MĂSURĂTORI, COMPARAŢII, RAPORTĂRI. UNGHIURI DE VEDERE
Din principiu, pentru o bună stăpânire a obiectelor reprezentate în pagină,ținând cont de raportul corect dintre lățimea și înălțimea poligonului neregulatîn care se înscriu obiectele care alcătuiesc natura statică, se pornește de lageneral spre particular, de la ansamblu spre detaliu.Acest fapt este valabil și la nivelul evaluării ansamblului, sub aspectulformei și mărimii, în raport cu cadrul colii de hârtie în care trebuie să se înscrie,cât și al trecerii de la identificarea structurilor obiectelor, la anvelopareaacestora prin valorare, pentru o bună reprezentare a luminilor și umbrelor,precum și a reflexelor și a relației lor cu fondul, deci a efectului de volum și despațiu.În această întreprindere este extrem de eficientă succesiunea demăsurători, comparații de mărimi, de stabilire corectă a verticalelor,orizontalelor și oblicelor care mărginesc volumele mari ale obiectelor. Acesteevaluări și măsurători se fac bine cu creionul sau și mai bine cu andreaua debambus sau metal, pentru că sunt mai subțiri și nu acoperă, ca și creionul, dincauza grosimii lui, prea mult din obiectul văzut.Modul de folosire al andrelei (sau creionului) pentru aprecierea corectă araporturilor și direcțiilor liniilor care mărginesc formele, trebuie să țină cont defaptul că desenul este un mod de re-prezentare, o convenție care presupune otranspunere a unor forme tridimensionale, plasate într-un anume spațiu, pe osuprafață precis delimitată, coala de hârtie. Această coală este și ea la rândul eidimensionată la standarde convenționale (A1, A2, A3, etc.) pe verticală sauorizontală, după caz.În timpul folosirii andrelei pentru măsurători, comparații și stabilireaînclinațiilor liniilor oblice conținute de natura statică, mâna care ține andreauatrebuie să fie perfect întinsă iar andreaua să se încline spre stânga sau spre 2dreapta, să stea orizontal sau vertical în plan, într-un plan imaginar, fiindcă reprezentarease petrece în două dimensiuni, în plan.După ce, cu mâna întinsă, desenatorul stabilește o anume înclinație,direcție a unei linii de construcție a obiectului, tot cu mâna întinsă, el transferăpoziția andrelei peste albul colii, în zona stabilită a amplasării obiectului,pentru a se schița corespunzător înclinația (verticală sau orizontală) liniei deconstrucție a obiectului de reprezentat. Operațiunea, e recomandabil a firepetată, pentru o bună auto-verificare.Modul cel mai indicat de operare cu linia, ci creionul, în timpul tatonărilorpentru găsirea celei mai bune amplasări a obiectelor în cadrul compoziției (încazul în care referentul este o natură statică cu mai multe obiecte), pesuprafața ecranului alb al hârtiei așezată orizontal sau vertical pe planșetă, estecel al revenirii repetate de mai multe ori pe aceeași direcție.Trebuie evitat cu hotărâre recursul la riglă (pe post de cârje) pentru a dașansa să se țină activă cât mai mult solicitarea tânărului desenator pe direcțiacircuitului ochi – creier – mână. Mâna va fi cu atât mai sigură, mai eficientrăspunzătoare la comenzile creierului, care la rândul său primește impulsul,informațiile vizuale, de la ochi, cu cât este mai exersat acest circuit.Același principiu îl întâlnim și la jucătorii de tenis începători, lainstrumentiști, sau la trăgătorii cu arcul, în sport. Este vorba până la urmă, decalibrarea privirii la relaționarea optimă dintre informația receptată prinorganul vederii, analizatorii de la nivelul cortical și calitatea răspunsului mâiniila comenzile venite de la creier, după procesarea informației vizuale primite.Acest tip de solicitare, de exercițiu repetat, este cel mai eficient, el asigurăcel mai bine o bună reglare a capacității de evaluare vizuală, de analiză șisinteză a ochiului și a controlului mâinii asupra gestului bine dozat, atât lanivelul circumscrierilor, a stabilirii corecte a liniilor de construcție logică aformelor, a axelor, a așezării juste pe planul orizontal al obiectelor.Pentru ca aceste linii să fie corect trasate, direcționate în planul ecranuluialb al colii, desenatorul trebuie să conștientizeze cu claritate care este unghiullui de vedere asupra obiectelor și să-și identifice propria linie de orizont. Pe 3această linie de orizont el trebuie să identifice și locul celor două puncte defugă (P1 și P2) către care se îndreaptă, prin logica legilor percepției, liniilemuchiilor orizontale ale corpurilor poliedrice, prismatice sau chiar în cazul celorde rotație care la rândul lor se înscriu în corpuri poliedrice, cuburi sauparalelipipede.Pe de altă parte, la buna „circumscriere" a unui obiect, o bună trasare aaxelor și o bună proporționare în relație cu celelalte obiecte din compoziție,contribuie și raportarea mărimilor (muchii, fețe, înălțimi, lățimi) unele la altele(în cadrul aceluiași corp) și la cele din vecinătate. Important de observat și deconturat sunt și formele intervalelor dintre corpuri.