Doar o umbră...

Pilotul unui avion de hârtie...

Peste 5 ani...

         Stau în biroul meu și șterg cu nervozitate unele propuneri stupide ale subalternilor mei. Am angajat cei mai de seamă specialiști, care se afirmau că sunt genii, dar m-am convins că erau buni numai la vorbe îndulcite, nu și la fapte. Arunc istovit foile de pe masă și chem secretara ca să facă ordine. Ea intră plină de nesiguranță și se apropie foarte lent de mine.

—Ce credeți că faceți? strig eu brusc când ea se află la un pas de mine. Avem un proiect important săptămâna asta. Însuși directorul celei mai mari companii de tehnologii va veni să aprecieze inovația noastră. Și tu îmi aduci foile astea inutile?

—Domnule, Henderson, îmi cer iertare, nu se va mai repeta.

În urma acestor cuvinte mă incomodez extrem de mult și pe o notă mai blândă, rușinat de comportamentul meu brutal, zic:

—Eu ar trebui să-mi cer iertare că am strigat la tine fără pricină, tu nu ești vinovată. Te rog asigură-te că o să duci hârtiile acestea la maculatură, iar echipei de elaborare transmite-i că aștept idei mai inovatoare, mai proaspete, tot ce mi-au prezentat ei este demult o opțiune demodată.

—La ordinile dumneavoastră, dar... se oprește ea, ezitând să continuie gândul.

—Vorbește, te ascult, flutur eu din mână ca semn de acord.

—Mi-a venit o notificare că ziua de mâine este însemnată cu negru în calendar. Să pregătesc flori ca de fiecare dată?

—Da, mulțumesc pentru că mi-ai amintit, i-am răspuns eu cu note de tristețe în glas.

          Merg să iau prânzul în cantina de la serviciu, dar mă simt abătut, din cauza spuselor secretarei. Și, totuși, mintea mea puțin se luminează la vederea lui Leonardo care se aprofundează în actele companiei chiar și la masă. El este cel mai apt angajat care datorită inteligenței sale ne-a adus un mare progres pe piața mondială. Îl salut bucuros cu mâna și mă așez alături. Își rupe privirea doar pentru câteva secunde pentru a-mi da și mie bună ziua, apoi din nou este absorbit de treburi.

—Hey, poți măcar acum să nu o faci pe deșteptul? îi reproșez eu în glumă.

—Sigur, domnule șef, promit că nu o să vă incomodez cu genialitatea mea mai mult niciodată, se strâmbă el urât la mine.

—Ai uitat cine bani îți plătește? Pot în 5 minute să te scot de aici, îl ameninț eu supărat.

—Cu cea mai mare plăcere o să abandonez un astfel de grosolan ca dumneavoastră.

—Ei, auzi tu? mă ridic eu nemulțumit.

—Glumesc, Mark, îmi răspunde acesta, rânjindu-și dinții.

        Mă așez pe scaun și iau furculița pentru a gusta din bucate, dar brusc mă opresc.

—Mâine, e...e...este, încerc eu să emit vreun sunet fară succes.

—Știu ce zi e mâine, mă întrerupe Leo, plecând ochii în jos.

—Bine, retez eu scurt, uitându-mă cu afecțiune pe fereastră.
*******
—Domnule, de câte ori să vă repet că  tratamentul nu o să vă ajute, atât timp cât dumneavoastră nu doriți să îmi ascultați indicațiile, aud eu de după ușa cabinetului ei vocea dulce a soției.