Doar o umbră...

Numele tău scris cu sânge pe inimă...

              Eram în curtea școlii, priveam mereu într-un punct și poate că o așteptam, așteptam să vină, dar ea nu apărea la orizont, ea nu-și manifesta prezența, de parcă a dispărut fără urmă în taina gândurilor sale...

—Ce faci? Pot să iau loc? am auzit o voce timidă foarte cunoscută.

         Am întors privirea și l-am recunoscut pe colegul meu Austin. Aceeași ochi albaștri îmi dăruiau note de căldură și milă.

—Sigur, i-am răspuns eu.

El și-a făcut loc și a continuat cu același glas sfios:

—Cum te simți? S-a întâmplat ceva?

Nu știu de ce, dar chiar în clipa aceea i-am destăinuit totul acestui necunoscut practic. Am simțit o atracție și că pot avea încredere în acest băiat. Acesta auzindu-mi povestea, a rămas frapat, uimit, confuz:

—Pare a fi istoria unui adevărat roman, a zis cu note glumețe Austin. Totuși e un basm frumos, chiar dacă are un sfârșit tragic, el este minunat împreună cu amintirile și momentele petrecute cu oamenii dragi...

            El avea dreptate, asta trebuia să port în minte clipele de bucurie, căci ele au dat valoare dragostei noastre. Trebuia să accept destinul și să urmez pașii unui trecut fericit. Am simțit o ușurare în suflet, căci mă înconjurau oameni cărora le pasă de mine, care încearcă să mă consoleze și să mă ajute. Datorită lor am reușit să trec puțin peste asta și să mă simt iubit, apreciat, am putut să șterg puțin urma vinei față de Ana, doar grație lor.

—Vrei să bem astăzi împreună? mi-a propus Austin cu un zâmbet larg și sincer pe față.

—Sunt de acord, am acceptat eu bucuros.
*******

            Peste câteva ore în care noi am consumat alcool fără oprire, eu am început să vorbesc deja beat:

—Tu înțelegi, Austin? Ea nu vrea să-mi dea drumul! Atunci de ce eu ar trebui să o las? A?

—Știi ce? Du-te acum la ea și întoarce-o! Chiar în clipa aceasta!

—Ai dreptate! am strigat eu și mai tare și m-am ridicat zgomotos de la masă.

—Să mergem, a propus Austin și ne-am îndreptat ambii către mașina lui.

            Am pornit cam agale și pe tot parcursul drumului am strivit toate tomberoanele de la marginea trotuarului. În câteva minute eram în fața casei Anei. Am coborât hotărât din mașină și m-am îndreptat cu pași siguri către ușă. Am apăsat soneria și am așteptat răspunsul. Ana a ieșit în prag și m-a privit stupefiată. Nici nu i-am dat voie să reacționeze, că am și dat buzna în casă.

—Mark? Ce faci? Doamne, unde te duci? au urmat o serie de întrebări însoțite de spaimă.

—Astăzi eu dorm cu tine, ai înțeles?

—Ce? Ai noroc că părinții mei nu-s acasă, că era vai și amar de tine!

         Eu nu-i dam atenție cuvintelor ei, ci continuam să pășesc ca un elefant masiv prin casă. Am ajuns în dormitor și am tras-o și pe ea în urma mea, prăbușindu-ne amândoi în pat. Eram atât de aproape unul de altul, încât inima mea a început să pulseze într-un ritm nebun. Îi auzeam respirația și mă oglindeam în reflexia chipului ei la o distanță atât de mică. Buzele noastre practic se atingeau unele de altele, ceea ce provoca un val de fiori pe tot corpul meu.

—Mi-a fost dor de tine, a șoptit ea cu o voce senzuală la urechea mea.

Simțeam că nu rezist sub această presiune, mă electrocutau tot trupul niște unde electrice influențate de farmecul Anei. Am trecut ușor cu degetele prin firele ei de păr, i-am atins abia, abia obrazul și am apucat-o strâns de talie, trăgând-o și mai aproape spre mine. I-am auzit și bătăile ei zvăpăiate ale inimii, respirația întreruptă și emoțiile ce-i stăpâneau toată ființa. Eram cât pe ce să-i dăruiesc un sărut, dar am fost oprit de comentariul ei, ne la locul lui:

—Scuze, dar miroase prea tare de la tine a alcool.

Îndată după aceste cuvinte jenante, ea s-a îndepărtat de mine și a început să râdă zgomotos. Serios? Îi ardea de glume? Poate că nu eram treaz, dar eram conștient de ceea ce fac. Nu i-a plăcut mirosul meu? Ea a pierdut mai multe!

