almost blind / k. th. RO

Epilog

În urmă cu câteva luni aş fi intrat pe uşa aceea plin de emoţii cum ar fi frica sau timiditatea, însă atunci, nu simţeam nimic de genul acela. Eram sigur pe mine şi pe ceea ce voiam să spun, iar faptul că lângă mine se aflau cele mai important persoane din viaţa mea era un mare avantaj.

—Kim Taehyung? E rândul tău.

Era ziua prezentării proiectului care îmi fusese oferit cu câteva săptămâni în urmă. Nu ştiusem până atunci ce ar fi trebuit să prezint, însă cineva, persoana care mă ghida spre faţa sălii, mă ajutase să realizez anumite lucruri, cum ar fi inlfuenţa unei gândiri diferite asupra societăţii. Chae Yeong, devenită în doar o săptămâna una dintre cele mai cunoscute autoare ale momentului, mă ajutase să realizez că acea persoană interesantă despre care trebuia să vorbesc eram chiar eu. Egoism? Poate. Însă aşa cum ea îmi spusese cândva, trebuie să fii egoist uneori.

—Despre ce ne vorbeşti astăzi, Taehyung?

Vocea profesorului meu era uneori atât de groasă încât ai fi crezut că are 40 de ani, dar el avea abia 27. Kim Namjoon, un reporter cunoscut care îşi făcuse debutul în urmă cu câţiva ani atunci când descoperise adevărul despre o crimă de mult uitată. Îl respectam.

—Astăzi vă voi vorbi despre influenţa pe care o singură persoană o poate avea asupra celor din jur.

Nu am menţionat faptul că eu eram acea persoană, însă am menţionat toate defectele şi calităţile pe care le aveam ca şi om. Am vorbit în mare parte doar despre lucruri pe care Chae Yeong le observase, poate din acea cauă o rugasem să rămână alături de mine în faţa celorlalţi. Am menţionat cum sfaturile mele au ajutat-o pe Jennie să se motiveze singură, cum prezenţa mea l-a ajutat pe Yoongi să devina cunoscut, cum eu l-am ajutat pe Jimin să se vindece fără să realizez, cum am făcut atât de multe lucruri fără să îmi dau seama. Nu vorbeam despre Kim Taehyung în acel moment, vorbeam despre mine, un om care evitase să privească lumea în ochi, iar când îşi dorise să o facă era deja prea târziu.

Nu am crezut niciodată că voi ajunge să ofer o lecţie oamenilor, însă la sfârşitul discursului meu, am fost aplaudat. Nu meritam acele aplauze, fiindcă nu făcusem nimic, însă le-am acceptat cu inima deschisă atunci când Chae Yeong a şoptit acele cuvinte.

7 miliarde de oameni, minus ei.

Poate că fiinţa umană ajunsese să fie uneori prea rea, crudă, neatentă, insensibilă, însă atâta timp cât ne ajutam unii pe alţii, ne observam, ne iubeam şi ne ofeream sfaturi, lecţii de viaţă sau necesităţi, umanitatea nu era încă distrusă. Reuşisem să trec prin cele două stadii, cu toţii o facem. Cu toţii ne-am judecat câte un coleg doar fiindcă era mai inteligent sau mai slab, cu toţii am judecat o persoană care nu avea haine şi obiecte de ultimă generaţie. Aceleaşi etichete, aceleaşi gânduri, aceiaşi oameni.

Cu toţii ne dorim ca lumea să fie mai bună, însă nici eu, nici celelalte 7 miliarde de persoane, nu am făcut nimic pentru a ne schimba. Oare cum ar fi această lume dacă am orbi cu toţii doar pentru un moment? Cum s-ar simţi oamenii atunci când nu ar mai vedea etichetele? Cât de mult s-ar schimba dacă ar trece prin pierderea unui simţ atât de important?

Chiar dacă nu vedeam, mă simţeam capabil să fac atât de multe lucruri, mă simţeam în stare să cunosc şi să împărtăşesc tot ceea ce aflam, să ofer mai departe ceea ce descoperisem.

Poate că alegerea acelui Kim Taehyung în vârstă de 13 ani de a cumpăra acea carte nu a fost atât de rea. Poate că sutele de cărţi citite erau de fapt cele care schimbau umanitatea, nu eu.

Poate că nu era nevoie să fii orb pentru a vedea ceea ce le lipsea oamenilor, ci, aproape orb, aşa cum eu am rămas pe tot parcurusl vieţii mele.

Nu am regretat niciodată deciziile pe care le-am luat, deciziile care m-au orbit, fiindcă orbind am descoperit ceva nou. Am reunţat la ceea ce iubeam pentru a iubi lucrurile la care renunţasem la 13 ani.

Nu am mărturisit nimănui, însă eu, Kim Taehyung, am orbit din cauza cititului, din cauza oboselii ochilor mei. Am aflat peste câţiva ani, cand logodnica mea a vrut să facem un nou control, că boala mea era tratabilă, dar am ales să nu o tratez, încă.

Aveam lucruri pe care încă îmi doream să le descopăr fără să văd.

●

Vreau ca fiecare să lăsaţi AICI un comentariu prin care să spuneţi ceea ce v-a transmis şi învăţat această carte.

Recunosc că această carte ar fi trebuit să fie mai lungă, însă am ales să o scurtez pentru un moment. Sper din tot sufletul ca mesajul pe care am încercat să îl transmit să vă ajute în viaţa de zi cu zi şi să vă facă să realizaţi anumite lucruri, aşa cum şi eu le-am realizat. Încă mai am multe de văzut şi sper să pot împărtăşi cu voi tot ceea ce cunosc. Vă mulţumesc pentru susţinere.