După modul de producere (din lemn ars în mediu închis), este probabilcel mai vechi instrument de desen. Inițial era folosit lemnul de nuc, lemnul demirt, rămurele decojite de salcie, de prun sau de merișor.Astăzi, cel mai frecvent folosit pentru a obține batoanele de cărbunepentru desen, este nuiaua decojită de tei. Cei din vechime au învățatmodalitatea de ardere, de la meșterii cărbunari, preparându-l singuri. Bețeletăiate în segmente egale, erau îngropate în nisipul dintr-un vas de lut și lăsatesă ardă mocnit, încet, înăbușit, după care, erau răcite prin acoperire cu pământ.Astăzi, se practică o metodă mai simplă, într-o țeavă de aproximativ 30cm lungime și 5 cm grosime, se pun se pun bețe de tei tăiate adecvat, atâteacâte încap, după care se astupă cu argilă la ambele capete, spre a evita ardereadeschisă. La pregătirea lemnului pentru batoanele de cărbune trebuie evitatesegmentele cu noduri. De asemene, trebuie știut că în apropierea nodurilor,labaza crenguțelor, la ardere, cărbunele devine mai dur și mai greu de folosit.Trebuie de asemenea să se urmărească periodic gradul de ardere, pentru a oprila tăria optimă, să nu rămână nici prea tare dar nici să ardă în exces și să devinămoale. Cărbunele tare este prea casant iar dacă este prea moale, murdăreștedesenul.Astăzi, un cărbune de calitate este cărbunele presat, numit și cărbunesiberian. Pentru a se obține o structură omogenă de tărie și o aderențăuniformă, acest cărbune se obține din pudră de cărbune măcinat, la care seadaugă liantul și se presează în matrițe cilindrice subțiri. Această omogenitate îlface foarte căutat de desenatorii în cărbune.Importantă pentru calitatea desenului este și alegerea hârtiei potrivite.Hârtia cu clei mai mult și fără textură, dă liniei cărbunelui un aspect uniform, iarpe hârtia prea texturată, cărbunele prinde, din cauza grosimii, doar pe„piscurile" microreliefului, microadânciturile rămânând albe.2Acest efect poate fi benefic în unele cazuri, dacă se dorește obținereaunei suprafețe vibrate, utile compoziției, sau valorării unei suprafețeconsonante cu a obiectului desenat. Aceleași probleme se pun și în cazulutilizării batonului de cretă sau grafit. Faptul că piatra litografică are prin naturasa o anumită porozitate, pe aceasta se pot obține efecte interesante cu cretalitografică.Astăzi, cărbunele este folosit mai mult de elevi și studenți la arte, pentrurealizarea de schițe și studii. Pentru cartoane, studii definitive, desenele se facla mărimea 1/1 a picturii (al fresco sau tempera cu ou) ce urmează a fi realizatăpe perete sau pe panou.Acest tip de desen se execută pe hârtie mai groasă, pentru a rezista lasolicitările operării, în timpul transpunerii. Transpunerea prin decalcare sefăcea pe suportul viitorului tablou, pentru a se evita corecturile repetate pegrundul alb.În vechime, cele mai multe cartoane, chiar de la mari artiști, nu s-aupăstrat, nefiind prețuite și astfel au rămas foarte puține. Cartoanele rămase dela Rafael sunt foarte puține și sunt păstrate cu mare atenție în muzee.Cărbunele facilitează un desen rapid, fără detalii mărunte și se șterge cuușurință cu miez de pâine sau cu gumă specială, moale.Suprafețele tonate plane sau la lucrările de dimensiuni se pot obține cudegetul sau cu o pensulă uscată sau folosind cărbunele culcat de-a latul. Încazul în care negrul obținut este supărător de închis, se poate diminua prinbătăi ușoare de dosul hârtiei sau prin suflare.Încă din secolul al 16-lea se folosește procedeul cărbunelui muiat în ulei,pentru linii mai saturate. Dacă dorim să obținem linii mai subțiri cu cărbunele,batonul se poate ascuți cu hârtie de șmirghel. În vechime, maeștrii își curățaubețele de cărbune prin frecarea înclinată pe cărămidă sau suprafețe de gresie.Răzuitoarele cu hârtie de șmirghel se folosesc și la ascuțirea creioanelor sau abatoanelor de cretă. În cazul cărbunelui de lemn, prin rupere, se obțin muchiicare dau linii subțiri, iar pentru cărbunele presat, aflat de regulă în magazinelespecializate (precum cele patronate de firma Bosner) ascuțirea e benefică. 3Finețea vârfului, care duce la finețea liniei, se obține prin ascuțirea cușmirghelul de granulație mai mică.Dacă se dorește la final obținerea unui accent de lumină, se poate folosipentru ștergere iasca, miezul de pâine sau guma foarte moale, special făcutăpentru cărbune sau cretă. În cazul în care se dorește aplicarea de accente, nuprin omisiune, lăsând albul hârtiei, ci cu cretă albă sau cu pensula, cu albulindicat să fixeze înainte desenul, aceasta se face prin pulverizare. Efectele delumină câștigă în plasticitate dacă suportul de bază este hârtia tonată (cu unsemiton de ocru pal sau gri intermediar). Cărbunele ca tehnică a fostrecunoscut și acceptat ca mijloc de desen autonom, la finele secolului 15. Ceivechi tratau hârtia, pentru a obține o și mai bună aderență a cărbunelui, cu ozeamă de clei diluată. După uscare, aderența se îmbunătățea vizibil.După executarea desenului fixat pe un astfel de suport tratat cu zeamăde clei, pentru ca acesta să se combine cu pudra cărbunelui, mărind trăiniciadesenului, se trata hârtia pe spate cu aburi, iar accentele de lumină, se aplicaucu pensula (cu culori deschise mai opace) sau cu creta albă naturală.