Sin

Capitolul I - Tifon

       - Cerber, hai la tati! Mi-am strigat câinele, acesta fugind cu toate cele trei limbi scoase spre mine, sărindu-mi în brațe și doborându-mă la pământ. Așa, bălosule! Cine e urâțenia mea preferată?

        L-am scărpinat pe rând pe capurile lui uriașe, râzând când acesta mă linse de la bărbie până în vârful capului.

       - Relația voastră este mult prea personală! Își dădu tata ochii peste cap.

        M-am ridicat brusc în picioare și am făcut o plecăciune exagerată.

       - Oh, măreț Hades! Stăpânul tuturor ținuturilor întunecate, cel care...

       - Care o să îți bage fundul într-un cazan cu smoală dacă nu taci imediat! Se răsti el și mi-am lipit buzele într-o linie subțire, încercând să nu rânjesc. Uranus prevestește de trei zile încoace prăbușirea Olimpului, spuse el grav.

       - V-ați mai luptat cu giganții o dată, ați învins. Ce mai urmează?

       - Dar, Gheea nu acceptă că Zeus i-a aruncat copii, pe titani, în Tartar! Ea vrea răzbunare!

       - Să vină să și-o ia! m-am răstit. Ea și ce armată?

        Un vuiet groaznic se auzi dinspre apus, din ce in ce mai tare și întreaga lume a început să se agite, tulburată. mările au început să fiarbă și vântul să se încolăcească tot mai repede în furtuni năpraznice.

       - Ce naiba ai făcut? Șopti tata înfricoșat.

       - Cred că tocmai am activat-o pe mama natură, am răspuns, privind uimit în jur.

       - Fiul lui Hades, nemuritor cu ochi de aur, privește și ia aminte! Vorbi ea prin șuierul vântului și pământul se cutremură, despicându-se în două.

        Cel mai înspăimântător dintre giganți apăru pe pământ. Era atât de mare, încât parcă atingea stelele cu capul, iar pe umerii săi lați avea sute de capete de balaur.

       - Să-mi bag...

       - Scoate armele! Strigă tata și cu un gest al mâinii, toiagul său din diamant apăru de nicăieri.

        De pe înaltul munte Olimp, cercuri de lumină parcă din aur topit strălucitor se îndreptau spre mărețul monstru. Erau zeii care au pornit la luptă! Mi-am luat sabia primită de la însăși Tanatos, zeul morții și am început să alerg cu o viteză amețitoare înspre gigant. Să fii vampir era uimitor, deși nu mai întâlnisem pe nimeni ca mine înainte. Așa mă numise tata și așa îmi spuneam și eu.

        Îl vedeam pe mărețul Zeus cum aruncă cu fulgerele orbitoare spre creatură, frumoasa Artemis care îl lovea neobosită cu săgețile ei otrăvite și îmi stătea pe limbă să comentez despre îmbrăcămintea ei minusculă și pe Ares, cum furios ca de obicei, încearcă să îi reteze capetele acelea încolăcite. M-am aruncat în luptă, încercând să îi retez unul dintre picioare, dar tăieturile sabiei mele păreau niște zgârieturi în comparație cu mărimea acestuia. Ne luptam parcă în zadar, negăsind nici un punct slab și doar enervândul tot mai tare.

        Dar, când gigantul scoase un răcnet înfuriat și își ridică o dată mâna, lovindu-i pe toți și azvârlindu-i între stânci, zeii s-au temut groaznic de măreția și puterea lui. Toți s-au retras și am aflat mai târziu că au fugit tocmai în Egipt, căutând adăpost la niște zei ciudați, jumătate om și jumătate animale.

       - Eu sunt Tifon! Urla el de se zguduia pământul.

       - Și vrei o prăjitură? Mi-am dat ochii peste cap.