea loc următoarele tentative asupra noastră? Îl aud pe Alex, care-şi regla vocea.
-Nu știu.. Zack e plecat cu ei și în câteva ore o să mă anunțe să-mi spuie mai multe detalii.
-Cine-i Zack?
-E prietenul meu...
-A contribuit la salvarea mea, întrerup.
-N-am mai înțeles, cine totuși ne urmărește.?
-Nu știm, am ţipat, mai sunt întrebări? Vorbești așa de parcă suntem noi vinovaţi'
-Pentru că sunteţi, lovește cu pumnul în masă și mă privește urât, mai concret el este, arată cu mâna spre prietenul meu.
Am simțit sticla zguduindu-se și mi-am aruncat privirea imediat asupra lui Theo care s-a sprijinit de masă și s-a aplecat puțin spre Alex.
-Când ţipai la mine, era ceva, dar nu o să rabd să ţipi la Eva. Cu ce ţi-a greșit? Eu? Știu că sunt vinovat și ai tot dreptul să fii supărat, nervos, dar tot eu o apăr acum.
Crezi că dacă nu eram eu, n-avea să fie altul? Fii serios !! Putea fi altul mult mai periculos, care v-ar fi împușcat din două mişcări.
Nu vrei să fiu în casa ta, bine plec, dar plec cu ea.
În cameră s-a făcut o liniște puternică. Theo s-a întors şi mi-a întins mână să-l urmez spre ieșire, iar eu m-am grăbit să mă ridic.
-Așteptați, ţipă Alex, ai dreptate.
Doar că înţelege-mă aici e pusă în joc viața surorii mele și, eventual, nu o să mi-o iert dacă păţeşte ceva.
Îmi....Îmi pare rău.
Theo aprobă din cap și își ocupă din nou locul.
-Ce facem atunci? Intervine Megan
-Așteptăm apelul lui..
-Zack, strigă Theo, sună.
-Da Zack.. Ce ai aflat?
.....
-Ești sigur?
....
-Când?
......
-Bine mersi, te aștept.
-Ce e? Întreb speriată.
-Numele "Christian Dobre" vă spune ceva?
-Nu, n-are cum să..
Îmi intersectez privirea cu a lui Alex și încremenim.
-Doar nu vorbești serios..
-Ce e ? Cine-i asta? Intervine Megan speriată.
-Fratele nostru..
-Fratele vostru? Aveți un frate? Ţipă Megan și Theo
-Lăsaţi-ne să terminăm. Fratele nostru mort, de acum 20 ani.
Liniște. Nici măcar răsuflările nu se auzeau. Toți erau șocați.
-Și atunci...cum naiba'? Ce s-a întâmplat?
-Unde mergeţi? Țipa Theo speriat, când m-am ridicat brusc de la masă și am pornit spre ieșire.
N-am răspuns nimic, mi-am luat doar haina și am dat sa ies pe ușa, însă am fost oprită.
-Unde crezi că mergi.? Mă întreabă Theo, care-mi blocase calea.
-Unde-l voi găsi mereu pe el..
-Merg și..
-În nici un caz, îl întrerup.
-Nu te-am întrebat, te-am anuntat.
Am vrut să protestez însă două buze moi mi-au acoperit răsuflare și mi-au dăruit liniștea de care aveam cea mai mare nevoie.
S-a îndepărtat ușor de mine și m-a ajutat să-mi pun eșarfa.
Am luat maşina lui Theo și-n câteva minute eram la cel mai oribil loc din tot orașul.
Cimitirul.
Aici, sub fiecare cruce, se odihnesc oamenii care și-au lăsat familiile în doliu mare.
Aici, îmi sunt bunicii și fratele,care se pare că mă...vânează? Cât de absurt sună.
Peste 2 minute am ajuns la crucea mare din lemn, unde scria " Christian Dobre 1982-1987"
Nu-mi amintesc prea multe de Christian, doar din spusele mamei. Zicea că a suferit un accident și noi eram prea mici ca să-l fi memorizat.
Deseori îmi puneam întrebarea cum ar fi viața mea cu el..
-Eva..
-Da, zic buimatică.
-Uite-te la asta.
Alex îmi îmânează buchetul proaspăt de trandafiri, pe care eu nu i-am observat și nu înteleg ce ar fi căutat acolo. Scotocesc printre flori și scot un bilețel unde scrie:
"Bună, dragii mei frăţiori. Mă căutați cumva? Nu-i nimic, în curând o să vă vizitez.
Cu drag, al vostru Dobre".
O lacrimă se prelinge pe obrazul meu și cade pe bilet, ştergându-i puţin cerneală.
-E adevărat...el trăiește, vocea a început să-mi tremure, iar eu să nu mai văd nimic din cauza lacrimilor adunate-n colţul ochiului.
-Fratele meu...trăiește, dar vrea ca eu să mor...
Priveam în gol și-mi doream ca toate acestea să fie o proastă glumă dea-lui Alex.
