Doar o umbră...

În valurile iubirii...

Autorul

Kristal își stabilise în minte că întâlnirea cu Andy va avea loc într-un local prestigios la o cină romantică, dar mașina trecuse demult de oraș și se îndrepta într-o direcție necunoscută:

-Unde plecăm? a întrebat Kristal cu o expresie suspicioasă a feței.

-Va fi o surpriză! a declarat cu entuziasm doctorul.

-Vreau doar să-ți aduc la cunoștință că dețin abilități de taekwondo, jiu-jitsu, karate și capacități în multe alte arte marțiale, a răspuns precaută robotul.

Aceste declarații i-au stârnit lui Andy râsul, însă privirea fulgerătoare a fetei l-a făcut îndată să muțească. Drumul a fost atât de lung, încât tensiunea și frica a devenit și mai mare. Atunci când erau aproape de destinație, Andy a zis:

-Vreau să închizi ochii, pentru ca surpriza să fie și mai plăcută.

-Nu am încredere în tine, așa că nu am s-o fac. Dar stai, de când noi am început să ne tutuim?

-Doar tu ai început as... a vrut să zică Andy, dar având din nou de-a face cu privirea îngrozitoare a robotului care provoca fiori pe piele, doar și-a cerut scuze.

-Ce ziceți domnișoară Henderson nu-mi împliniți dorința? Vă rog din suflet, nu vreau să vă fac nimic rău.

-Bine, dar să știi că eu pot să te lovesc și cu ochii închiși, l-a anunțat Kristal pe un ton amenințător.

Andy i-a legat ochii fetei și amândoi au ieșit din mașină. Kristal a simțit ceva ciudat la picioare, ceva plăcut și moale, doar în câteva minute pe pielea ei s-a revărsat mângâierea apei. Ea și-a scos brusc fularul de la ochi și a fugit speriată în mașină, a găsit un prosop și a început să-și șteargă picioarele cu repeziciune. Apa din fericire nu a pătruns în mecanism și nu s-a deteriorat nimic, însă furia, în orice caz, s-a răsfrâns peste domnul chirurg:

-Ce crezi că faci, idiotule, era, era să... Nu vreau să vorbesc cu tine, nici la întâlnirea asta amărâtă nu-mi doresc să stau, de fapt de la început eram împotriva ei, de ce l-am ascultat pe prostul ăla de Mark? Dar de unde, naiba, s-a luat apă aici?

-Suntem doar la mare... am avut intenția bună să organizez o seară perfectă...Îmi pare rău că am stricat totul... îmi, îmi cer iertare, a încercat în tot felul posibil să se îndreptățească doctorul.

Însă Kristal i-a pierdut șirul cuvintelor, căci peisajul din jur a lipsit-o de grai. Era ea, era marea azurie care se revărsa în valuri adânci și inunda malurile. Deasupra capului se întregea imaginea cerului unde se reflecta apusul, care dădea un aer și mai romantic acestei seri. Kristal cu corpul tremurând de emoții s-a îndreptat încet către apa mării. A pășit ușor pe nisipul moale și a străbătut întinderea în lung și în lat. S-a apropiat de mare, dar la o distanță cuvenită, ca să nu fie ajunsă de valuri. A privit către înălțimi unde se scăldau nuanțe de culori galbene, roșii, roz. Soarele ca un spectru inundat de sânge pleca după linia orizontului. În jur o întindere mare marginită doar de apă, era o lume necunoscută pentru ochii unui robot. Lacrimile au inundat fața fetei, iar buzele au șoptit:

-Este atât de frumos, nu am văzut niciodată marea... Imaginea ei se păstra doar în documente, doar în lumea mea virtuală și iată acum ea se răsfrânge în vizorul meu. Este un vis care îmi doresc să dăinuiască veșnic, o minune ce nu va avea sfârșit. Mulțumesc și iertați-mă că am strigat la dumneavoastră, nu am știut c-o să-mi demonstrați imposibilul.

-Chiar dacă sunt doctor, și-a schimbat Andy tonul pe unul melancolic, și pare că sunt sever, sufletul meu este plin de romantism. Iubesc acest loc, iubesc să petrec apusul și să cuprind limitele unei întinderi nemărginite, a mării. Ea constituie un refugiu, pentru viața împovărătoare de chirurg, atunci când pierd un pacient, doar valurile mă pot consola. Destinul lor este în mâinile mele, cu ele pot să salvez, cu ele pot să omor...