Andreea

Volumul 2:Cap. 7

Perspectiva lui Cristi
-Treaba mea!!!spun eu foarte încrezător.

      Andreea se apropie foarte rapid de mine și înainte de a reacționa cu ceva, îmi da o palma peste fund.

-Așa vrei sa jucăm, hm?spun eu ducându-ma spre ea.

        Ma apropii rapid de Andreea, putem spune ca o lipesc de perete, distanță dintre noi fiind foarte mică. Intr-o fracțiune de secundă o sărut. Buzele ei încălzindu-se instant. Stam așa pentru câteva secunde. Ma despart ușor din sărut și ma uit atent in ochii ei. Ochii ce ma fac sa tresar de fiecare data când o văd. Nu mai aștept și o sarut din nou. De data aceasta fiind un sarut mult mai pasional.
         Sincer, nu știu ce m-as fi făcut fără Andreea. Simt ca este fata perfecta, perfecta pentru mine. Nu vreau sa o rănesc, nu vreau sa o pierd. O iau strâns in brate si ii șoptesc la ureche un simplu "Te iubesc!". Doua cuvinte, aparent simple, dar foarte greu de zis, foarte greu de zis persoanei pe care o iubești cu adevărat.

-Și eu te iubesc, Cristi!!spune aceasta ținându-ma încă in brațe.

       Stau pentru câteva secunde sa analizez situația. Fata pe care eu o iubesc, pe care nu vreau sa o rănesc vreodată, fata PERFECTA ma iubește! Pentru unii ar fi doar un vis sa li se întâmple asta...

-Vrei sa ne uitam la un film?spune Andreea.

-Sigur!! Ma duc sa aduc floricele, între timp, sa cauți un film!!

-Orice in afara de dragoste, știu!!!tipa ea după mine.

Ma îndrept spre bucatarie și, ajuns acolo fac niște floricele. După ce sunt gata, ma reîndrept in camera Andreei, unde o găsesc vorbind la telefon.

Perspectiva Andreeei
După ce a plecat Cristi sa facă floricele, am început sa caut un film. După câteva minute, am găsit filmul perfect. Tocmai când sa dau sa se încarce, telefonul începe sa sune. Pe ecran apare un număr nesalvat.

-Alo?spun eu cu putina nesiguranța.

-Andreea?se aude de partea cealaltă a firului, o voce groasa de bărbat.

-Da? Cine sunteți?

-Sunt tatăl tau, Andreea!!spune bărbatul.

-Poftim?spun eu fiind in stare de șoc.

-Da, Andreea, eu sunt!! Îmi pare rau ca am lipsit atât de mult din viata ta, însă, am fost foarte ocupat și am avut multe, foarte multe probleme in ultima perioada. Am sunat pentru a te anunța de o injustiție ce trebuie sa o afli...

-Pe bune? Adică, tu chiar vorbești serios? Nu te-ai mai interesat de mine de un an, chiar mai bine, te-ai gândit ca acum este momentul potrivit?? Tu chiar nu ai pic de rusine?spun eu deja țipând prin telefon.

-Te-am sunat ca sa te anunț un singur lucru, care cred ca o sa te bucure!!!

-Stii ce??? Chiar nu-mi pasa!! Mereu ai fost un egoist! Fix acum ma suni fiindcă nu știu ce s-a intamplat. Dar pe mine m-ai întrebat ce mi s-a mai intamplat?

-Andreea, asculta-ma!!! Nu ma vei mai vedea timp de câțiva ani!!spune cu voce tremurândă.

-Cum adică?spun eu deja confuza.

-Voi merge la închisoare!! Am fost dat in judecată de către un polițist ca m-am luat de un adolescent și m-au trimis la închisoare pentru 5 ani!!spune acesta plângând.

-Poate chiar greșesc că fac sau ca spun asta, însă am suferit destul de mult după tot ceea ce mi-ai făcut și pentru tot ceea ce i-ai făcut mamei, pentru ca ne-ai distrus pe toți!! Sincer, poate asta meriti, poate asta primesti pentru tot ce ai făcut!!!spun plângând și închizând-i in nas.

     Ma întorc aruncând telefonul unde apuc și realizez ca toata conversatia mea cu "tata" a fost auzita de către Cristi. Ma uit la el preț de câteva secunde apoi îmi trag nasul si îmi sterg cu mâneca lacrimile.

-Scuze, nu am vrut sa iei parte la aceasta conversatie!!spun eu lăsându-mi capul in jos.

-Îmi pare rau...spune in timp ce vine și ma ia in brațe. Ce s-a intamplat?

-Tata va merge la pușcărie...spun adâncindu-mi capul in scobitura gâtului său.

-Îmi pare atât de rau...spune el strângând-ma și mai tare in brațe.

-Cristi...spun eu timida. Nu te-am întrebat niciodată, dar unde este tatăl tau?spun cu oarecare frica de faptul in care va reacționa.

     Acesta se retrage din îmbrățișare și se aseaza pe pat cu capul între palme. Cât de idioata sunt??? L-am făcut sa se simtă prost.

-Îmi pare rau, dar nu am vrut sa te fac sa te simti prost....zic așezându-ma lângă el.

-Nu asta, doar ca...spune ezitând.

-Doar că...îl repet eu curioasa.

-Eu sunt adoptat!spune și își lasă iar capul in jos.

-Poftim?spun eu șocată. Dar tu ai o relație așa buna cu mama ta... De ce nu mi-ai spus?

-Am fost lăsat la orfelinat la varsta de 3 ani. Părinții mei biologici nu aveau destui bani sa m întrețină și așa am ajuns acolo. Din fericire, cred, nu am stat prea mult in acel orfelinat. La 4 ani, am fost adoptat de mama mea de acum. Ea este ca Dumnezeu pentru mine. Din câte mi-a spus mama, nu am avut niciodată tată, fiindcă mama nu poate face copii, de aceea m-a adoptată pe mine. La 10 ani mi-am întâlnit prima oară părinții adoptivi. Niște persoane foarte de treaba, modesti, care mi-au explicat și mi-au dat răspunsurile la toate întrebările pe care le-am avut, spune acesta înghițind in sec.

-Cristi, eu mereu îți voi fi alături și te voi iubi!! Gândește-te ca dacă părinții tai nu te lăsau la orfelinat, probabil noi acum nu ne-am fi cunoscut. Esti cel mai sensibil, atent, de treaba, amuzant, inteligent, frumos baiat pe care l-am cunoscut vreodată. Cristi, tu însemni lumea mea!! Lume formată din tine, mama și fratele meu!! Eu te iubesc enorm, nici nu pot sa exprim in cuvinte sentimentele mele pentru tine!!spun și îl sarut.

-Multumesc!! Și eu te iubesc!!spune acesta.

#CapitolNecorectat