Sin

Capitolul XI - Mărul

* Anastasia *

        Hermes ne privea uimit, în timp ce Sin încă mă ținea strâns de talie, lângă el. Părea că nu mai vrea să îmi dea drumul, iar faptul că eram atât de aproape de un bărbat era extrem de nou pentru mine. Să simt acel trup puternic care mă strivește doritor, să simt acea dorință adânc în pântec și în toate zonele mele neatinse până acum, să știu pentru prima dată ce înseamnă să fii sărutată...

        Pentru că totul era atât de nou și confuz pentru mine! Încă de când eram mică, prevesteam viitorul. Părinții mei au văzut în asta o binecuvântare și m-au dus la Delfi, unde Phytia mi-a devenit o a doua mamă. M-a crescut în templu și m-a învățat să-mi canalizez puterea și să o controlez. Dar ceea ce simțeam acum, nu se poate controla. Această dorință care mocnește când mă atinge, acești fiori când îl privesc, nimic din ce am mai simțit înainte. Dar el se juca cu sentimentele, vedea și trata femeile ca pe niște obiecte, iar eu nu voiam ca să fiu una dintre multele lui cuceriri. Nu știam prea multe despre dragoste, însă oricum nu așa mi-o imaginam. Mai bine virgină toată viața.

        M-am îndepărtat de el repede, văzându-l cum mă privește încruntat.

       - Nu se întâmplă nimic, Hermes. Este doar o... neînțelegere, am spus trecându-mi o mână prin părul meu lung.

       - Ce naiba vrei să spui cu asta? Se enervă el.

       - A fost doar un sărut nevinovat, nu te flata singur, am spus tăios, ignorând felul în care vocea lui îmi făcea stomacul să tremure.

        Pufni nervos și se întoarse pe călcâie, pornind iar la drum. Am început și noi să mergem în urma lui, iar Hermes îmi luă mâna și o sărută ușor.

       - Ești bine? Mă întrebă el, zâmbind blând.

       - Da, am oftat. Cred că da.

       - Ce simți pentru el?

       - Nu știu, am șoptit tulburată. Trezește niște simțiri în mine pe care nu le-am mai avut niciodată.

       - Se numește iubire, Ana, spuse el chicotind.

       - Nu se poate, am negat. Nu este potrivit pentru mine, eu nu am voie să fiu cu un bărbat!

       - Chiar îți dorești asta pentru restul vieții?

        Nu am răspuns, iar el mă strânse de mână ușor.

       - Cum a fost pe tărâmul Amazoanelor? l-am întrebat, încercând să nu râd.

       - Le știi pe alea două minunății din seara petrecerii? Am petrecut noaptea cu ele! Cu amândouă! Îmi povesti el visător și am râs tare de data aceasta, făcându-l pe Sin ca să se întoarcă și să ne privească încruntat.

       - Mă bucur că măcar tu te-ai ales cu ceva, am zâmbit.

       - Despre ce vorbești? Și Sin a luat centura! Adică, Hippolyte i-a dăruit-o. Deși am auzit că a cam lăsat-o cu buza umflată, dar se pare că ea apreciază loialitatea unui bărbat și...

        Hermes se opri din povestit când mă văzu cum îl privesc mirată. Apoi oftă și tăcu mâlc o bucată mare de timp, până am ajuns la poalele unui munte. Acolo, mai frumoase decât orice muritoare și mai delicate decât cele mai mlădioase flori, Hera, Atena și Afrodita formau un semicerc în fața unui băiat chipeș. Când acestea ne observară venind, zâmbiră dulce.

       - Uitați, este fiul lui Hades! Poate ar trebui pe el să îl punem să aleagă, șopti Afrodita, care își mușcă pervers buza de jos.

        Îl mai voia o tură, probabil.