România!

643 28 9
                                    

Ai renăscut în vremea lui Cuza ca o copilă orfană,
Te-ai simțit mândră când Eminescu te-a văzut ca pe o icoană,
Ai scăpat sub guvernarea lui kogălniceanu din colivie
Și ai ajuns curte domnească, bătrână Românie.
Ai fost o curtezană în timpul celor două crude războaie,
Te-ai facut mare, pentru ca apoi să-ți lași copiii în ploaie,
Ai fost o credincioasă amantă regimului comunist
Și ai dat pentru mai marii tăi conducători acatist.

România! Încotro grăbită te îndrepți fără să-ți pese
Că fiii tăi se sting în sărăcie și tu nu faci progrese,
Încotro te îndrepți neam românesc și uiți vorba
Lui Bălcescu, Eliade, Cioran și marelui Iorga!

Ai copiat și ai adus tot ce ai putut din occident,
Ai intrat în NATO și-n Europa ca un elev repetent,
Ai gonit de la sân milioane de inimi peste hotare,
Ai vândut bogățiile și ai dat drumul la privatizare.
Ți-a plăcut să dărâmi mai mult decat să construiești,
Ai făcut reforme și ai dat ordonanțe prostești,
Ai manipulat poporul prin presă și televiziune
Și n-ai auzit pe Alecsandri și Mureșanu, surdă națiune.

România! Încotro grăbită te îndrepți fără să-ți pese
Că fiii tăi se sting în sărăcie și tu nu faci progrese,
Încotro te îndrepți și uiți pe cei ce s-au jertfit pentru tine,
Trezește-te și fii mama lui Ștefan, Mihai și Corvine!

Lasă-i pe Vuia,Vlaicu și Coandă să-nalțe tricolorul
Precum Brâncuși arta, Românie iubește-ți poporul!
Nu ți-am cerut să ajungi în topul marilor puteri,
Învață doar să asculți și ale copiilor de mâine, umilele păreri
Trateză-ți vocea pierdută în epoca lui Ceaușescu,
Să poți să glăsuiești ca Sadoveanu și Nichita Stănescu,
Fă haz de necaz de vrei precum maestrul Caragiale
Și cântă alături de George Enescu, dar nu te du la vale.

România! Dezbracă-te de hainele vechi și fă să îți pese,
Alungă ticăloșii ce te-au condus spre alte interese.
România! Fă ca viitorul neamului românesc să mai conteze,
Adună-ți copiii la piept și fă-i din nou să viseze.












Poezii Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum