Și poate gura mea nu a rostit
Mereu, ceea ce ai fi vrut să auzi
Dar Doamne, cât te-am mai iubit
Precum copiii cei flămânzi
La sânul mamei mult dorit.
Și poate ochii mei n-au strălucit
Îndeajuns să poți clădi
Din orice zi un răsărit
Dar Doamne, cât te voi iubi
Chiar de nu-ți voi mai fi iubit.
Poate că am mai și greșit
Când brațele n-au fost în stare
Să strângă trupul obosit
Într-o sătulă îmbrățișare,
Dar chiar și atunci eu te-am iubit.
Și poate buzele uscate
Nu au mușcat din ale tale
Cu sete în fiecare noapte,
Dar inimii de-ai da chemare
Eu te-aș iubi până la moarte.
