This is my mistake *in curs de editare*

Capitolul 21

Perspectiva Nicoletei

   Mirosul sangelui proaspat imi inunda simturile olfactive. Am incercat sa ma misc insa eram captiva intr-o imbratisare de urs, privirea fiindu-mi blocata de pieptul lat a lui Eric. L-am miscat usor, studiindu-i fiecare gest. Zambetul arogant ce i-a luminat chipul, l-a dat de gol.

   -Simti sangele, l-am intrebat sperand ca este doar o iluzie ce va trece la fel de repede cum a aparut.

   -Uita-te sub patura, imi spune acesta cu o nota de tristete in glas.

    Parca un nod in gat mi se pusese cand am apucat marginile paturii. Incet am ridicat de ea, lungind fiecare clipa ca si cum ce va urma m-ar putea distruge iar eu profit de ultimele clipe in care sunt in viata. Totusi nu mereu primim ce vrem. 

    Uimire! Singurul cuvant care ar fi putut descrie situatia, starea si sentimentele mele. Priveam pata de sange de pe asternuturile violet si clipeam incercand sa ma asigur ca nu am vedenii. Eric isi misca frenetic mana prin fata ochilor mei. Nu o bagam in seama si priveam intr-un punct fix, incercand sa imi adun gandurile si sa-mi dau seama ce se intampla.

   -Eram moarta?! mai mult zbier.

   -Stiu, nu stiu ce se intampla... Pregateste-te pentru scoala, imi spune Eric in timp ce-mi parasea camera.

    Dupa zece minute am intrat in bucatarie. La masa, Eric statea cu o cana de cafea in fata. M-am pus langa el si am asteptat. Intr-o clipa plecase si  se revenise cu o punga de sange pe care mi-o inmanase. O luasem fara se clipesc si i-am baut tot continutul. 

   -Ai incredere in mine? ma intreba Eric.

   -Aha, i-am raspuns fara sa clipesc.

   -Ai incredere in decizile mele? continua sa ma intrebe.

   -Care-i faza? l-am intrebat privindu-l sceptica.

   -Doar raspunde. mi-a cerut. Pe fata i se putea citi stresul.

   -Normal ca am, nici nu stiu de ce mai intrebi. i-am spus in timp ce il priveam in ochi pentru a-mi intari afirmatia.

    -Bine, pentru ca va trebui sa dispari din peisaj pentru o vreme. Si inainte de a protesta, nu ma refer la a-ti intalni moartea adevarata ci la faptul ca trebuie sa stai ascunsa o vreme. Aici nu mai esti in siguranta, iar daca intamplarea din aceasta dimineata este ce cred eu, atunci avem probleme. Mai pe scurt: mergi la scoala si te porti normal, dupa vi acasa si plecam la rezervatie iar pe drum vom avea un mic accident din care vei iesi carbonizata. Apoi pleci in Rusia. 

   -Bine, l-am aprobat. M-am intins peste masa si l-am sarutat apoi am plecat in graba in statia de autobuz. De aceasta data nu am mai incercat sa patrund in mintea nimanui. Din pacate o puternica senzatie cum ca as fi urmarita a pus stapanire pe corpul meu. Am incercat sa imi dau seama cine mi-o provoaca insa am esuat.

       ***

  Profesoara satena se plimba prin fata clasei povestind despre cum a aparut muzica, trecand repede de primele etape ale evolutiei ei si punctand pe viata lui Mozart. Toti stateam plictisiti in banci. Din cand in cand, chicote naravase insufleteau atmosfera calma din clasa, dar dispareau la fel de repede cum au aparut. 

    -Pst, se auzi din spate.

   M-am lasat sa alunec pe scaun pana cand profesoara nu-mi mai putea zari capul. Mi-am intors usor capul si l-am vazut pe Cristi cum statea aplecat peste banca pentru a auzi doar eu ce are sa-mi spuna. Am inclinat usor capul in semn ca poate sa inceapa:

   -Am auzit ca Paul te cauta in mare disperere, spuse acesta abtinandu-se din greu sa nu izbucneasca intr-un ras isteric.

    -N-are decat. i-am replicat calma si m-am intors la a face nimic. Pana la urma sunt experta in asta.