O durere puternică îmi năvăleşte capul și buimatică încerc să deschid ochii. Totul devine însă și mai neclar atunci când o lumină slabă bate deasupra mea într-o încăpere întunecoasă și brr... mi-e frig.
-Bună dimineața prinţesă, o voce necunoscută se aude de undeva de acolo...din întuneric.
-Cine ești? Vreau să-mi aduc mâinele la cap, ca să-mi revin, însă abia atunci observ că mâinele îmi sunt legate la spate, la fel și picioarele.
-Sunt regele tău, păpuşică.
Deși nu-i vedeam față, jur că a zâmbit.
-Eu nu am rege, sunt propria mea conducătoare.
-De acum fac eu regulile aici, se apropie de mine și se lasă în palme pe spetezele scaunului în care stateam eu, dându-mi posibilitatea să-i observ fiecare amănunt de pe chip.
Doi ochi căprui ameninţători mă privesc de parcă le-aș fi pradă.
-Cine ești, potenţial om mort? Aproape-i scuip în faţă.
Se îndepărtează puţin şi ridică mâna să mă lovească, dar îl oprește o alta voce..
-Zack, ce faci?
Zack, sau cum l-ar fi chemând, se oprește și se grăbește să iasă pe ușa, lăsându-mă singură în frigul ăsta.
Bouu' nu putea fi și el amabil să mă încălzească cu ceva?
Ia'auzi rege, pfeah..
Peste aproape 5 minute se întorc înapoi, acei ochi căprui, dar acum fiind plictisiți.
-Ai noroc că te vrea şefu'n viaţa, astfel..
-Şefu? Mă gândeam eu că ești o marionetă ceva.
-Pentru o persoană care stă legată de un scaun și nu mă cunoaște deloc, vorbești prea mult..
-Ce-i dragule? Ești un cățeluș, ar trebui să te obișnuiești cu asta.
Cred că am umplut paharul și chiar ar trebui să învăț să tac uneori...pentru că "căţeluşul" și-a schimbat brusc dispoziția și a scos un cuțit din buzunar, apropiindu-se de mine.
Căteva zgârâituri şi-au făcut apariţia pe obrazul meu și o usturime îngrozitoare a început să apară.
-Cine acum e cățeluș?
Îl privesc urât, fiecare muşchi al meu încordându-se.
-Cine ești și ce vrei de la mine? ţip.
-Zack, încântat de cunoștință, iar cât despre ce vreau eu, face o pauză muşcându-şi buza, o lăsăm pentru mai târziu.
-Unde-mi sunt prietenii?
-Care prieteni? Eu nu știu nimic despre tine, mi s-a spus că au adus o târfuliţă și să am grijă de tine 2 zile până-ţi vine cumpărătorul.
Fac ochii mari de mirare, dar îmi reschimb repede starea în una nervoasă. Mă zbat să ies din strânsoare, dar în zadar. Zack însă fiind foarte amuzat de situaţie.
-Dacă ies de aici, târfa vei fi tu și una foarte ieftină, apropo.
-Bine, bine, agresivo. Își șterge el o lacrimă de la atâta râs și se ridică în picioare.
-Hai fii cuminte. Iese pe ușa încă ţinându-se de burtă.
Lumina s-a stins, iar mie încă mi-e frig. Nu mai duc cont de incomoditate și adorm, dar nu pe mult timp.
Brusc ușa se deschide, dar într-un fel ciudat, încet, de parcă s-ar furişa cineva.
Minunat, acum sunt răpită de la răpitor?
Dau să ţip, dar o mână-mi acoperă gura și-mi şopteşte la ureche..
-Tss, nu-ţi fac nimic, nu striga și ieșim de aici.
Am făcut întocmai pentru că vocea îmi era cunoscută, deși nu-mi aminteam cine era.
M-a luat de mână si m-a condus prin toată clădirea, ieșind afară.
Nu știu cât era exact ora, însă nu vedeam aproape nimic. Beznă.
-Ce au vrut s..
-Nu vorbi, încă nu suntem în siguranţă, urcă aici.
El se urcă pe un motor, iar eu îl urmez. Îmi pune o cască pe cap, apoi își pune și lui. Îl cuprind atunci când pornește cu viteză și ajungem undeva prin oraș. Oprește în fața unei clădiri și mă trage după el până ajungem la etajul 3 şi înaintăm într-un apartament.
-Ce era în capul tău..cine ești? Îl las de mână și încep a ţipa imediat ce ușa se inchise.
Și-a lăsat casca jos și, deși, era cu spatele la mine, era imposibil să nu-l recunosc. Spatele, mușchii, firele de păr ...
