Undeva într-o pădure,
Aproape de miazăzi ,
Pe o cărare cu dorințe obscure
Și copaci arămii,
Un lup înfometat
Întâlni o vulpe șireată .
Vulpea trăgea după ea un sac
De în el ar fi încăput toată
Și tot mergînd ajunse la izvor.
Am să mă ostenesc puțin,
Gâtlejul uscat să mi-l ud,
Își spuse. Apoi sacul plin
Îl voi duce , gândind
La prada ce burta-mi
Visat-a de dimineață.
Stai vulpe, o vorbă să-ți spun
Auzi, schimbându-se la față.
Privind peste umăr
Văzu lupul cu spume la gură,
Tânjind la al ei cufăr
Devenit mai greoi, parcă.
De trei zile și trei nopți
Lupul nu vânase nimic.
De ar avea vulpea puișori copți,
Cugetul i-a licărit
Sau ciolan împănat,
Orice ar fi bun,
Stomacul înfometat
Să nu mai plângă acum.
Dar ce duci acolo vulpe bătrână
Întrebă lupul, arătînd înspre sac.
Crengi pentru iarna ce o să vină
Răspunse glasul speriat.
Se gândea vulpea, de aș fugi
M-ar prinde de îndată
Sacul mă va încetini,
De l-aș lăsa, aș rămâne înfometată.
Lupul făcu un pas în față,
Zâmbindu-și în sine
Vulpea o să renunțe la pradă,
Nu e mai iute ca mine,
De nu, grumazul am să i-l frâng
Și colții mei ascuțiți
În blana roșcată am să pătrund
De până la oase îi voi face pierduți.
Vulpea dete să tragă
Timid înspre ea sacul
Dar simțind fiara înfometată
Pregătindu-și atacul
Se opri și zise către lup:
Pesemne ai avut o zi bună
Și hrană aleasă ai cunoscut
De saluți o vulpe bătrână.
Oh, vulpe dacă ai știi
Că de trei zile nu am mâncat
Și-mi vine să uit de legea pădurii
Cu o altă fiară să mă înhait.
Sărmanul lup!
Poftește de vrei
În umilul meu cuib,
Îți voi da prada de ieri,
De acest sac cu crengi,
Să car ai să mă ajuți
Până la groapa cu vulpi
De dincolo de munți.
Lupul ascultă nedumerit
Și îl cuprinse îndoiala,
Crengi pentru încălzit
Nu i-ar fi putut opri foamea
Dar prada cât de puțină,
Rămasă de ieri
Tot ar fi fost mai bună
Decât nimic. Fără puteri
O să ajung nerespectat
Și hrana tuturor ,
Stomacul nemâncat
Nu va mai răbda până în zori.
Se învoi lupul și apucă cu dinții
Sacul vulpii ce abia mai sufla.
În urma lui, în adâncul minții
Vulpea își reproșa,
De n-aș fi oprit la izvor,
De aș fi ales altă cărare,
Gândește creier domol
Cum iesim din astă-ncercare.
Deodată tresări,
Lupul ghearele scoase
Și spre vulpe rosti:
A carne crudă miroase!
Vulpea își băgă coada între picioare
Și zise cu voce pierdută:
Mărite lup tare ți-e foame
De astfel limba-ți îndrugă,
Încă puțin și visatul ospăț
Al tău o să fie!
Răbdare să arăți !
Zâmbi vulpea cu viclenie.
Oh,vulpe în ce te-ai băgat!
Un ceas a mai rămas
Lup înfometat,
Nu-i loc de popas.
Lupul se învoi din nou.
O ultimă oră vulpe, apoi
De nu vom ajunge în bârlogul tău
De vie am să te jupoi.
Amândoi căzu în tăcere
Vulpea gândea fără încetare,
De va găsi o ieșire
De lup să aibă scăpare.
Lupul saliva la prada
Ce va mânca curând
Și aproape că se vedea
Cu sete din ea înșfăcînd.
Uite, acolo e vizuina mea!
Spuse vulpea țintind
Bârlogul ursului cu privirea.
Am ajuns în sfârșit!
Lupul grăbi pasul voios
Și intrînd în bârlog
Dete de un urs furios
Uitînd sacul pe dinafară. Olog
Și aproape cu oasele rupte
Fugi blestemînd vulpea șireată
Și cugetările avute.
Vulpea luă sacul și grăbită
Se îndreptă bucuroasă,
Că de lup a scăpat,
Spre vizuina ei călduroasă,
Lăudîndu-și viclenia de neegalat.