În secolul al 17-lea, fixarea desenelor se făcea prin trecerea lor printr-osoluție de gumă arabică diluată. Astăzi, în același scop, se utilizează cueficiență, soluția de fixativ din şerlac dizolvat în alcool. Se mai poate utiliza șiamidonul foarte diluat, laptele de smochin, laptele smântânit sau apa de orez.Astăzi, fixativul se găsește în magazinele specializate, în sticluțe, se aplică pestedesen cu ajutorul unui pulverizator din două țevi subțiri îmbinate la 90⁰, fieprintr-o așternere uniformă a soluției.Dacă fixarea se face mai puțin insistent, părțile deschise sau liniile greșitese mai pot retușa. Această operațiune de fixare este recomandat și în cazuldesenării cu grafit sau cu creion cu mină moale.Vechii maeștri italieni ne-au lăsat cele acela mai frumoase desene încărbune. Un exemplu celebru este cartonul pregătit de Rafael pentru fresca luiPinturicchio „Plecarea la conciliul din Basel a cardinalului Capranica, însoțitorullui Enea Piccolomini". 4Pentru artiștii germani ai goticului târziu, care agreau liniile subțiriprecise, cărbunele nu era tehnica preferată, de aceea în Germania în perioadamedievală această tehnică a fost folosită rarisim. Abia odată cu introducereatehnicii desenului în cărbune în Germania de către Albrecht Dürer (el a învățataceastă tehnică la Veneția), această tehnică va câștiga teren.Tehnica desenului în cretăUn comportament oarecum similar cu cărbunele în relația cu suportul dehârtie, îl are creta. Ca materiale înrudite cu pastelurile, sunt diversele feluri decretă, creta albă naturală, sau creta de croitorie, creta neagră naturală, bistrulși sanguina. Cea mai folosită cretă este de regulă, cea neagră. Creta neagrăcunoscută astăzi nu are compoziția identică cu cea neagră naturală folosită devechii maeștri. Aceasta din urmă era o argilă șistoasă extrasă din mină, de unnegru-cenușiu sau brun-cenușiu.Această cretă naturală – pietra nera – numită și cretă de piatră sau piatrăneagră, era tăiată cu un ferăstrău cu dinți mici, în bastonașe. Folosită frecventîn secolul al 15-lea în Italia, acest material s-a răspândit relativ repede în sudulEuropei, ca și în nordul munților Alpi, fiind folosită mai ales pentru studii deportrete atent finisate. Aceasta a fost până în secolul al 18-lea, principalulmaterial folosit pentru studii de desen.Deja din secolul al 16-lea s-a inventat un fel de creion de pastel din pudrăde negru de fum amestecat cu un liant (argila albă spre exemplu). Acestebatoane de cretă artificială au primit numele de „cretă pariziană". Ea asubstituit treptat creta naturală, începând cu secolul al 19-lea, datorită liniilorde un negru catifelat și bine saturat care se putea obține cu această cretă pesuportul alb.De asemenea, pe la finele veacului al 15-lea și începutul celui următor, afost descoperită sangvina. Aceasta era fabricată dintr-un amestec de ocru defier (numit oligist) și argilă, care se malaxa și se presa în formă de bastonașe deun brun-gălbui sau brun-roșcat. Ocrul de fier era cunoscut încă înainte desecolul al 15-lea. Sangvina numită și lapis rosa sau pietra rosa, se utiliza depreferință, datorită nuanței sale brun-roșcate, pentru executarea studiilor denud sau portret.5Exemple celebre sunt portretul lui Leonardo da Vinci sau studiile pentruSibila libică pentru fresca de pe bolta Capelei Sixtine.Bistrul cafeniu este al treilea fel de cretă folosită la desen. Aceste seobținea dintr-un mineral de mangan și are o pondere redusă în utilizare.Invenția lui este mai târzie și a fost utilizat în special pentru studii de peisaj șianimaliere.În vechime, creioanele cafenii făcute din ocru de fier erau tratate cu acizipentru a căpăta un ton de brun mai închis. Ca și în cazul cărbunelui, tipul dehârtie este foarte important pentru obținerea facturii dorite a desenului. Pe ohârtie cu porozitate mică, mai netedă, se pot obține prin desen detalii, fără aavea pierderi în intensitatea culorii. Un exemplu remarcabil în acest sens este„Portretul de femeie" semnat de Hans Baldung Grien.Prin veacul al 15-lea se desena cu creta neagră pe hârtia albă,negrunduită. Abia mai târziu s-a folosit grundul pentru hârtia tonată ca în cazultehnicii în desenul cu condeiul de argint, folosindu-se cel mai adesea ocru saucinabru, dar și bistru cafeniu (lapis) în diverse nuanțe de ocru gălbui.Leonardo da Vinci a desenat și pe hârtie grunduită în tonuri de albăstrui.Pentru desenul în cretă neagră, de preferință se folosește un fond neutrualbastru-cenușiu sau verde-cenușiu, sau mai multe variante de gri.Astăzi sunt ușor de procurat colile de hârtie (Fabiano, Canson) tonate înmasă. Pentru sangvină, tonul gălbui sau cel roșcat e cel mai indicat.Creta e folosită asemănător cu cărbunele, însă corecturile sunt mult maigreu de făcut pentru că se șterge foarte ușor și se întinde. Acest fapt cere unexercițiu mai îndelungat pentru a stăpâni tehnica și a evita revenirilecorectoare. În cazul cretei, iasca și miezul de pâine nu funcționează la ștergereca și în cazul cărbunelui.Schița prealabilă în desen (deși ar fi bine să nu se realizeze cu creion)trebuie făcută în linii foarte subțiri, căci creta nu aderă la grafit.
