Doar o umbră...

Un nou început...

Am ajuns la bucătărie şi am început să răscolesc prin sertare. Nu găseam nicăieri nici urmă de obiect ascuțit. Atunci privirea mea s-a oprit pe o vază din sticlă. Am luat obiectul de pe masă și l-am trântit cu putere în pământ. Am luat un ciob şi l-am apropiat de mână. Am auzit niște paşi grăbiți apropiindu-se de bucătărie. În momentul când eram gata să trec cu arma mea peste vene am auzit glasul surorii mele în spatele meu şi am înmărmurit:

-Mark, eu sunt, Kristal, sora ta şi m-am întors!
*******
Cu câteva săptămâni mai înainte

Auzeam niște voci ca un ecou în depărtare. Sensul acestor cuvinte se epuiza total, fiindcă nu eram capabil să asimilez orice fel de informație. Dar, totuși, păstrez în minte tot dialogul atât de clar şi atât de viu:

-Ce s-a întâmplat?

-Tu chiar nu înțelegi? El şi-a pierdut cunoștința din cauza foamei, setei şi lipsa somnului. În acest moment a fost posibil să îi asigurăm apă şi hrană organismului, fiindcă fiul tău este prea slăbit ca să se împotrivească. Dar te-ai întrebat vreodată ce va urma? Dacă totul va continua în așa fel, singur îți dai seama că o să-l pierzi. Nu prea am idee cum a reușit să-şi ducă zilele până astăzi, dar trebuie să faci ceva.

-Ce vrei să zici?

-Uite, îți spun ca un cunoscut al familiei tale, din tot acest timp cât am fost propriu doctor al lui Mark, tu eşti beat şi...

-Ce? l-a întrerupt stupefiat celălalt glas.

-Crezi că nu am simțit mirosul de alcool? Poate nu am dreptul să afirm acest lucru, căci nu suntem atât de apropiați, dar totuși îmi voi expune părerea. Nu îl ajuți cu nimic pe fiul tău şi prea bine ştii că nu o să-l poți ține veșnic aici, el suferă de psihoză şi este absolut indispensabil tratamentul în spitalul de psihiatrie. Înțelegi? Trebuie să ne permiți să îl luăm, acolo îl vom întreține cu hrană, cu apă şi îi vom asigura sănătatea deplină. El este periculos pentru societate, nu vei putea să porți mereu responsabilitatea pentru faptele sale...

-Ajunge! a strigat celălalt interlocutor, nu am nevoie de sfaturile tale! Cară-te din casa mea, idiotule! Nu o să-ți mai permit să-l bagi pe Mark în psihiatrie, fără voia mea! Pleacă şi nu te mai întoarce niciodată! Îmi voi salva singur fiul şi fără povețele tale!

Uşa de la intrare s-a trântit cu putere şi a urmat o pauză lungă de tăcere. Stăteam cu ochii închiși, chiar dacă nu dormeam. Am simțit cum tata s-a aplecat deasupra mea şi probabil mă studia. L-am cunoscut după mirosul puternic de whisky. Nu am deschis ochii, fiindcă nu doream să văd fața unui trădător.

El a început să bodogănească ceva sub nas:

-Ce pot să fac? Cum să îl ajut? Poate dacă îi voi fi aproape el va reuși să-şi revină? Nu, el nici nu dorește să vorbească cu mine, este absurd că va reuși să mă primească cu sutele de defecte pe care le dețin. Singura soluție ar fi s-o întorc pe Kristal, la naiba! a strigat el, iar apoi dându-şi seama că puteam să mă trezesc a continuat în şoaptă, dar, totuși, destul de tare ca să îl pot auzi:

-Stai puțin! a izbucnit el luminându-se după puțin timp pierdut pe îndoieli inutile. Corect, trebuie să o întorc pe Kristal! Şi eu pot face asta! Voi construi un robot identic cu ea și îi voi salva viața fiului meu! Doamne, este genial!

El a început să se agite şi să sară de bucurie, dar momentan şi-a amintit că nu e singur în cameră şi a încetat. S-a apropiat de mine şi neobservând nici o schimbare şi-a inversat direcția. Sunetul pașilor a început să se destrame până când nu a pierit definitiv. Eu am auzit planul lui, dar starea mea de euforie provocată de gândurile îngrozitoare despre sora mea, Ana, laşitatea tatălui, m-a făcut să nu mă adâncesc în sensul cuvintelor sale. Doamne, de aș fi avut cea mai vagă idee la ce va duce acest moment de neputință, fiindcă din nou am devenit lipsit de orice semn al rațiunii. De aș fi ştiut câtă însemnătate au aceste cuvinte, aş fi fost capabil să opresc tot ce a urmat şi nu aş fi ajuns aici unde sunt acum, între prăpastie şi cădere. Dar mintea mea nu a înțeles şi poate că așa trebuia să fie, poate că era nevoie să se comită această greșeală pentru a-mi putea continua soarta prescrisă, atât de dură şi tristă.
*******
Autorul

John Henderson, tatăl lui Mark a decis să-şi pună planul în aplicare chiar din acea clipă. Însă în timp ce proiecta schița viitorului robot, din pricina beției, a adormit. S-a trezit dimineața în acelaşi loc şi a privit nedumerit împrejur. Nu reușea să-şi amintească evenimentele din ziua trecută. Doar atunci când a văzut sticla de whisky şi un pahar lângă ea pe masa sa de lucru şi-a dat seama că a fost beat şi de aceea avea frânturi de memorie. Ochii săi au alunecat apoi pe desenul abia început a unui robot. L-a studiat atent şi deodată ca o lumină puternică i-au apărut în minte momente legate de ziua de ieri. S-a ridicat brusc de pe scaun și a exclamat:

-Eu îmi voi salva fiul!

Îndată după aceste cuvinte, John s-a apucat de treabă. Mai întâi a finalizat proiectarea, iar apoi a început să construiască robotul. I-a luat multe zile şi nopți nedormite ca să-şi genereze capodopera sa. Trecea de multe ori prin camera fiului său şi îl impunea să bea și să mănânce, el fiind tot atât de neputincios ca să nu reușească să se opună. Chiar dacă nu-și dorea acest lucru, Mark într-un sfârșit a adormit, fiind foarte obosit ca să mai reziste. Totul mergea cum nu se putea mai bine şi faptul că în sfârșit va reuși să îl scoată pe fiul său din ghearele acestei stări teribile, l-a stimulat pe John să lucreze cu mai multă dedicare de sine. De multe ori poate regreta că dorea să-şi înlocuiască fiica, de multe ori plângea că ea nu era printre ei, dar, totuși, continua să lucreze. Măcar o mică pată de speranță că fiul său va deveni cel de dinainte îi bucura sufletul și îl făcea de neoprit. Iată că a venit acea zi importantă, sfârșitul lucrării sale. Era pentru prima oară când elabora un robot-om, dar a decis să riște pentru binele fiului său. A privit cu lacrimi în ochi cum robotul identic cu fiica lui a deschis ochii şi a pornit în direcția sa. Ajungând față în față cu el, a zis, închinându-se:

-Sunt la ordinele dumneavoastră, stăpâne.

John a început să plângă de bucurie şi a strigat:

-Da! Eu am reușit, eu am făcut asta! Fiul meu va primi o șansă la viață!
*******
Mark

Din nou îi studiam portretul şi nereuşind să-i înfrâng privirea, m-am ridicat brusc din pat. Am ajuns la bucătărie şi am început să răscolesc prin sertare. Nu găseam nicăieri nici urmă de cuțit sau alt obiect ascuțit. Atunci privirea mea fugașă s-a oprit pe o vază din sticlă. Se pare că tata nu s-a așteptat la o astfel de întorsătură a lucrurilor. Am luat obiectul de pe masă într-o manieră învingătoare și l-am trântit cu putere în pământ. Cioburile s-au împrăștiat peste tot, asemenea unui foc de artificiu au izbucnit și s-au așezat lin pe podea. Am luat unul, cel mai periculos şi l-am apropiat de mână. Era o altă tentativă de a-mi pune capăt zilelor, de data asta aveam intenția să-mi tai venele. Am auzit niște paşi grăbiți apropiindu-se de bucătărie. Cu mâinile tremurând am apropiat ciobul şi mai tare de locul vulnerabil. Mi-era frică, dar durerea îmi înghițea, puțin câte puțin, spaima și decisiv am hotărât să mă sinucid. Însă în momentul când eram gata să trec cu arma mea peste mână am auzit glasul surorii mele în spatele meu şi am înmărmurit:

-Mark, eu sunt, Kristal, sora ta şi m-am întors!