Oh, ne apropiem de sfârşit. Lăsaţi în comentariile acestui capitol părerile faţă de această carte. Sunt curioasă şi chiar vreau să vă aflu gândurile.
●
Am fost conştient pe toată durata vieţii mele de lipsa de încredere pe care o aveam în propria persoană. Conştiinţa mea continua să îmi reamintească în fiecare zi că nu voi reuşi să fac nimic indiferent de câte cărţi citeam. Ca şi persoană, eram cald şi înţelegător, îmi păsa de toţi oamenii din jur, mai puţin de mine. Eram probabil unul dintre acei oameni paranoici care îşi distrug viaţa singuri doar prin comentarii descurajatoare aduse la propriile adrese. Spun că eram, însă sunt în continuare aşa, doar că recent, o lumină s-a aprins undeva în acel întuneric care mă înconjura; nu mă înconjura din cauză că eram orb, ci din cauză că eu însumi eram, aşa cum erau toţi, corupt - corupt de propriile gânduri negre.
La un moment dat în viaţa mea, acele gânduri au dispărut brusc.
Acel moment se petrecea ultima zi din luna Noiembrie, ziua în care Jeon Jungkook îmi cumpărase o carte din biblioteca pe cate cândva o considerasem -încă o făceam- casă.
Prietenul meu mi-a citit acea carte timp de 5 ore, iar eu, pe parcursul acelor ore, am plâns, am râs, am plâns din nou şi m-am întrebat un singur lucru:
Cine a scris acea carte?
Nu era o dramă, o carte de acţiune sau o carte romantică. Era un jurnal, un jurnal care fusese actualizat în fiecre zi timp de un an întreg. Avea 365 de pagini, intrări regulate ale autorului, şi încă 3 pagini cu un mesaj. Mă regăsisem în acea carte şi poate din acea cauză îl obligaem pe Jimin să sublinieze paragrafe întregi care, mi se părea mie, erau mult prea detaliate şi familiare. Realizasem că multe dintre el erau amintiri pe care le dobândisem eu, deci de ce erau scrise din perspectiva altei persoane într-un jurnal care nu îmi aparţinea?
"...Astăzi a plouat afară din nou, lucru care mi-a adus fericire în suflet, fiindca el urma să petreacă puţin mai mult timp aici. De fiecare dată când îl vedeam îmi aminteam de copilărie, fiindcă imaginea lui fizică asta exprima: un copil care adora să citească. Din păcate, acel copil nu avea grijă de el deloc. Mi-am pierdut 3 umbrele până acum, însă probabil se va revanşa cândva..."
Nu ţineam minte să fi primit altă umbrelă pe lângă cea albastră, însă Jimin a râs de afirmaţia mea şi s-a ridicat de pe pat.
A aşezat 4 umbrele pe picioarele mele.
"...E Ajunul Crăciunului astăzi, însă eu sunt tot singură. Am ales lumânări cu miros de brad, acelea îi plăceau bunicii şi ştiam că şi el le adora. Nu era aici, fiindcă plecase acasă, însă cadoul împachetat era oricum lângă mine. Oare voi avea vreodată curaj să i-l ofer?..."
Nu am primit niciodată acel cadou de la acea persoană.
"...E Martie deja, ziua mamei mele. Mi-aş dori să fie cu mine acum pentru a mă ajuta, însă sunt sigură că noua ei familie e mai importantă. Probabil e, eu nu am apreciat-o niciodată îndeajuns. În schimb, apreciez alte lucruri sau oameni. El, el e aici de câteva ore, însă citeşte, aşa că nu am de gând să îl întrerup. Oricum nu mă vede, pe mine sau pe oricine din jurul lui. E inteligent, mult prea inteligent, însă e atât de absent..."
"...În Aprilie aduc mereu lumânări cu miros de ciocolată, nu ştiu sigur de ce, dar luna aceasta are o aromă mult mai dulce pentru mine acum. Şi-a uitat eşarfa, uneori mă întreb dacă realizează ce face, fiindcă atunci când l-am strigat pentru a i-o înapoia, nu şi-a recunocut propriul lucru. Atât de absent e?"
CITEȘTI
almost blind / k. th. RO
Romance-Ce vezi acum, Kim Taehyung? O vedeam pe ea, inconjurată de cărţile prăfuite ale bibliotecii, o vedeam pe ea ţinând în mâna acele lumânări pe care le iubea atăt de mult pentru că îi aminteau de copilărie, o vedeam pe ea într-o lumină pe care nu eram...
