Va pleca în curând iarna trufașă,
Peste alte meleaguri să-și verse năpasta
Și iarăși păsărele la fereastră-mi vor sta,
Credincioase odrasle la ograda codașă.
Să mai fie câteva ceasuri până atunci,
O veșnicie a părut cea din urmă încercare,
Să le întâmpin aș vrea, să mă ridic în picioare
Dar leneș mi-e umblul și ochii bulbuci.
Incomod așternut înțesat de miros,
Miros învechit de țărână stropită în exces,
De plânset de nea ce tocmai la mine a ales,
Să-și aducă alaiul deranjant de nervos.
Va pleca în curând îmi repet și odată cu ea,
Poate drumul spre casă îți va părea mai ușor,
Poate că rugile mele iubite fecior,
Vor fi ascultate, să te mai pot săruta
Să mai aud aleea trosnind sub tălpile tale,
Să-ți simt inima bătînd între falnicele brațe,
Să ne mai lași privirile de tine să se-agațe,
Să spulberi acest dor ce doare tot mai tare.
Răbdare să arăți bătrânilor tăi oropsiți,
Ce și-au luat de la gură ca tu de toate să ai,
Să vii să alungi iarna din vremea lui mai,
De la cei pe care ai uitat să îi mai strigi părinți.
