Sacramentele Satanice

183 2 0
                                    

Oamenii m-au întrebat adesea „de ce susțin atât de mult încheierea unui Legământ cu Satan." Încheierea unui Legământ cu Satan este un sacrament. Îți schimbă viața în mai bine și, de asemenea, deschide o ușă pentru cunoaștere și înțelepciune, o ușă către lumea spiritelor și a relațiilor de prietenie cu Demonii - lucruri care sunt inaccesibile celor care sunt pe dinafară. Încheierea unui Legământ îi arată lui Satan intențiile și dedicarea ta. Acesta este momentul din care suntem luați în serios.

Spre deosebire de sacramentele din alte religii, sacramentele satanice sunt reale și adevărate. În cazul celorlalte religii, sacramentele sunt false iar acest lucru este dovedit prin faptul că aceia care le primesc, se pot da înapoi în orice moment și le pot chiar și părăsi. Ele nu au nici un fel de putere de legare; sunt, în realitate, lipsite de orice valoare.

Când ne dedicăm lui Satan, el ne ia atât pe noi cât și cuvintele noastre în serios. Legământul este real și permanent, așa cum este menit sa fie. De asemenea, ritualul de inițiere reprezintă și un test al caracterului. Tăria este mai mult decât importantă, așa că Satan vrea să ne testeze această caracteristică. Dedicarea este una dintre cele mai curajoase mișcări din viața noastră. Mulți dintre noi se ridică plini de sfidare și îndrăzneală împotriva tuturor lucrurilor cu care am fost îndoctrinați de-a lungul vieții. Aici ne arătăm adevăratul caracter: acela care nu poate fi manipulat prin frică, amenințări sau prin lucruri despre care nu înțelegem prea multe. Acesta este un pas spiritual uriaș în procesul de eliberare a conștiinței și a sufletului, pregătindu-ne pentru creștere interioară și evoluție spirituală intensa, lucruri care încep din momentul în care devenim sataniști adevărați.

Legământul arată că îi suntem cu adevărați dedicați lui Satan și că intenționăm ceea ce spunem; onestitatea fiind de asemenea extrem de importantă atât pentru Satan cât și pentru Demoni. În schimb, suntem răsplătiți cu o cunoștință și o înțelepciune superioare oricărei cunoștințe și înțelepciuni cunoscute vreodată de cei care sunt pe dinafară.

În același fel, aceia care se dedică ca și cler, fac un legământ pe viață.

Cei care sunt pe dinafară sunt cunoscuți ca fiind „cei fără de." Mulți dintre cei care au cochetat cu ocultismul sau cu magia (căci tot ceea ce ține de adevăratul ocultism vine de la Satan), au avut mereu parte de experiențe negative și de ghinion, doar pentru că nu au făcut în prealabil un Legământ cu Satan. Am ajuns la concluzia că cei care sunt pe dinafară nu pot ajunge niciodată prea departe în aceste domenii. Însă, atunci când întreținem Ritualul de Dedicare, devenim parte a familiei lui Satan și suntem bineveniți să învățam, să creștem și să evoluăm

Satanismul!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum