Midnight Danger

28. Descoperire

HAYLEY'S POV

Îmi deschid ochii instant când o bubuitură puternică se aude în uşa camerei lui Harry. Capul meu este rezemat de pieptul lui, iar brațele sale sunt înfăşurate în jurul meu ca un scut protector. Respirațiile noastre se coordonează una pe cealaltă. Cum Iisus Hristos am ajuns în această poziție? Ne-am culcat fiecare pe partea lui şi am convenit că nu ne atingem de nicio culoare, şi totuşi iată-ne aici, fără spațiu personal. Bubuiturile în uşă devin din ce în ce mai puternice şi pot auzi vocea lui Rob. Cârlionțatul doar geme enervat.

- Harry? am zis mult mai în şoaptă decât intenționam.

- Lasă-l că pleacă el.

Murmurând asta, îşi împinge bărbia în umărul meu şi expiră aer cald către gât. Decid să mai închid ochii pentru câteva minute, când vocea lui Anne se aude.

- Plecați! țipă Harry, făcându-mă să tresar aproape observabil.

- Fiule, pe bune, deschide!

- Deschide-le, Harry. Am dormit destul.

Oftează zgomotos şi îmi lasă un sărut pe umăr înainte să se ridice. Descuie uşa şi abia o crapă, scoțându-şi puțin capul. Eu doar mă ridic în şezut, strângând plapuma la piept.

- Ce vreți? zâmbesc când îl aud întrebând ursuz.

- Crăciun fericit şi ție! zice tatăl lui Harry ironic.

- Hayley nu este în camera ei. Ştii ceva de ea? o aud pe Anne întrebând agitată.

- Poate da, poate nu, răspunde Harry indiferent.

- Te rog să prezinți seriozitate fiule, zice Rob pe un glas strict.

- Da, este aici. Doarme. Sau nu cumva vreți s-o treziți ca să-i mai umpleți capul cu prostii?

- Mama ei vrea să o vadă, fiule. Vrea să discute cu ea între patru ochi.

- Da, şi după asta va trebui să veniți la masa de Crăciun. E deja trecut de prânz, completează mama lui Harry.

- Da? Păi această discuție între patru ochi va trebui să aibă loc între şase ochi pentru că Hayley mă va lua şi pe mine.

- Nu te amesteca în asta, fiule.

- M-am amestecat deja, la revedere! spune cârlionțatul şi le trânteşte uşa în nas. Ce mă bucur că am scăpat de ei! zice şi se trânteşte în pat.

- Ai fost diplomat, zâmbesc către el şi îmi aşez capul pe pernă.

- Cel mai diplomat, zâmbeşte şi el şi începe să facă cerculețe cu un deget pe palma pe care o țin deschisă, aşezată între noi. Ştii, începe a spune, îmi place când eşti aşa destinsă şi nu mai faci pe înțepata.

- Fac pe înțepata pentru că tu eşti genul ăla de băiat.

- Care gen?

- Care crede că poate avea orice fată.

- Nu, nu sunt acest gen de băiat. Eu nu cred că pot avea orice fată, eu ştiu că pot avea orice fată.

Pufnesc în râs.

- Ai gândit-o mult pe asta?

- De fapt am avut-o în gând ceva timp, chicoteşte.

- Şi ce-am vorbit noi despre partea personală de pat?

- Jur că nu ştiu cum am ajuns atât de... apropiați.

- Apropiați? Păi nu eram apropiați, eram lipiți cu totul.