Magia Crăciunului (NEEDITAT)

Capitolul 1:,, Parteneriatul sau cei dragi"

EVELINE

Pășesc spre noi orizonturi de fiecare dată când îmi doresc și propun ceva. Iar pentru acele lucruri lupt mult.

Fiecare om are ceva de care se ține scai, ceva esențial vieții sale și care îi dă sens. Pentru mine munca înseamnă totul.
Ea îmi oferă tot ce am nevoie: comfort, bani, angajați, cadouri pentru familie și fericirea.
Munca, definiția fericirii mele.

O consider ca un membru al familiei mele, atât de mult iubesc ceea ce fac. Recunosc că au fost evenimente care m-au marcat și determinat să devin ceea ce sunt azi.

Sunt foarte aproape de a-mi atinge scopul: parteneriatul cu firma pentru care lucrez.
Acesta constă în extinderea mea, dar și o ocazie de a-mi deschide propria afacere.

Este un pas enorm pentru cariera mea și nu pot da cu piciorul. Mi s-a oferit șansa la un contract de colaborare cu firma, plus niște acțiuni vândute mie.

Am muncit în ultimul timp, pentru a ajunge aici.
Ședințe, acte întocmite, nopți pierdute pentru sortarea și corectarea lor sau prezentari ale unor proiecte și schițe în fața consiliului care îmi pot oferi acele aripi de care am nevoie.

A fost visul meu de când mă știu să fiu partener al firmei. Am urmat facultatea de arhitectură, deși nu credeam că voi reuși să-mi găsesc un loc de muncă sau să am un viitor.
Vreau să ajung tot mai sus.

Încerc să îmi savurez cafeaua de dimineață în biroul meu, dar dincolo de pereții de sticlă o zăresc pe Clara, secretara mea.
Este destul de matinala... a avut de la cine să învețe.

- Eveline, am tot primit telefoane de la superiori. Noile tale schițe, idei, plus editajele tale sunt superbe. Sunt sigură că cât de curând vei obține parteneriatul, spune zâmbind până la urechi.

Un alt lucru învățat în acești ani de carieră sunt oamenii. Lipsiți de scrupule atunci când vor să își atingă scopul egoist. Mai bine muncești mult, o iei pe calea cea grea, decât să faci ceva pe meritul altcuiva.

Te bucuri acum, dar știu ce fel de om ești dragă. Întotdeauna mă informez legat de angajații mei. Mă gândesc preț de o clipă, apoi îi spun un ultim lucru.

- Este o muncă ce trebuie s-o ducem la bun sfârșit! Trebuie să plec la conferință și să verific dacă totul este pregătit pentru prezentare.

- Stai liniștită, am verificat eu. Totul este pus la punct.  Apropo, a venit să te vadă împreună cu băieții.

- Ă... spune-le să mă aștepte în celălalt birou. Te rog să pregătești și niște dulciuri.

***

Pășesc în încăpere, apoi patru brațe mă cuprind în jurul taliei într-o îmbrățișare călduroasă.
Acești doi pici sunt nepoții mei, Alex și Cezar.
Deși cei doi au vârsta de șapte ani, au o forță incredibila, dar sunt cam pitici.

Mă gândesc la trăsăturile mele de familie, deși nu e un lucru pe care îl fac des. La ultimele evenimente din viața mea m-am distanțat destul de mult de familie, iar fratele meu s-a mutat în New York pentru mine.
Îmi  pare foarte bine că semăn cu tata din toate punctele de vedere, înaltă cu ochi albaștri, temperament... Spre deosebire de el care e o combinație între mama și tata. Lăsând acestea deoparte, din spatele meu aud o voce mai groasă.

- Eve, se pare că tot aici te găsim...

- Of... Marco, știi doar, pentru a ajunge acolo unde îți propuin muncește. Așa fac eu.

- Surioară... uită-te la tine cât ai slăbit în ultimul an, cearcănele care domnesc pe fața ta, plus machiajul tău . Tu nu te machiai. Fără supărare, dar arăți oribil. Te autodistrugi. Tu nu ai mai avut parte de un Craciun în familie de ani buni. Tradițiile pe care le aveam odată s-au dus... Mai știi când așteptam să vină moșul pentru a deschide cadourile, celebra ta tartă. Tot ce faceam odinioară.

- Of... frate! V-am trimis cadouri întotdeauna.

- Un cadou nu se poate compara cu spiritul Crăciunului alături de familie.

- Copii, spuneți-mi ce vă doriți voi de Crăciun?

- Bicicleeete! Data trecută am primit coșuri din partea firmei.

- Dar v-au plăcut?!

- Daa!

- Vezi, frățioare, ei nu au nimic împotrivă. Sunt entuziasmați.
Deci, eu trebuie sa ajung la o ședință importantă. Ținem legatura. Pupiiici.

- Ei sunt doar niste copii.

Plec, lăsând în urma vorbele fratelui meu.
Recunosc că nu am mai avut un Crăciun de vreo 3 ani, dar nu am ce face.

**

După ședință, rămân să vorbesc cu Greg, dar văd că se grăbește.

- Greg, ce s-a întâmplat de pleci imediat după ședință, vreau să mai discutăm niște detalii.

- Eveline, nu pot sta tot mereu aici ca tine.
Eu spre deosebire de tine, acum plec acasa pentru a cânta colinde și a petrece timp cu copii mei. Plus ora mea de munca s-a terminat de cel puțin 2 ore.

- Of... Ok... Eu mai rămân.

- Dacă vrei poți veni și tu cu mine de dragul vremurilor bune?

- Nu mersi. Mai bine mai stau să verific dosarele.

- Știi cât de mult îmi doresc acest parteneriat, dar cei dragi sunt mai importanți.
Eveline, nu știi niciodata când viața îți intoarce spatele și îți smulge tot ce mai ai.

- Oh... Te rog. Îți urez o seara placuta Greg.

Apoi plec spre biroul meu.

Este o carte scrisă în 2017. Am decis să o public, deși eu am vrut să o tot schimb  am preferat să o las așa. Să văd evoluția mea de-a lungul timpului.

*Capitol Editat