-Theo ?
Își întoarce capul spre mine și înghite în sec.
-Unde...unde ai fost?
-Uite, Eva, îmi pare...
-Nici nu încerca.
-Eva, eu..
-Nu, am ţipat. Unde ai fost când îți scriam? Unde ai fost, când plângeam și cel mai important .. De ce? Ce-am făcut să merit asta?...
Am simțit cum două lacrimi s-au prelins pe obrazul meu, dar le-am șters imediat.
-Lasă-mă să-ți expl..
-Nu. Ai avut timp pentru asta. Du-mă acasă, acum.
-Nu pot, ești în pericol, îmi spune și își lasă capul în jos.
-Știu asta, dar nu o să mă salvezi tu, cel care a plecat fără vre-un motiv.
Mă întorc și apuc de clanţă să ies, însă Theo mă apucă și mă trage brusc spre el, lipindu-mă de pieptul lui .
-Ce crezi că faci, lasă-mă să ....
-Nu, strigă la mine, acum tu o să mă asculți.
Inghit în sec și dau ușor din cap, în semn că o să-l ascult, dar totuși nu-mi dădea drumul, privind exact în ochii mei.
-Acum ceva timp în urmă lucram pentru un om, nu aștepta detalii nu-l cunosc personal, îmi dadea câteva însărcinări, îndeplineam și încasam câțiva bani frumoşi. Păi ultima mea misiune ai fost tu..
-Poftim? Fac ochii mari și vreau să ies din brațele lui, dar sunt iarăși oprită.
-N-am terminat. Trebuia să te elimin, pe tine, cât și pe fratele tău, însă am făcut o mare greșeală. Știam unde trăiești, știam ce faci, dar nu te cunoșteam la față pentru că, ca de obicei, când era vorba de apropieri se ocupau alți băieți, nu eu.
Ochii mei se umezesc iarăși, iar strânsoarea devine una mai apropiată.
-Din propria plăcere și pentru a mă incadra într-o viață normală, am decis să devin un instructor pentru apărare, iar atunci ai apărut tu. Fată de care m-am atașat la nebunie și cu care am petrecut cele mai frumoase zile.
Am vrut să schițez un zâmbet, însă în schimb, m-am încruntat și mai mult.
-Jur, n-am ştiut că cea pe care o vânam, era defapt cea pe care o plăceam. Atunci când te-am condus acasă, mi-am amintit că o cunoșteam de undeva.. era casa unde ţi-am lăsat .. cutia cu trandafiri.
Am dispărut, doar pentru a te ţine în siguranță. Am vrut să plec de la el să nu mai am nimic, însă nu a acceptat, ameninţându-mă.
Nici nu aș fi știut că erai acolo dacă nu era Zack..
-Zack? Şoptesc.
-Da, e cel mai bun prieten al meu, m-anunţat că ești acolo și a făcut așa să te pot lua acasă.
-Dar...m-a rănit.
Îmi atinge rănile de pe obraz cu două degete, iar eu tresar.
-Nu a avut de ales, eraţi şpionaţi, nu putea să fie prea amabil ca să nu se dea de gol.
-Și totuși...de ce ai plecat? De ce nu mi-ai spus?
-Nu vroiam să te pun în pericol..
Îmi las capul pe umărul lui și mă relaxez, iar el mă strânge uşor în brațe.
-Cât timp a trecut de la răpirea mea..sau nu știi. ?
-27 de ore.
-Cât ? Sar ca arsă.. Alex? Alex mă omoară... umblu eu panicată prin cameră.
Theo stă relaxat și zâmbește amuzat.
-Ce e așa amuzant? Mă încrunt eu.
-I-am trimis o scrisoare.
-Scrisoarea? Ce scrisoare? Ridic eu o sprânceană, aşteptând un răspuns.
-I-am zis că ai plecat la o prietenă de facultate pentru o săptămână. Nu știam în cât timp exact avea să te salvez, deci am pus o săptămână.
-Și s-a prins?
-Așa se pare.
-Frate prost, îmi dau ochii peste cap și zâmbesc.
Theo se apropie de mine și mă ia în brațe stil mireasă și mă duce-n bucătărie, lasându-mă apoi jos.
-Așteaptă 5 minute și pregătesc ceva să mâncăm, da? Îmi zâmbește dulce, iar eu stau cuminte pe scaunul meu.
Toată imaginea în roz îmi este întreruptă de câteva bătăi puternice în ușa.
-Au venit...zice Theo serios și mă privește îngrijorat.
În poză este Zack Manrow.
