Așteaptă, nu judeca înainte să știi
Nu ai luat parte trăirilor mele,
Nu arunca cu pietre copile,
Inima tatălui tău vei zdrobi.
Nu crede tot ce ai fost învățat,
Dă frâu liber cugetărilor tale
Și lasă-te purtat în a vieții chemare,
Nu te ascunde în trecutul uitat.
Înalță-te mai sus decât am fost eu vreodată,
Nu alunga candoarea sufletului tău,
Lasă în urmă tot ce e rău
Și nu judeca pe cel ce îți e tată.
Știu, e greu, să înăbuși atâtea trăiri
Să fii om bun într-o lume nebună,
Să poți să păstrezi inima pură,
Să dai iertare alor mele gândiri.
Am vrut atâtea pentru tine, copil frumos
Și te-am iubit ca pe a mea suflare,
Dar am fost slab și am lăsat să mă doboare,
Destinul spurcat și odios.
Tu, astăzi, iartă de poți
Că nu am fost acolo, să ai cui spune tată
Și am lăsat atâta timp să treacă,
Iartă, înainte ca pe gură să scoți
Veninul, împroșcat în venele tale.
Nu, nu-i nimeni să poată înțelege
Ce luptă am dus...și acum sufletu-mi plânge,
Să mă lipsesc de lună și de soare.
Copila mea, copilul meu așa să știți
Că v-am iubit cum omul nu a fost învățat,
Dar cugetu-mi a fost întemnițat
Cu vrajă de nedezlegat. Să nu fiți mâhniți!
Căci nu e ușor, părinte, să fii
Când toată avuția șade pe celălalt mal,
O să dați seamă de asta într-o zi.
Acum, ridicați-vă! Fiți temerari!
Iartă copile, bătrânul tău tată
Că nu a fost acolo să-ți spună noapte bună
Și te-a lăsat în plâns, în lume, odată
Crezînd că, falnic vei crește lângă a ta mumă.
Gonit-au anii, brăzdat de un timp repezit,
Uitat într-o plângătoare odaie aștept la fereastră,
Dorul de voi, mă poartă într-un cunoscut labirint
De mi-ați mai da un ceas! Dar dacă...
