Sebastian

Şase

1.05.2014

A trecut aproape o săptămână de când Francisc nu s-a mai atins de jurnalul fratelui său. Stătea pe scaunul de lângă pat şi plângea. Cine ar fi crezut?

Cine ar fi crezut că băiatul care a frânt zeci de inimi stă acum şi plânge pe un scaun de spital?

Cine ar fi crezut că persoana care şi-a ingnorat fratele mai mare timp de 8 ani,acum stă şi plânge mai ceva ca un bebeluș care are nevoie de jucătia preferată?

Francisc era într-o stare groaznică, încă din seara operaţiei nu s-a mişcat din spitalul ăla. Păcat e că pentru o persoană aşa de bună, precum Sebastian,nu a venit decât un copilaș de șaisprezece ani.

Oare ce visează Bash acum?

Visează el la fericire? Visează el la iubirea adevărată? Visează la revenire?

"Noi,cei ai nimănui,ne spunem bastarzi. Un bastard e mult mai curajos decât un prinţ, mult mai curajos decât un rege, mult mai curajos decât oricine. De ce? Am învățat încă de când am început să văd cum e viaţa,am realizat asta când am obvservat în ce fel de lume trăim, atunci când am observat că trebuie să țin piept singur tuturor obstacolelor ce se iveau la fiecare pas, atunci când am realizat cât de rea este lumea aceasta, și că până și persoanele din casa ta, care ar trebui să îți fie cel mai aproape, te fac să vrei să nu fi existat vreodată..." Cuvintele zise de acest băiat parcă îţi fac sufletul mai bun. Doar dacă stai şi le asculti cu atenție, vei deveni o altă persoană, vei privi totul din altă perspectivă, din perspectiva unui bastard...