26.04.2014
Dragă jurnalule,
Ieri am tot stat şi am citit paginile tale, am citit gândurile fratelui meu, am plâns... am plâns mult.
Ce s-a întâmplat cu noi? De ce ne-am separat atât? Unde este relaţia de frăţie? Ţin minte că ne iubeam mult, ştiu că mi-a zis într-o seară, înainte de culcare, când nu puteam să dorm de frica monstrului de sub pat: "Stai liniştit, nu e nimic de care să îţi fie frică. Eu sunt aici, voi fi aici mereu pentru tine." . Ochii aceia albastri îmi inspirau încredere, zâmbetul ăla cald şi sincer,dar şi vocea aceea de înger,mă făceau să adorm mereu, oferindu-mi un aer cald de siguranță. Simțeam că vom fi aşa toată viaţa, că nimic pe această lumea nu ar putea distruge acea legătură puternică ce exista între noi. Simt că e vina mea că s-a ajuns aici. E vina mea că el a fost nefericit toată viaţa şi că nu va mai avea sansa să fie. E vina mea că l-am lăsat singur atunci când eu eram singurul de care avea nevoie. E vina mea că am clădit un zid imens între noi, care a oprit iubirea pe care ne-o purtam unul altuia în pereții lui... E vina mea că nu am fost acolo să îl apăr, chiar riscând să fiu lovit și eu... E vina mea pentru tot...doar a mea, şi dacă va muri nu mi-o voi ierta vreodată.
CITEȘTI
Sebastian
PovídkySebatian, băiatul cu doi ochi de un albastru deschis, cu părul șaten închis și ciufulit, dar sufletul lui este cel care îl face să fie cine este...acela care nu a cunoscut niciodată fericirea, care zâmbește rar, iar când o face, zâmbetul lui este un...