În același timp, sub aspectul unei bune amplasări în pagină, este foarteimportant de observat din start și de evaluat care sunt corpurile mai închise laculoare sau ton (acestea vor fi percepute după valorație, ca fiind mai grele, cu omai mare pondere în ceea ce privește repartițiile de mase în cadrul compoziției.Obiectele trebuie amplasate corect de la început, pentru ca dupăamveloparea prin hașurare a volumelor, masele, ponderile rezultate din joculde clar-obscur să rămână în echilibru.În afară de acest aspect al impresiei de greutate generată fie de umbrelepurtate, fie de umbrele aruncate pe planul orizontal sau pe alte obiecte,trebuie ținut cont și de dimensiunile, de mărimile obiectelor. Chiar dacă unobiect este mai deschis la culoare, dacă e mai înalt sau mai voluminos decâtaltele, el e perceput în imagine ca un obiect cu pondere, care influențeazăechilibrul interior al compoziției.Pentru o sugerare corectă a spațiului e nevoie de o reprezentare justă adirecției liniilor de construcție a formelor, spre punctele de fugă. Aici se petreceun paradox și anume că formele trebuie deformate pentru a putea fi perceputecorect. Acest efect de micșorare la nivelul percepției a obiectelor plasate maiîndepărtate de ochi este cunoscut din antichitate și redescoperit și sistematizatștiințific de renascentiști. Leonardo da Vinci scria că în fond „există trei feluride perspective: prima referitoare la cauzele diminuării sau, cum i se spune, 4perspectiva diminutivă a obiectelor pe măsură ce ele se îndepărtează de ochi(ceea ce numim perspectivă liniară cu puncte de fugă n.n.). Cea de-a doua lamodul în care culorile se modifică îndepărtându-se de ochi. A treia și ultimaconstă în definirea modului de finisare a obiectelor – cu mai multă migalăpentru cele apropiate."Deformarea care face percepția corectă începe cu cea a formelor plane(care compun la rândul lor formele volumetrice). Dacă privim un cerc de sârmăperpendicular pe mijlocul diametrelor sale încrucișate, la centru îl vedem ca uncerc perfect. Dacă înclinăm cercul spre spate rotindu-l treptat în juruldiametrului orizontal la 45% spre exemplu, el e perceput ca o elipsă. Dacămicșorăm unghiul de înclinație, el e perceput ca o elipsă și mai turtită, iar dacăe înclinat până când circumferința din față o acoperă pe cea din adâncime,rezultă o linie pentru că cercul culcat se află la nivelul ochilor. Până să devină olinie, cercul trece prin diferite faze ca elipsă din ce în ce mai turtită. O gură deborcan sau cercul de la capătul unui cilindru vertical sau nu, e perceput de ochica elipsă sau chiar ca o linie, după unghiul de vedere al desenatorului.De asemenea, pătratul înclinat spre fundal se deformează, micșorându-iselatura din spate și implicit formându-se un unghi tot mai mic (în funcție deînclinație) între laturile laterale și latura din prim plan. Laturile laterale seîndreaptă punctul de fugă. Dacă ochiul percepe pătratul în cauză dinspre uncolț, atunci două din laturile lui se vor îndrepta spre punctul de fugă din stânga(P1) de pe linia de orizont iar celelalte două, către punctul de fugă din dreapta(P2).Aceste deformări ale formelor geometrice plane se aplică apoi la volume acăror perspectivă presupune deformări ale formelor plane care „îmbracă"volumul, care-l compun, văzute din diverse unghiuri.Astfel, pentru a desena un cub sau un paralelipiped, se desenează maiîntâi muchia verticală cea mai apropiată de ochi, la înălțimea justă. Perspectivaacelui corp depinde de linia orizontului. De la cele două capete ale segmentuluide dreaptă (muchia) se trasează drepte care urcă (sau dacă depășesc peînălțime linia orizontului, coboară) spre punctele de fugă de pe linia orizontului.Liniile verticale care delimitează fețele laterale, sau cele înclinate care 5delimitează fața de sus vizibilă, se trasează la urmă, după o măsurare justă cuandreaua.Este important de ținut minte că:a. Liniile verticale rămân verticale.b. Liniile frontale, paralele cu fața, rămân frontale.c. Liniile paralele (spre infinit) par să conveargă spre un punct de fugăsituat pe linia orizontului.
