Sin

Capitolul XII - Planul

        Stăteam de o săptămână la un han, fără nici un indiciu despre următoarea sarcină. Hermes dispăruse iar si eu tocmai îmi ascuțeam sabia, stând pe o ladă împletită, când cerul începu să se întunece dintr-o dată. Nori mari și negri au apărut parcă din nimic și învolburându-se, au acoperit soarele. Mici fulgere se puteau observa luminând cerul și m-am ridicat în picioare, cu ochii la cer.

       - Ce se întâmplă? Întrebă Anastasia, care tocmai ieșise afară.

       - Pe bălosul meu dacă știu...

        Mă privi ciudat cu coada ochiului, dar nu era momentul pentru asta. Norii s-au învârtit și au format un chip imens pe cer, care vorbea cu o voce de tunet:

       - Fiu al lui Hades! Zeul tău, Uranus, îți vorbește!

       - Ascult, i-am strigat înapoi. Dacă se aștepta ca să mă închin în fața lui, nu o să se întâmple. Frumoasă intrare!

       - Datorită nesăbuinței tale, un război a pornit între ahei și troieni! Paris a răpit-o pe Elena de la soțul său, Menelau, regele Spartei!

        Ups.

       - Să meargă să o ia! Am ridicat din umeri.

       - O, dar chiar a mers! Cu o armată întreagă! Provoci doar haos, vampirule, iar acum o să mergi să repari ceea ce ai stricat!

       - Și de partea cui să lupt?

       - Surprinde-mă, spuse el și am pufnit. Iar tu, frumoasă Anastasia, nu uita că îmi mai ești datoare cu un an.

       - Știu, mărite Uranus, se aplecă ea spre el.

       - Atunci de ce inima ta spune altceva?

        Am simțit un fior care îmi opri respirația pentru o secundă. Ea simțea ceva? Pentru cine?

       - Voi împlini anul, puternicule zeu. Indiferent de circumstanțe, spuse cu o voce tremurândă și cu privirea în pământ. Am privit-o uimit, chiar ascundea ceva!

       - Faceți dreptate! Mai spuse el înainte ca toți acei nori să se risipească la fel de repede precum s-au adunat.

        M-am întors nervos spre ea, cu sângele turbat amestecat cu o dorință nebună clocotindu-mi prin vene și am fulgerat-o cu privirea.

       - Te-ai îndrăgostit de Paris? am întrebat-o cu maxilarul zvâcnindu-mi.

       - Poftim? Mă privi ea cu ochi mari.

       - Uranus te-a dat de gol! Simți ceva pentru el? Răspunde! am urlat.

       - Nu înțeleg de ce îți pasă! Se răsti ea. Se pare că tu și Afrodita nu vă pricepeți doar la a vă călări unul pe celălalt, mai nou provocați și războaie!

       - Dacă ai știi ce anume a provocat acest război, ai tăcea naibii din gura aia mare!

       - Spune-mi!

       - Spune-mi tu ce simți pentru Paris!

       - Nu poți să te bagi mereu în viața mea! Strigă Anastasia și deja decizia era luată.

       - Așa crezi tu? Am mârâit nervos și ardeam mocnit. Privește-mă! Voi lupta împotriva Troiei, îi voi ajuta pe ahei să distrugă toată cetatea și ghici ce, o să îi rup gâtul micului Paris ca și la o găină, cu mâinile goale!

        Ea mă privi șocată și mă luptam groaznic cu impulsul de a o săruta, în schimb am trecut pe lângă ea și luându-mi lucrurile, am pornit din nou la drum.