Andreea

4.Am crezut...

    Habar nu am ce se întâmpla!! Inima mea parca a luat-o la fuga!! In gândul meu sunt atâtea întrebări,care n-au nici-un răspuns...

R:Ce-am vorbit noi doi? Vrei sa uit de înțelegere???
C:Am chemat-o doar sa-i spun sa ma lase in pace!!

      Când am auzit aceste cuvinte am simțit ca explodez de furie. Ochii erau deja invadați de lacrimi. M-am uitat dezgustată la Cristi și am început sa alerg spre casa. Sunt foarte suparata pe el... De ce sa-mi fi făcut asta?? De ce își bate, in continuare, joc de mine?
        Am început sa alerg și mai tare. Am ajuns in fata blocului,dar sufletul nu m-a lăsat sa intru in bloc. M-am întors din drum și am început sa fug spre parc! Vreau sa clarificam o data pentru totdeauna.
         Ajunsă in parc,l-am văzut pe Cristi pe aceeași banca in care ne-am întâlnit.

A:Ești cea mai josnica persoana pe care am văzut-o in viața mea!! Știam ca nu te vei schimba!! Sunt o idioata. Pentru ca,încă te plac, deși nu are sens!! Nu vreau sa mai vorbim niciodată!! Nu vreau sa te apropii de mine!! Nu vreau sa te uiți la mine!! Prefă-te ca nu am vorbit niciodată și fă in continuare ce știi tu cel mai bine sa faci,să razi de mine!!

     După cele spuse,am început sa plâng și mai tare. Nu ma puteam abține. Ma simțeam incomod plângând in fața lui, dar nu ma puteam opri.
    M-am uitat in ochii lui pentru o secunda,am văzut ca ii pare rau pentru ce a făcut,dar nu-l puteam ierta. Am început sa fug spre casa. Ce bine ar fi fost sa stau la mare... Acum as fi mers pe plaja ca sa ma liniștesc!!
Ma simteam trădată. Poate pentru ca, am fost trădată. Mi-a dat speranțe ca vom fi amici, iar apoi a spulberat totul. De ce a zis o minciuna in fata lui Rareș? De ce vroia sa ascundă ca a ieșit cu mine? De ce,de ce,de ce? Prea multe întrebări fără răspuns...
M-am mai plimbat,apoi am mers acasă. Mama m-a întrebat de o suta de ori dacă sunt bine,eu răspunzând de fiecare data afirmativ, dar vag. Văzând ca eu nu-i dau explicații,am ajuns din nou la veșnica discuție mama-fiica despre faptul ca voi suferi in viața, mai ales in adolescență...pentru băieți.... Mama crede ca acum sufăr pentru Cristi.... Mda,crede. Si poate sa creadă in continuare,pentru ca nu-i adevărat. Sufăr,normal,dar nu pentru el, ci pentru ca am fost călcată in picioare încă o data...

Dimineața, 06:00
Ma trezesc rapid. Ma uit la ceas și văd ca este ora 06:00. Ceva nu ma lasă sa dorm. Un sentiment ciudat,care,m-a făcut sa ma trezesc așa devreme...
M-am întors pe partea cealaltă și am închis ochii,cu gândul de a adormi,dar fără rezultat. Am decis sa ma dau jos din pat și sa ma pregătesc pentru școala. Doar când ma gândesc ca iar îl voi vedea pe Cristi și Rareș,îmi vine sa plec la sute de km distanță.
      In minte încă îmi răsună cuvintele lui Cristi "Am chemat-o doar ca sa-i spun sa ma lase in pace!!". Imaginea cu mine,umilita și plângând ca o idioata in fata lui Cristi îmi spune ca m-am făcut de ras... Nu vreau sa se mai întâmple astfel de lucruri. Dacă el a vrut asta,atunci așa sa fie!!
        Mi-am făcut ghiozdanul imediat după ce am repetat.M-am îmbrăcat și am mâncat,apoi am ieșit pe ușă.
      Am de gând sa-mi fac prieteni noi și să nu-i mai bag in seamă pe ceilalți. Prin "ceilalți",ma refer la Cristi,Rareș și toată gasca lui. Observ ca liftul merge,dar prefer sa cobor pe scări. Ajung la parter și ies grabita din bloc. După ce trec de primul bloc,aud ca sunt strigată de cineva. Ma întorc brusc,ca sa văd cine este și îl văd pe Cristi venind spre mine in fugă.Ma întorc cu spatele la el și îmi continui drumul.

C:Hey!!! Așteaptă!! Andreea!!

    Nu ma opresc. Am spus ca nu o sa-l mai bag in seama. Poate sa ma implore sa vorbesc cu el, deși nu o va face, ca tot nu voi vorbi. Merg in continuare pana își pune mâna pe umărul meu și ma întoarce cu fața la el. În momentul de față mă uit uimită la Cristi.

C:Te rog să mă asculți!! Am un motiv...
A:Așa și?
C:Așa și ce?
A:Nu-mi pasa dacă îți ceri scuze!! Nu am nevoie!! zic și ma întorc pentru a pleca.

       Sunt gata sa pun următorul pas pentru a pleca,dar Cristi ma prinde de mână...

A:Lasă-mă!!! Nu vreau sa întârzii la școala!!
C:Nu te las pană nu ma asculți!!
A:Eu nu vreau sa te ascult.

       Și cu astea zise plec. Din fericire nu ma mai oprește. Ajung la liceu și ma simt ușurată,când văd ca încă nu s-a sunat.
       Intru in clasă fără a ma uita la colegi,dar privirea mi-e ațintită asupra unei fete cu care vroiam sa vorbesc de mult timp,Clara. Mereu am vrut să o am BFF, dar ea sigur nu vrea asta.. Toată clasa o place in sensul de om.
      Ma îndrept spre banca mea din capatul clasei si ma așez. Nu-mi aștept colegul de banca,pentru că nu am unul. Uneori am impresia că toate astea se întâmpla doar pentru că m-am mutat in această clasă...
       Încă mă uit insistent la Clara. Mă întreb cum poate fi o persoana așa frumoasă!? Gândurile îmi sunt spulberate de el,bineînțeles.

     Hey!!! Ce faceți? Azi am revenit cu un nou capitol!! Sper sa va placa!! Frate, sunt atât de plictisita încât e posibil sa postez doua capitole azi!! Sunt plecată grav mintal...😂😂