Doar o umbră...

O stea în umbră...

          Pe când îmi serveam cafeaua liniștit și încercam să-mi abțin zâmbetul abuziv care dorea să mă dea de gol, împrejurul meu se învârtea un diavol cu chip de fată care încerca să mă iscodească în tot felul posibil, năvălind peste mine cu sute de întrebări pe minut. Însă eu prezentam o completă nepăsare și întindeam bucata de pâine în magiun, fără a-mi schimba atitudinea de indiferență totală.

—Te rog să-mi relatezi orice detaliu, nu rata nici o clipă din cele petrecute ieri.

—Azi ai întâlnire cu Andy. Atunci ea a eșuat din cauza accidentului suferit de Ana, dar stai fără grijă am reușit să-ți organizez o ieșire azi, la aceeași oră. Nu uita să-ți machiezi buzișoarele cu o pomadă de o nuanță roșie aprins, pentru ca să-i lași urmă pe viață, am pronunțat eu apăsat fiecare cuvânt, pe un ton senzual și am dat din ochi cu subînțeles surorii mele, căreia i s-a ridicat sângele în obraji de furie.

—Când o să mă întrebi pe mine, idiotule???!!! a izbucnit Kristal ca lava unui vulcan ce a dormit vreo mie de ani și s-a năpustit asupra mea cu sucitorul, fugărindu-mă prin casă.

         Am căscat gura de uimire, atunci când prin fața mea a trecut un fulger cu o viteză inumană. În doar cinci secunde m-a ajuns, m-a pus la pământ și a ridicat mâna ca să mă lovească. Mi-am acoperit instinctiv fața cu palmele, așteptând să o încasez cu respirația întretăiată și corpul tremurând din cauza acestor supraputeri intergalictice a ei. Însă Kristal a izbucnit momentan în hohote răsunătoare de râs, culcându-se lângă mine și abia-abia încercând să vorbească, fiindcă nu-i ajungea aer:

—Doamne... ce mimică teribil de amuzantă... aveai! Păreai atât de descurajat...încât la un moment dat aveam senzația că o să faci pe tine!!!

        Am dat iritat ochii peste cap, în urma acestor declarații îmi venea să iau sucitorul și să... Dar bine, nu contează faptul că ea râdea de mine, că își bătea joc prin afirmații umilitoare, ceea ce îmi făcea sufletul să radieze era fericirea ei atât de sinceră, atât de curată și naivă.
         Am ajuns în sfârșit să-i surprind emoțiile adevărate, prin scutul de fier cu care a încercat să se apere de rănile sângeroase ce i-au fost lăsate pe inimă, a apărut din golul nimicului o dungă impregnată cu culori a unui magnific curcubeu. După o ploaie îndelungată, pe bolta înaltă a cerului, mereu, se mărginește acest spectru al celor mai frumoase nuanțe. Era tot de ce aveam nevoie, de zâmbetul ei, nu am cerut niciodată mai mult, doar îmi doream să imortalizez la infinit această strălucire a unei bucurii pornite din adâncul inimii...

       M-am ridicat de jos și i-am oferit o mână de ajutor surorii mele, în sensul direct al expresiei, însă i-a mi-a prins brațul și m-a tras înapoi la podea.

—Din nou! m-am tânguit eu cu un aer de prezentă indignare.

—Mark, nici nu îți imaginezi cât de recunoscătoare îți sunt, pentru că mi-ai permis să descopăr esența acestui sentiment de nedescris, nu știu cum îi poartă numele, dar un lucru cunosc cu certitudine, tu ești pricina zâmbetului meu...

          Din nou cuvinte exprimate cu dublu sens, din nou convorbiri însoțite de taine, din nou această senzație de neștire care mă rupea în bucăți, care mă făcea să-mi pierd încrederea în cei apropiați, un sentiment ciudat că eram dus de nas ca un ultim idiot și, totuși... Totuși, eu am închis ochii din nou... din nou și din nou... mințindu-mă mișelic că fericirea ei de atunci era de ajuns, ceea că și-a recăpătat trăirile, era unica ce avea valoare și, totuși, mă greșeam amarnic. De aș fi știut atunci...
*******

         După multe încercări disperate de a o convinge să accepte această ocazie unică, ea și-a dat acordul cu condiția că va fi pentru ultima oară ca eu să decid pentru ea.

