Andreea

Volumul 2:Cap. 4

Perspectiva lui Cristi
Au trecut mai bine de doua săptămâni de când Andreea e in coma. Nu știu ce sa mai cred. Nu știu ce sa mai fac. M-am saturat sa stau prin spitale și sa aștept vesti. Vreau s-o revăd pe Andreea. Sa stau cu ea.
A început ora pentru vizite. Intru încet in salon și văd doi doctori care o deconectează de la masca de oxigen. Nu, nu se poate!! Alerg pana la patul ei.

-Nu, nu se poate!! Spuneți-mi ca nu e adevărat!spun eu plângând.

-Îmi pare rau, domnule, dar trebuie sa o ducem in sala de operații!! Ii trebuie un donator de sânge, altfel...spune el.

-Donez eu!!!spun intrerupandu-l.

-Trebuie întâi sa-ți facem niște analize, spune acesta plecând alături de ceilalți doi doctori alături de patul Andreei.

      Am rămas singur in salon. M-am asezat pe un scaun și am început sa plang mai tare.
      La scurt timp, am fost chemat de doctor sa iau analize. După ce mi-a luat o monstra de sânge, am așteptat câteva ore, iar apoi am aflat ca sunt compatibil, am donat sânge, iar acum urma sa aștept.
       După ce operația a fost făcută, am fost lăsat sa intru in salonul Andreei. Cu teama, am pășit spre patul ei. Era și mai palida ca înainte, ochii vineții, obrajii reci și buzele crăpate nu erau un semn bun. Parul ce ii cădea ușor pe umeri era așa fin la atingere, de parca, odata cu moartea treptata a ei, parul învia. Mâinile ii erau la fel de reci, iar ea, inspira o imagine de mort. Nu știu ce a pățit, de ce a ajuns in starea asta, dar când îl voi găsi pe acel om, va ajunge și el in starea ei, sau poate mai grav. M-am asezat ușor pe scaunul de lângă patul ei și i-am luat mâna intr-a mea. O lacrima îmi curge pe mâna ei.

-Îmi pare rau, Andreea, ca nu am fost acolo sa te protejez!! Nu îmi voi ierta niciodată ca nu am fost acolo!! Mai bine eram eu in locul tau, spun lăsând capul in jos.

      In acel moment simt cum cineva ma strânge de mână și, înainte de a ridica capul...

-Cristi...

       Ridic imediat capul și o văd pe Andreea cum se holba la mine cu zâmbetul pana la urechi. Ma ridic ușor in picioare și o iau in brate strâns.

-Ma bucur atât de mult ca te-ai trezit!!spun eu strângând-o in brate.

-O sa intru înapoi in coma dacă ma mai strângi așa tare, zise ea râzând.

       Ma desprind ușor din îmbrățișare și ma așez pe scaun.

-Cum te simti? Esti bine? Vrei sa-ți aduc ceva? Chem un doctor?spun eu bucuros.

-Pai...sa stii ca am nevoie de ceva!!spune in timp ce obraji ei se fac roșii.

-Ce anume?spun eu confuz.

      Se ridica brusc in șezut și ma saruta. Ma bucur ca a făcut asta!! Ma uit fericit la ea.

-Te-ai înroșit!!!spune Andreea zâmbind, lăsându-și capul intr-o parte.

-Da??spun eu zâmbindu-i.

-Da. Zici ca esti o roșie!!spuna râzând.

-Ha ha!! Andreea...spun eu.

-Da? Așa ma numesc!!spune zâmbind.

-Ce s-a intamplat de ai ajuns la spital?

-Ah...știam ca asta vei intreba...Cristi, hai sa uitam de trecut!! Sa ne bucurăm de prezent!! A fost un simplu accident!!spune ea. Te rog, nu vreau sa mai pățească nimeni nimic, ok?

-Doar un accident? Un accident? Pai, acest "accident" te-a băgat in coma, Andreea!! Iar dacă nu te-ai fi trezit, nu știu ce as fi făcut!!spun aproape țipând.