Prolog

542 30 7
                                    

   .                                        1.04.2014

          Dragă jurnalule,

   "Ce este singurătatea?

    Pentru acest cuvânt există multe înțelesuri,există multe interpretări,dar pentru mine, Sebastian, pur şi simplu înseamnă viață, de când mă ştiu am fost singur, am trăit în umbra fratelui meu, Julian, care mereu era în centrul atenției, probabil datorită faptului că era mai mic, sau, mai mult ca sigur, datorită faptului că era fiul biologic al Christinei și al lui Joseph. Eu sunt doar greșeala pe care au făcut-o cu câțiva ani înainte de a se naște băiețelul cu păr de aur, eu sunt doar orfanul pe care aceștia l-au adoptat atunci când credeau că nu mai pot face nimic pentru a avea copii.

      Ce este iubirea?

      Iubirea? Iubirea îmi este un cuvânt necunoscut, probabil că îl am în vocabular, dar eu nu îmi pot permite să îl folosesc. Îi ştiu definitia, astfel știu că niciodată nu am fost iubit, (exceptând probabil afecțiunea pe care am primit-o în primii ani de după adopție), nu am ştiut cum e să fii iubit, aşa că nu cred că am iubit vreodată.

      Ce este prietenia?

      Prietenia...prietenia îmi e alt cuvânt necunoscut. Nu am avut niciodată prieteni, mereu am fost cel din umbră, cel nedorit, cel pe care mereu îl evitau. Niciodată nu le-am înțeles motivele, niciodată nu cred că voi reuși să o fac.

      Ce este familia?

      Familia...probabil aceste întrebări sunt pentru cei care au trăit aceste lucruri, nu ştiu de ce mă mai amăgesc singur punându-mi-le. Mă simt ca și cum împrăști sare pe rana pe care o căpătasem după o cădere de pe bicicletă sau dintr-un copac, în speranța că se va ameliora cumva.

       Ce este durerea?

       Prin durere, mulți înţeleg lovituri, nimeni nu stie ce înseamnă adevărata durere, nimeni nu stie că adevărata durere e aceea ce o porti în suflet... Cel puțin în acești "nimeni" îi pot încadra pe cei ce au reușit să răspundă la cel puțin una din întrebările de mai sus.

       Ce este suferința?

      Cred că eu ştiu cel mai bine răspunsul la această întrebare. Atunci când eşti singur, când nu eşti iubit şi nu ştii să iubești, atunci când prietenia şi familia îţi sunt străine, dar durerea din suflet te macină mereu, poți spune că eşti o persoană care suferă. Atunci când toţi au o părere proastă despre tine şi îţi aruncă vorbe şi lovituri fără să încerce măcar să te cunoască. Toate astea te fac să suferi fie că recunosti sau nu."

SebastianUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum