Dragoste din obligatie

Bun venit Andreas

Alice pov
Era o zi însorita pe la începutul lui Februarie. Eu cu Max săream liniștiti la masa și mâncam pana când mie îmi suna telefonul.
Max:Cine e?
Eu:Luck.
Max:Ce vrea?
Eu:Nu stiu, lasă-mă sa răspund, nu ma tat întrerupe.
Luck:Alice! Sofia naște! Vrea sa vi la spital!
Eu:Bine, spune-i ca cum vin.
Max:Ce a vrut?
Eu:Sofia! E la spital!
Max:Ce a pățit?
Eu:Naște! Și vrea sa fiu lângă ea.
Am mers cât de repede am put și când am ajuns acolo doctorii nu m-au lăsat sa intru in sala 😡. Au spus ca trebuie sa aștept pe hol.
Eu:Max, nu mai am răbdare. Au trecut deja 2 ore.
Max:Acum îți dai seama prin ce voi trece eu când tu vei naște?
Eu:Tu o sa vi cu mine, nu o sa stai sa ma aștepți pe hol.
In orele astea cred ca mi-am ros toate unghiile de la mâini, vroiam S-o văd pe Sofia și pe ....... stai! Nu stiu cum o să-l cheme.
Eu:Max, cum spunea Sofia ca îl va chema.
Max:Nu stiu, a spus doar ca e băiat, nu a spus și ce nume vrea săi pună.
Am vrut săi spun ceva dar mam oprit când am văzut ca a a ieșit un doctor.
Doctorul:Voi sunteți prietenii?
Eu/Max:Da.
Doctorul:O veți putea vizita peste o ora la etajul 1 salonul 3.
Max:Ok. Mulțumim.
Doctorul se întoarce înapoi in sala.
Eu:Încă o ora?
Max:Haide mai bine la o cafenea pana ce trece acea ora.
Dau aprobat-o din cap și mergem la cafeneaua de lângă spital.
Am mai povestit și încet a trecut și acea oră.
Acum suntem in fata unei uși.
Eu:Oare aici e Sofia?
Max:Nu stiu. Haide sa intram, ca sa vedem dacă e ea.
Am făcut ce a spus și spre fericirea mea am nimerit. Era Sofia, arată groaznic. De parca acum a venit din război. Dar al lăsat asta deoparte și mi-am îndreptat privirea spre stânga. Acolo era un pătuț mic.
Mam îndreptat către el și am văzut scris deasupra pătuțului Andreas iar sub acel scris un Bebeluș micuț, foarte micut.
L-am mângâiat puțin pe obraz și și-a deschis ochii. Erau ca doua perle.
Eu:Ce drăguț e. Seamăn cu tine Sofia.
Am mai stat puțin lângă bebeluș iar apoi mam dus lângă Sofia.
Eu:Si...... cum a fost nașterea?
Sofia:La ce te referi?
Eu:A fost dureros?
Sofia:Puțin.... doar că, după ce auzi copilul plângând și îl simți, dispare toată durerea. Spune cu un zâmbet puțin șters.
Am stat cu ea încă puțin timp iar după aceea am plecat.
      Acasa
Eu:Max...
Max:Ce? Sune îndreptându-se spre canapea.
Eu:Mai ști ca anul trecut pe vremea asta eram in Franța? Ïti amintești ce frumos a fost.
Max:Dar tu mai ști ca acum doi ani pe vremea asta noi ne cretam de parca veneam de la spitalul de nebuni?
Eu:Da... spun râzând.
Ma duc și eu pe canapea cât mai aproape de Max.
Eu:Nu stiu cum nimeni nu nea întrebat dacă vor fi gemeni.
Max:Crezi ca eu stiu?
Cu aceste vorbe sa încheiat ziua.