—Nu mai supărat deloc, am zis eu mâniat și totuși în același timp epuizat din pricina beției.

             Simțeam că mi se închid pleoapele, iar hohotele Anei se pierdeau ca un ecou la orizont. Am adormit buștean, în camera ei și m-am trezit abia a doua zi dimineața din cauza unor strigăte ce umpleau tot golul casei...
*******

—Mamă, cum poți să vorbești așa? a răsunat vocea stridentă a Anei. Ești lipsită de sentimente umane? De ce te comporți astfel? Nu vorbi despre Mark lucruri absurde, tu nu îl cunoști.

—Tu îți dai seama ce-mi reproșezi acum? El este un psihopat, ți-ai pierdut și tu mințile! De ce te-am prins cu el în dormitor? a întrebat învăluită de suspiciune o altă voce feminină.

—Mamă, greșești, nu e ceea la ce te-ai gândit tu! Întâi constatează faptele! Nu eu ar trebui să te învăț, doar tu ești avocat.

—Ana, de ce vorbești într-un ton brutal cu mama ta?! a vorbit cu glas amenințător un bărbat.

—Leo, sper că ești bucuros că le-ai dat în vileag tot, s-a adresat ea cel mai probabil fratelui său (cel cu care nu am amintiri prea bune).

—Eu nici nu știam că el este bolnav sufletește, atunci nu primeai acordul de la mine!

             Ei continuau cearta pe aceeași notă tensionantă și nici unul din ei nu dorea să cedeze poziția. Nu mai puteam să ascult cum părinții Anei o acuzau din vina mea, deceea am ieșit tiptil din cameră și m-am apropiat de ei.

—Noi ne-am despărțit, am pronunțat eu cu timiditate.

Toți membrii familiei mi-au dăruit priviri confuze, însă ignorând acest lucru am continuat să vorbesc:

—Nu am vrut niciodată răul fiicei dumneavoastră și îmi dau singur seama cine sunt cu adevărat, de bestialitatea mea ascunsă în interior, înțeleg totul. Poate că am visat prea mult și deaceea am petrecut clipe scurte, dar pline de magie alături de Ana. Nu merit acest lucru, ea trebuie să-și găsească a doua jumătate, un om de aceeași proveniență cu ea. Eu nu pot să-mi leg destinul meu cu al ei, pentru că nu vreau să o rănesc din pricina inconștienței mele. Așă că nu o certați pe Ana, ea nu poartă nici o vină. Chiar dacă o iubesc, chiar dacă dragostea mea trece orice limite, eu îi dau drumul, pentru binele ei...

M-am oprit din monologul meu, pentru că nu mai puteam să continui.
Părinții și fratele ei nu au reușit să reacționeze nici într-un fel la aceste cuvinte. Însă Ana a fost cea care a dorit să nege toate afirmațiile mele:

—Nu e corect, nu-l ascultați! Mark, nu-ți fă griji eu îi voi convinge!

Ea m-a apucat de braț și m-a tras spre ea. Eu i-am înlăturat atent mâna și am zis cu vocea stinsă:

—Ajunge, Ana.

Îndată după asta m-am îndreptat către ieșire și am închis ușa în urma mea. Am stat puțin acolo, dar am auzit doar reproșuri din partea lor:

—Doamne, era cât pe ce să mor de frică! a exclamat nesatisfăcută mama Anei.

—Un nebun, ce poate el să știe despre iubire, a adăugat bărbatul la spusele soției sale.

—Îl credeam un băiat bun, m-am dezamăgit în el, a coborât vocea Leo.

            Am plecat de acolo cu inima frântă. Totuși, aveau dreptate și eram de acord cu ei, nu eram demn de fiica lor, nu meritam dragostea ei, deaceea trebuia să mă resemnez și să-mi duc existența fără ea. Dar era atât de greu să o pierd, de parcă mii de săgeți treceau în adâncurile ființei mele și mă nimiceau din ce în ce mai mult. Mă simțeam lipsit de aer, fără prezența ei, fără chipul ei, fără tot ceea ce reprezintă. Această fată a întipărit cu litere de sânge numele său pe inima mea, a lăsat o amprentă pe consistența sufletului meu.
                 Cu toate acestea drumurile noastre ajung la răscruce și se încrucișează pe căi diferite, pentru că vreau să zâmbești mereu, fără cicatricile produse de ferocitatea mea. Toate au dus la acest sfârșit, de parcă soarta singură își toarce firul, iar mie îmi rămâne doar să mă supun...