-As putea sa-ti adresez aceeasi intrebare, imi spune Alexander pe un ton dubios si apropiindu-se de mine in timp ce ma priveste fix. Ochii lui ascundeau atata mister, insa nu puteai citi nimic in ei, erau indescifrabili..Chipul putin era incruntat ,imagine care ma facea sa pot citi uimire,sau asa credeam deoarece intr-o fractiune de moment i i s-a schimbat repede , devenind zambitor. Si nu ,nu era un zambet prietenesc si unu viclean, tipul care la inceput m-a ajutat,acum imi dadea fiori . Desi, trebuie sa recunosc ca zambetul cuceritor , ochii negrii si parul brunet pe acelasi chip erau visul oricarei persoane de sex feminin, iar mie imi dadea fiori
-Se presupune ca aici locuiesc , raspund eu ramanand uimita de tonul meu timid deoarece n-avea de ce sa fie asa in momentul de fata
-Cred ca ai gresit casa, aici locuieste, sau mai bine spus locuia familia Wilter si din cate stiu eu printesa lor n-a mai avut nicio dadaca de la varsta de 15 -16 ani, sa nu mentionam faptul ca dupa scurt timp de la implinirea varstei de 18 nu i-a mai simtit nimeni simpatica prezenta, raspunde acesta ramanand in amintiri
Tonul lui inganfat mi-a calcat nervii mai mult de cat trebuia, asa ca hotarasc sa-i raspund pe un ton autoritar specific unei printese
-Ei bine, se pare ca "printesa" s-a intors la palat.
Alexander se apropie de mine, prea mult pot spune si continua sa ma priveasca, nefacand niciun gest, nici macar pe chip si nespunand nicio vorba
-Ai de gand sa te inchini,sau ce?
El zambeste fermecator si-si continua gesturile ridicand o spranceana si pregatit sa vorbeasca
-De asta voiai sa aflii despre familia Wilter ,nu? Se pare ca Andrew n-a reusit sa te ajute prea mult
-De unde stii? intreb eu neintelegand daca el e un vampir sau un ghicitor in stele
-Daca te-ar fi ajutat, n-ai mai fi aici,nu?Dar in prezenta lui, ma si mir ca nu te-a gasit inca rapitorul , remarca Alexander
-Ce vrei sa spui? continui eu interogatoriul
-O sa intelegi tu, raspunde acesta
-Deci ai de gand sa-mi spui ce cauti tu aici?
-Iertare alteta, spune acesta sarutandu-mi mana si zambit pentru a-si face remarcata gluma, nu stiam ca fostul palat va mai fi revendicat vreodata
-Serios, ai de gand sa vorbesti sau o sa ma lasi cu ochii in soare, cum vad va aveti prostu' obicei sa faceti toti pe aici?
-Oh, dar de sigur, ce vrei sa stii?
Rabdarea mea e calcata in picioare iar nervii mei sunt pregatiti sa tipe, insa imi pun toate energia in pumni,si-i tin strans, incercand sa ma calmez. N-a auzit nimic din tot ce am intrebat, sau ce?! Raspund pe o voce cat pot eu de calma
-Totul
-Ceri mult, iar mie mi-e foame, si priveste pe geam, miros de sange de om, asa ceva mai rar pe aici, probabil fata si-o cauta
-Poftim? Cum poti sa musti oameni?
-Nu exagera, am fost amabil cu tine doar din pricina faptului ca erai lihnita, vampirii de ajuta intre ei, dar asta nu inseamna ca o sa fiu de acum un "ierbivor" convins
Replicile lui ma lasa uimita, parea mai de treaba inainte. Incep sa inteleg de ce Andrew nu-l inghite.
-Vrei sa intreb ceva, sau pot pleca? ii aud vocea care ma trezeste din gandurile adanci in care eram.
-Ce e cu locul asta?
-Banuiesc ca stii ce e "puterea" nu? Toti ne-o dorim, iar familia asta dispune din plin de ea. Asa ca, cine ar fi reusit s-o ieie de la ei ar fi fost or destul de vicleni incat sa reuseasca, ori destul de nesabuiti incat sa incerce. In ciuda celor 2 variante, care sunt singurele disponibile, as putea spune ca cineva a reusit s-o inventeze, pentru prima data pe a3-a, sau sa le combine pe cele doua, ca sa spun mai bine, Asa ca, a creat un "mic razboi", daca-l pot denumi asa, intre vampiri si nu ma refer doar la cei din acest oras, care apropo sunt in numar destul de mare. Familia Wilter a fost mereu inconjurata de respect, stima, deoarece puterea ei era uriasa, desi nu se ascundea in viclenii, spre deosebire de a alora. Dar se pare ca in razboiul dintre dreptate si viclenie, nu castiga intotdeauna dreptatea.
S-a oprit brus privind pe geam spre satena care statea in picioare incercand sa dea un telefon.Modul lui de a vorbi nu mi-a adus prea multe raspunsuri, dar mi-a mai oferit intrebari, asa ca incerc sa sap mai adanc, sa aflu mai multe.
-Sa inteleg ca "viclenia" a castigat?Iar familia mea e moarta? rosteste vocea mea tremuranda asteptand, in sinea mea, un raspuns placut
-"Viclenia"cum ai spus, nu castiga niciodata razboiul, castiga doar lupte. Cat despre familia Wilter, ei nu mor niciodata, pamanturile acestea sunt ale lor, indiferent cine se crede stapan. Iar acum scuza-ma, dar imi e foame .
SI spunand astea el dispare, iar ochii mei cad atintiti pe geam asupra unei imagini nu prea potrivite. Instinctul meu primar e sa ajut aceea fata, insa gandul la moartea parintilor mei e mai presus decat orice instinct. Poate el a incercat s-o spuna frumos, din cine stie ce motiv, dar in pamant, se afla doar mortii.
Neputant sa suport gandu' incerc sa-mi ascult instinctu, iar in mai putin de 2 secunde sunt langa Alexander, lovindu-l cu putere pentru a-l da de pe fata aceea.
In urmatorul moment, mirosul sangelui dulce este adulmecat de simturile mele, papilele mele gustative cerandu-l cu atata ardoare.. Imi atintesc privirea asupra fetei, dand dovada de un calm prea mare in ciuda circumstantelor si foamei care nu e niciodata alinata de animalele acelea tampite, iar apoi ii spun , privind-o fix in ochi, de fapt ii poruncesc, sa fuga si sa uite, asa cum invatasem inainte sa fiu vampir de la Math ..
Math..imi aduc aminte cum , pentru mine si binele amandurora, a renuntat la sange uman..sau asa am vrut eu sa cred..
Tremur intr-o incercare de a-mi alunga gandurile, iar ochii mei privesc in stanga, unde Alexander se uita furios spre mine, dorind parca sa ma manance .