        A căutat mult timp în garderobă, pentru a-și alege ținuta potrivită. Toate hainele ei scumpe și elegante erau prea arogante pentru o cină nedorită. Într-un final, și-a oprit alegerea pe o bluză albă cu un mic decolteu și o fustiță neagră croită exact pe corp. Cizmulițele scurte de aceeași culoare i-au marginalizat vestimentația, însă pentru a arăta perfect avea nevoie și de un accesoriu. Fața ei, definită de expresia orgolioasă obișnuită, s-a acoperit momentan cu o mimică dezamăgită, pot să zic, chiar tristă.
         De parcă știind dinainte de ce avea nevoie, m-am apropiat i-am luat cu grijă o șuviță de păr și i-am prins o agrafă împestrițată cu pietricele de cristal în formă de stea. Și-a studiat reflexia în oglindă într-o tăcere definită doar de lacrimi care se rostogoleau în valul de emoții ce i-au acoperit inima.

—Doar o umbră în viața mea pustie, departe de trecutul pe care îl cunoșteam, dincolo de amintirile care mi se shițau în minte, tu ai scris același nume, pe filele aceluiași roman și totuși caligrafia era diferită. Mă studiau aceeași ochi, îmi vorbeau aceleași buze, mă îmbrățișau aceleași mâini, însă tu erai privată de sentimente, pe când zâmbetul sincer al surorii mele mereu radia cu aceeași lumină neobosită, ce îmi aducea căldură în suflet. Credeam că te-am pierdut, că personalitatea ta s-a șters printre ruinele trecutului, dar iată din nou aceeași sclipire neobișnuită a privirii tale își face apariția ca o minune culeasă din cer. O stea s-a dezvăluit din întunericul sumbru al deznădejdei și mi-a dăruit acea alinare pe care o căutam în fiecare zi cu disperarea întruchipată. Cristalele definesc numele tău, iar tu ești steaua care m-a făcut fericit, iată ce simbolizează această agrafă. Vreau ca ea să-ți amintească la infinit despre mine, căci eu sunt fratele tău și te iubesc...

       Toate aceste declarații înșirate de mine au făcut-o pe sora mea să înmărmurească de uimire. A plecat capul în jos și ca o șoaptă de răspuns a conștiinței sale, a pronunțat cu vocea stinsă: 

—Iartă-mă...

—Nu, tu nu ai nici o vină, eu ar trebui să-mi cer scuze, însă știu că sunt privat de acest drept, pentru că nu am indreptățire faptelor mele.

        Nu mai era nevoie de cuvinte, atunci când Kristal m-a îmbrățișat cu lacrimi în ochi, doar bătaia inimilor mai avea valoare pentru noi doi. A fost prea forțant, într-un astfel de moment, să-mi stăpânesc emoțiile și o lacrimă s-a prelins pe obraz. Ambii regretam, amândoi simțeam că în toți acești ani am pierdut ceva important, ne-am pierdut pe noi și timpul s-a scurs, iar greșeala a rămas neepuizată. Însă trecutul nu mai poate fi întors, rămâne doar să imortalizăm prezentul cu zâmbetul sincer al fericirii.

         Am petrecut-o pe Kristal până la porțile casei, o adevărată ledy înălțată pe tocuri care își măsura cu eleganță orice pas. Când a reușit să se maturizeze atât? Avea deja 21 de ani, pe când eu am petrecut-o ca un adolescent cu un viitor imprevizibil, cu dorințe și aspirațiuni neștiute, cu ardorea jertfei pentru a ne întreține familia. Și iată acum ea îmi apare într-un alt chip, atât de plină de rațiune, poate nu o regăseam din pricina problemelor care au impus-o brusc să se maturizeze.
  
         Ea s-a așezat în mașina lui Andy și le-am dorit o seară frumoasă. I-am petrecut cu privirea, dar o presimțire ciudată nu dorea să-mi părăsească sufletul. Totul era prea perfect, ca să constituie realitatea mea covârșitoare, înlăuntrul îmi dicta signale de alarmă, simțeam că nu acesta este destinul meu, aceste gânduri mă sufocau și nu-mi dau voie să continui.