EXISTĂ SATAN CU ADEVĂRAT?
Da. El interacționează cu Discipolii și cu adepții Săi. Mulți dintre noi L-au văzut, am fost martorii așa zisului supranatural și de asemenea, am primit abilități cu mult superioare omului obijduit. Când cerem, primim răspuns. Spre deosebire de alte religii în care adepții trebuie să își caute zeii, însuși Satan/Lucifer vine la noi și ne lasă să Îi simțim și să Îi cunoaștem prezența.
Demonii, în contradicție cu minciunile creștinismului, sunt prieteni ai omenirii. Demonii, care sunt Zeii Originali ai omenirii, ne acordă multă atenție și protecție individuală, odată ce o relație de încredere este stabilită. Când îi suntem apropiați și sub protecția Lui, Satan ne trimite Demoni care lucrează personal cu noi. Sigiliile lor conțin desene ale unor simboluri importante din alchimie, relaționate cu iluminarea/deschiderea sufletului.
Satan nu este „diabolic" și nici nu este responsabil de multitudinea de boli, afecțiuni sau orice alt lucru de care omenirea este afectată. Aceste necazuri sunt rezultatele distrugerii și înlocuirii cunoștințelor antice cu programele creștinismului.
Satan stă de partea echilibrului dintre spiritualitate și tehnologie. Fără acest echilibru, orice civilizație, în cele din urmă se prăbușește.
„Iadul" nu este o gheenă arzătoare. Iadul nu este situat în mijlocul Pământului, așa cum afirmă unii creștini nătângi, că să înfricoșeze oamenii. Conceptul creștin cu privire la iad este foarte ridicol de altfel. Unii dintre noi, care î suntem apropiați lui Satan, au văzut „Iadul." Din câte se pare, fiecare dintre noi, căruia Iadul i-a fost arătat, am avut parte de aceiași experiență. Unele locuri din Iad sunt natural mai întunecate, ele fiind iluminate de o lumină albastră, pe când alte locuri, beneficiază de lumina zilei, lumină naturală. Una dintre culorile lui Lucifer este albastrul, iar Demonii adesea apar înconjurați de o lumină albastră. Albastrul este o culoare foarte spirituală. Acesta este locul în care Satan îi ține pe ai Săi, până când fiecare dintre ei poate fi reîncarnat pentru a evolua și a se zeifica. Aceste persoane fiind deja decedate, sunt bineînțeles în spirit. Unii dintre ei vizitează pământul pentru a ajuta alți oameni care sunt pe Calea Mâinii Stângi.
„Iadul" și „pământul" (sau lumea inferioară) sunt de asemenea alegorii pentru cele trei chakre inferioare; „Iadul" reprezentând chakra bazei. Motivul acestei asocieri este Șarpele Kundalini înflăcărat care șade încolăcit sub chakra bazei și care poate fi dogoritor de fierbinte atunci când este deșteptat.
În opoziție cu afirmațiile isterice ale creștinilor, Satanismul nu este sub nici o forma o religie care promovează sacrificiile de sânge. Toate felurile de ritualuri și de jertfe de sânge pot fi observate pretutindeni în biblia iudeo-creștina.
Șarpele, care îl simbolizează pe Satan, reprezintă Kundalini aflat la baza coloanei vertebrale și de asemenea, ADN-ul. Șarpele reprezintă viața. Atunci când această forță este activată, suntem vindecați și iluminați.
CITEȘTI
Satanismul!
SpiritualSper ca esti persoana potrivita care doreste s-a deschida aceasta carte. Stiu ca in interiorul tau,doresti sa o deschizi si aa vezi ce contine. Deschide-o..........savureaza fiecare pagina........delecteaza-te cu magie si ritualuri......