Andreea

Volumul 2: Cap. 2

Ma uitam atent la plic. Dacă este o veste proasta? Cum voi reacționa? Dar dacă va fi bună? Deschid încet plicul și văd o poezie.

"Iartă-ma

Iartă-ma ca am gresit,
Sper ca nu ai suferit.
Ne-am iubit reciproc
Și tu și fost al meu noroc.

Nu știu cum de te-am găsit
Căci in viata am gresit
Și chiar nu știu dacă te merit,
Sper ca iubirea noastră n-a pierit
Căci doar tu m-ai cucerit.

Când te văd simt cum orbesc
Dar tu stii ca te iubesc
Eu? Un nimeni.
Tu? Lumea-ntreagă.
Între noi ceva se leagă."

Pe parcursul poeziei am lăcrimat. Nu știam ca scrie poezii... A făcut-o ca s-o iert? Pai...nu știu...dar m-a atins la corason. La acest gând încep sa rad. Ma uit încă o data la poezie și intr-un colț scria:

"Sper ca nu m-ai uitat
"Cu alta te-ai sărutat"
Nu pot sta cu acest gând
Tu esti tot ce am mai sfânt."

E geloasa. E clar. Nu mai stau nicio secunda. Merg spre apartamentul ei și îmi deschide Ștefan, fratele ei.

-Buna! Andreea e acasă?zic încrezător.

-Scuze, Cristi, dar Andreea a venit acasă și-a luat geaca și a plecat. Nu a spus unde se duce, nu a spus nimic!zice lăsând capul in jos.

-Aaaaa....stai fără grija. O găsesc eu, spun hotărât.

Oare unde s-a dus? Acum trebuie s-o caut prin tot orașul? Am stat ceva timp sa analizez unde s-ar fi putut duce și mi-au venit in minte câteva locuri. Știu unde s-a dus. In parc. Unde am fost prima oară pentru a ne cunoaște. Merge mereu acolo când e trista sau nervoasa.
Ma îndrept grăbit spre parc. Sper sa nu fi pățit nimic. O găsesc stand întinsa pe o banca uitându-se la cer. M-am apropiat încet și m-am asezat la picioarele ei. Își ridica încet capul și se uita nedumerită la mine. După ce m-a văzut, fața ei s-a întristat. Se ridica in fund și își da capul pe spate. Se uita in continuare la cer fără sa spună ceva. Mă apropiam încet de ea, când...

-Ai citit poezia?spune ea uitându-se la mine ca la mașini străine.

-Pentru asta am venit aici, ii spun zâmbindu-i.

-Și ai venit sa razi pe seama mea? Nu?spune ea uitându-se in ochii mei. Nu ți-a plăcut, nu?

-Ba din contra!! O ador!! Nu știam ca scrii poezii...

-Pai nu o fac. Asta e singura poezie pe care am scris-o special pentru tine, spune apărându-i un mic zâmbet pe față.

-Ți-a ieșit super, o complimentez eu.

-Multumesc!!!spune roșind.

-Voiam sa-ți dau și eu ceva, spun uitându-mă atent la ea.

-Serios? Ce?spune confuză.

      In acel moment m-am apropiat mai tare de ea și, după o lună in care nu am mai făcut chestia asta, am sărutat-o. Ma asteptam sa nu mă lase, dar uite că, nimic nu s-a schimbat in sentimentele noastre. Ma uit atent la ea, o văd roșind. E așa frumoasa... Eu chiar cred ca nu a avut nicio vina in ceea ce s-a intamplat la petrecere, sau, ma rog, cum zice ea, doar 30%. E așa ciudata câteodată...
        Ma uit zâmbind la ea. Își ridica privirea din pământ și își lipește buzele de ale mele. Sunt uimit de acest gest. Se uita agitata la mine.